Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



04.08.2016 00:20

În nebuloasa fuziunii dintre UNPR și Partidul Mișcarea Populară,


A A

Uneperiștii dâmbovițeni nu mai vor la PMP

Uneperiștii dâmbovițeni nu mai vor la PMP

❚ Deși UNPR Dâmbovița urma să se mute de pe stânga pe dreapta „doctrinară” la partidul lui Traian Băsescu, președintele filialei locale UNPR, Bogdan Manole, s-a răzgândit ieri, într-un interval de numai câteva ore, cu privire la acceptarea fuziunii cu PMP ❚ Secretarul executiv al PSD Dâmbovița, Alexandru Oprea, nu a exclus primirea unora dintre progresi ști în PSD, chiar dacă ar presupune o selecție riguroasă

ANA MARIA POPESCU

 


 

La București, mulți dintre tinerii politicieni ai Uniunii Naționale pentru Progresul României s-au mutat de curând, cu arme și bagaje, în barca Partidului Social Democrat, aceștia nefiind de acord cu fuziunea dintre UNPR și Partidul Mișcarea Populară. Tinerii au fost primiți cu brațele deschise de Organizația de Tineret a PSD din capitală, care s-a dovedit extrem de deschisă cu foștii progresiști ce nu s-au lăsat dirijați ca marionetele spre partea „dreaptă” a eșichierului politic în brațele lui Traian Băsescu. Organizațiile din teritoriu sunt bulversate de cotitura bruscă a UNPR-ului spre partidul lui Traian Băsescu, elocvent în acest sens fiind cazul Dâmbovița. Ieri, președintele filialei locale UNPR, Bogdan Manole, s-a răzgândit, într-un interval de numai câteva ore, cu privire la fuziunea cu PMP.

PSD: „Nu avem nevoie de păsări migratoare”

Conducerea Partidul Social Democrat Dâmbovița susține că la formațiunea politică are organizații de tineret puternice, fără a fi nevoie de „racolări” din UNPR. Este adevărat, însă, că nici uneperiștii dâmbovițeni nu s-au înghesuit la ușa Organizației Județene a Partidului Social Democrat. Potrivit secretarului executiv al PSD Dâmbovița, dacă în cele din urmă vor fi membri UNPR doritori să treacă în tabăra social democrată, nu vor fi acceptați decât uneperiștii care vor trece de selecția riguroasă pe care o vor face liderii partidului.

„În opinia mea, Partidul Social Democrat, și la Dâmbovița și în alte localități din țară, are Organizații de Tineret reprezentative și nu avem nevoie de, eu știu, păsări migratoare. Dacă unii membri ai Uniunii Naționale pentru Progresul României vor să vină la Partidul Social Democrat, îi vom primi doar după o selecție riguroasă. Așadar, vom primi câteva din păsările migratoare după ce vom face o selecție, după ce le mai tăiem din aripi, după ce le dăm un inel de control și așa mai departe. În politică, niciodată nu spui niciodată...”, a declarat secretarul executiv al PSD Dâmbovița, Alexandru Oprea.

Bogdan Manole, dimineață: „Cu siguranță vom merge toți către PMP”

Ieri dimineață, din UNPR Dâmbovița nu plecase nimeni către alte formațiuni politice. Cel puțin așa susținea președintele filialei dâmbovițene a Uniunii Naționale pentru Progresul României, Bogdan Manole, care ne-a declarat că uneperiștii din județ nu sunt nemulțumiți de decizia fuziunii și au dat asigurări că vor rămâne loiali partidului, chiar dacă UNPR va fi „înghițit” de Partidul Mișcarea Populară. Liderul UNPR Dâmbovița susținea că până la acel moment nu s-a luat o decizie finală în ceea ce privește fuziunea, însă toate cărțile vor fi făcute la nivel central, iar UNPR Dâmbovița urma să se supună deciziilor de la București. La nivelul județului a avut loc recent o întâlnire între liderii locali ai celor două formațiuni politice, însă nu s-a discutat mare lucru, a fost mai degrabă o discuție de cunoaștere a situației în care se găsesc la nivel local cele două partide.

„Din Organizația Dâmbovița a UNPR nu a plecat absolut nimeni, suntem o familie în continuare. Cum am început, așa suntem și acum... În ceea ce privește fuziunea cu PMP, nu s-a luat încă nicio decizie, așteptăm să vedem ce propuneri vin de la București, vom analiza propunerile și cu siguranță organizația va decide ce și cum va face. În momentul de față nu există o rezoluție în acest sens. UNPR Dâmbovița este o familie unită, cu oameni care rămân loiali partidului și, cu siguranță, se vor supune deciziilor partidului, așa că nu se va pune problema, dacă vom alege să facem această fuziune și să mergem alături de PMP, cu siguranță vor merge toți către Mișcarea Populară. Am avut o întâlnire cu președintele interimar al PMP Dâmbovița, dar deciziile nu se iau la nivel local, deciziile se iau la nivel central”, ne-a declarat, ieri dimineață, președintele UNPR Dâmbovița, Bogdan Manole.

Bogdan Manole, după-amiază: „Nu mergem mai departe pe drumul cu PMP”

Ieri după-amiază, președintele UNPR Dâmbovița, Bogdan Manole, ne-a contactat pentru a ne anunța că… s-a răzgândit. Manole a discutat din nou cu echipa sa și au hotărât împreună că nu mai doresc să adere la Partidul Mișcarea Populară, urmând să decidă ce drum politic vor urma.

„În urma discuțiilor cu echipa cu care am muncit în campania electorală, echipa care a fost alături de proiectul UNPR, am luat hotărârea să nu mergem mai departe pe drumul cu Mișcarea Populară. Urmează să analizăm viitorul nostru, am rămas în continuare o echipă și vom rămâne așa indiferent de alegerile pe care le vom face împreună mai departe. Eu și o bună parte din colegii din UNPR vom demisiona. Am informat președintele că nu mai vreau să fac parte din echipa dânsului pentru că nu cred în acest proiect, pe viitor vom analiza și voi lua o decizie împreună cu oamenii care au muncit în campania electorală”, a declarat Bogdan Manole.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Nod rutier cu acces direct la Autostrada A3
Evoluția forței de muncă și șomajului în județul Dâmbovița
Programul „Masă Sănătoasă", extins în județul Dâmbovița
Turismul, în creștere în Dâmbovița
„Tinere mame defavorizate, sprijin pentru creșterea copiilor”
Se fac investiții în societățile din industria de Apărare
Investiții masive în infrastructură
„Salariul minim european va fi introdus în România în acest an!”
Centrul de Zi de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice
Precizări despre regulile campaniei electorale


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

La limita guvernării europene

A trecut neobservată o remarcă a comisarului european Vìra Jourová, care zicea la începutul anului că Uniunea Europeană este „la limită” în ceea ce privește gestionarea sa. "Există deja o organizare a Comisiei Europene în vicepreședinți executivi, vicepreședinți și comisari obișnuiți. Aș spune că suntem la limita a ceea ce este fezabil din punct de vedere managerial”, a... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale