Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



16.06.2022 00:20

Ieri, vizită a administrației locale pe șantier


A A

"Una dintre cele mai moderne autogări din țară" se construiește la Târgoviște!


*„Este prima autogară adevărată care se construiește, este foarte modernă, veți vedea că va avea facilități importante atât pentru activitatea de transport public local, cât și pentru călători”, a declarat ieri primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan, la conferința de presă din teren 

 

Violeta Stanciu


 

Prima autogară publică realizată în municipiul Târgoviște după 1989 prinde contur! Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, însoțit de viceprimarul Cătălin Rădulescu și de  administratorul public Gabriel Boriga, a inspectat ieri lucrările de pe acest șantier, care se vor încheia anul acesta. Potrivit edilului, noua autobază, situată pe Calea Ialomiței, este finanțată cu ajutorul fondurilor europene și are dimensiuni impresionante, respectiv o suprafață de aproximativ 17.000 mp., suprafața construită desfășurată fiind de 3.574 mp., incluzând și o hală de garare pentru 40 de autobuze.

„Suntem pe unul din șantierele administrației publice locale târgoviștene, mai exact pe Calea Ialomiței, aici unde este construită una dintre cele mai moderne autogări din țară, pot să spun lucrul acesta cu certitudine. Este autogară, depou, pentru 40 de autobuze plus sediul transportatorului local al municipiului Târgoviște. Este un proiect foarte important, un proiect cu o valoare de peste 40 milioane lei. Nu cuprinde numai această investiție, ci mai cuprinde construirea a două autogări în zonele de margine a municipiului Târgoviște. De asemenea, mai cuprinde asfaltarea bulevardelor la care lucrăm în acest moment plus stațiile de autobuz, stații care vor începe să fie aduse luna aceasta și veți vedea că este o diferență importantă față de ceea ce aveam până acum, ca și facilități pentru transportul public local. Nu a mai fost construită după Revoluție nicio autogară publică în municipiul Târgoviște, este prima autogară adevărată care se construiește, este foarte modernă, veți vedea că va avea facilități importante atât pentru activitatea de transport public local, cât și pentru călători. Cred că prin cele două proiecte de care am discutat, cu autobuzele electrice care vor deservi zona periurbană, vom reuși să ne atingem acest obiectiv astfel încât să nu mai avem, mai ales în primele ore ale dimineții, un trafic atât de intens la intrările în oraș. Precizez că avem undeva la 13.000 de autoturisme care intră în Târgoviște în intervalul de o oră, o oră și un pic, între 7:15 și 8:30”, a declarat, ieri, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan la conferința de presă din teren.

 

 



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Achiziție utilaje pentru dezvoltarea activității societății MONDO PARETI S.R.L.
Târgoviște, pe podiumul național la Destinația Anului 2022
Jurnal de război. Suntem înecați într-o lacrimă cât Pământul (I)
Mobilizare generală pentru finalizarea Recensământului Populației și Locuințelor!
Conflict de muncă încheiat la SC Municipal Construct SA!
Sfințirea și turnarea pietrei de temelie a noii investiții marca Hotel Peștera
Achiziție utilaje pentru dezvoltarea activității societății MONDO PARETI S.R.L.
Întreruperi de energie electrică programate
Succes, ANAF!
Centura Găeștiului nu e ocolită de probleme


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Jurnal de război. Suntem înecați într-o lacrimă cât Pământul (I)

GEORGE COANDĂ


Și au trecut trei luni din halucinantul război al lui Putin în Ucraina. În tot acest timp al groazei, românii, că doar nebunia lovește cu rachetele iadului chiar în pragul de la Răsărit – nu este o figură de stil – al României, au stat și stau cu sufletul la gură. Din păcate, armata ucraineană, după câteva contraofensive de etapă, în unele locuri... [citește tot...]



Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale