Teme principale
- Actualitati
- Anchete
- Interviuri
- Vox populi
- Politic
- Social
- Economic
- Cultura.Invatamant
- Caleidoscop national
- Panoramic sportiv
- Divertisment
- TV ARTPRESS
Prima paginĂŁ (PDF)
Newsletter
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email
18.06.2013 00:13
Armonie aproape perfectă între cei 29 de consilieri județeni – ieri...
Unanimitate în bloc la extraordinara CJD

În 40 de minute, aleșii au trecut prin filtrul votului cele 8 proiecte de hotărâri
❚ Singurul proiect de hotărâre la care aleșii PDL s-au hotărât să vocifereze, deși trebuia să tacă, a fost cel privind prelungirea scadenței cu un an la un împrumut mai vechi contractat de SC Lucrări Drumuri și Poduri SA ❚ Cum aleșii PDL nu pricepeau de ce LDP a avut nevoie de împrumut, chiar dacă a beneficiat de o majorare a capitalului social, președintele CJD, Adrian Țuțuianu, le-a reamintit jaful făcut la LDP mandatul trecut, dar și datoriile în care PDL a lăsat societatea
Armonie aproape perfectă, ieri, la ședința Consiliului Județean Dâmbovița! În mai puțin de 40 de minute și într-o relaxare totală, cei 29 de consilieri județeni prezenți la întâlnirea extraordinară a CJD au trecut prin filtrul votului toate cele opt proiecte de hotărâre existente pe ordinea de zi. După scurte obiecții de nuanță și mici corecții la proiectele de hotărâre, aleșii județeni au votat în bloc primele patru proiecte care priveau participarea județului, prin forul administrativ județean, în parteneriat cu instituții publice și asociații din toată țara și din străinătate, la accesarea de proiecte cu fonduri europene, pe programul PSDRU, privind integrarea șomerilor pe piața muncii, integrarea persoanelor fără un loc de muncă în activitatea turistică locală, privind implementarea de inițiative antreprenoriale pentru dezvoltarea mediului rural, dar și promovarea culturii egalității de șanse.
Consilierii județeni au aprobat în unanimitate implicarea județului în toate aceste proiecte, cu o contribuție financiară totală de aproape 25 de miliarde lei vechi. Tot cu unanimitate de voturi, s-au aprobat trecerea din domeniul public în domeniul privat al județului a unor bunuri imobile aflate în administrarea CJD. Este vorba despre bunurile existente la unitățile militare de la Adânca și Ghirdoveni, pe care Consiliul Județean fie vrea să le valorifice, fie să le caseze, dacă acestea se află în stadii avansate de degradare.
În ședința extraordinară de ieri s-a aprobat, la punctul 5 de pe ordinea de zi, parteneriatul dintre Consiliul Județean și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Dâmbovița pentru organizarea de burse ale locurilor de muncă în orașele Pucioasa, Găești, Titu și în municipiul Târgoviște. Consiliul va suporta cheltuielile de închiriere pentru sălile unde, pe data de 21 iunie a.c., se vor desfășura aceste acțiuni pentru șomeri.
Reîmprospătarea memoriei pedeliștilor
Consilierii opoziției au devenit ceva mai „guralivi” atunci când a venit vorba despre acordarea unor mandate speciale reprezentanților CJD în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Lucrări Drumuri și Poduri Dâmbovița SA, mandate care să le permită membrilor AGA să încheie un act adițional care să prevadă prelungirea scadenței cu încă un an la un împrumut mai vechi contractat de societate. Consilierii județeni PDL nu înțelegeau – sau poate nu vroiau să înțeleagă – de ce SC LDP a avut nevoie de un împrumut în bancă dacă de curând a beneficiat de o majorare considerabilă a capitalului social. Președintele CJD, Adrian Țuțuianu, le-a adus repede aminte pedeliștilor cum stau lucrurile la SC LDP și, mai ales, de ce are societatea nevoie de bani:
„În momentul când m-am apucat să văd care este situația la zi, 75 de miliarde erau lucrări făcute și nedecontate la SC LDP. Și singura soluție ca să putem merge mai departe este aceasta. Am făcut o majorare de capital social de 5 miliarde ca să putem lua două – trei utilaje mititele. Știți foarte bine că în momentul în care ați plecat de la societate erau 25 de miliarde datorii numai pentru bitum, iar dacă nu aplicam niște lucruri de genul ăsta, nu aveam cu ce să plătim un metru pătrat de drum județean. Asta este situația. Facem acum pe marii analiști economici după ce ați condus lucrurile acestea. Era bine dacă erați îngrijorați timp de patru ani, dacă nu cumpărați jeep-uri de 70.000 euro la directori în leasing. Vi se pare normal ca într-o societate comercială care nu are un compresor să-i cumpărăm directorului jeep?!”
După intervenția președintelui CJD, pedeliștii nu au mai avut brusc nimic de comentat și proiectul a fost votat cu unanimitate. La finalul ședinței, aleșii județeni au aprobat parteneriatul între județul Dâmbovița, prin CJD, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, municipiul Târgoviște, prin Consiliul Local și Asociația „Ponte del Sorriso”, în vederea organizării și funcționării unei „case de tip familial” care să asigure condiții de locuire copiilor și tinerilor din sistemul rezidențial de protecție specială, „casă” ce va fi amenajată în școala dezafectată de la Priseaca.
Ana Maria Popescu | ana.maria.popescu@jurnaldedambovita.ro
Comentarii
sau
AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook
Din aceeaÂși categorie
Modernizarea intrării în Târgoviște dinspre PriseacaSubprefectul Marian Tănase, avertisment sever pentru directorul ANIF Dâmbovița
Corneliu Ștefan, vicepreședinte pentru Regiunea Sud la Congresul PSD
Recalcularea pensiilor, gata până la 1 septembrie 2024
Primul Centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, în faza de construcție
Continuitate și parteneriate solide în pregătirea alegerilor din 2024
Planurile PSD pentru alegerile din toamnă
PSD Dâmbovița îl susține pe Marcel Ciolacu pentru funcția de președinte al PSD
Lucrările la DN 7 Bâldana - Titu, în plină turație
Centura pentru Pucioasa și Fieni, aprobată de Guvern
Editorial
Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (II)
DAN LUCA
În primăvara lui 2024, înainte de alegerile europene din iunie, au fost 3 dezbateri oficiale, clasificate ca Spitzenkandidat.
Orașul Maastricht a fost și de data aceasta locul primei dezbateri Spitzenkandidaten înainte de alegerile pentru Parlamentul European. După 2014 și 2019, ziua de 29 aprilie 2024 a fost aleasă pentru a reuni ofertele... [citește tot...]
Posta redactiei: fii jurnalist !
Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.










