GEORGE COANDĂ

Imprevizibil şi histrionic, Donald Trump încalcă cu veselie yankee orice cutumă diplomatică, văzându-şi doar de ale lui şi de ale Statelor Unite ale Americii. Ai impresia că businessmanul preşedinte, vorba românului, ce are-n guşă, are şi-n căpuşă. Când o trânteşte pe neaşteptate la câte un summit de lasă o lume-ntreagă perplexă, o trânteşte de zici că o face pe negândite, pe urmă, very well, se răsuceşte de nu mai pricepi ce vrea, şi cum vrea, iar ăia de stau cu el la discuţii, foarte importante pentru soarta lumii, sunt gata să lase totul baltă şi să se uite la el ca la un om nebun. Un lucru rămâne cert. O fi histrionic şi imprevizibil, chiar cu atitudini dictatoriale şi, oarecum, cu mintea zburătăcită (aparenţă), dar pentru el contează „America first”, adică, yes, Statele Unite să continue a fi o superputere globală (patriotism sadea, nu-i aşa, dar care are drept target… New World Order), însă fără să mai suporte, cu vârf şi îndesat, pe propriul buzunar, cheltuielile de apărare comună (NATO) şi ale altora. Deci, my friends, scoateţi din puşculiţele voastre naţionale (PIB) nu 2 la sută, ci 4 la sută, pentru apărare. Şi schnell, frau Angela Merkel a sărit ca arsă, nein, la recentul summit NATO de la Bruxelles, reacţia yankeului picând, quickly, hello! Germania e capturată de Rusia. Şi, nu cumva, gura păcătosului adevăr grăit-a? Ok. De fapt, colaborarea tradiţională, exact tradiţională – că s-au mai bătut câteodată fioros este o altă poveste – dintre Berlin şi Moscova este precum „secretul lui Polichinelle”. Germania şi Rusia fac jocurile geopolitice-geoeconomice în Europa cam de câteva secole. A nu se uita că ţarismul Romanovilor a fost altoit cu sânge princiar prusac feminin. Întrebarea vitală pentru noi, mioriticii, este de a şti unde se află România în acest rock&roll global, în care superputerile îşi văd, animate de un egocentrism intratabil, de propriile job-uri geopolitice/geoeconomice. Iată răspunsul: nicăieri. Joacă năucă sârba pe loc, tot pe loc şi fără de noroc. N.B. Şi nu la mult timp după summit-ul bruxellez la NATO s-a produs întâlnirea – nu ştiu cât a fost de istorică sau nu, vom vedea, de la Helsinki, Trump – Putin, prima oficială dintre superputernicii planetei, amândoi cu porniri de jandarmi universali. Background-ul acestui rendezvous din Golful Finic l-a „croşetat” încă de la început, dar şi după discuţii, Donald Trump, concesiv/compulsiv şi în defensivă: i-a mulţumit lui Putin că l-a primit (!?); relaţia SUA-Rusia trebuie să fie minunată (există oportunităţi extraordinare şi „interese comune”); este reînceputul unei colaborări frumoase ş.a. Pentru ţarul Putin, face-toface- ul finlandez a fost „bolşaia pobeda” („măreaţa victorie”). El a spus succes, dar s-a văzut clar că i-a ieşit pasenţa din plin. Drept pentru care l-a cadorisit pe Trump cu mingea Campionatului Mondial de Fotbal moscovit. Gest cu tâlc şi very sugestiv. Deci, mingea geopolitică a lumii o vor juca împreună. Doar ei! Cu Rusia la înaintare. Revin. Şi în acest joc unde se află/se va afla România? Rămâne cum am vorbit: în plop.