Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



04.06.2018 00:15

În Dâmbovița, a avut loc concursul național de educație rutieră…


A A

Trofeul Coresi, la ediția a XXI-a

Trofeul Coresi, la ediția a XXI-a

P.D.


În data de 2 iunie, polițiștii Serviciului Rutier, structura de prevenire a criminalității, reprezentanții Școlii Gimnaziale „Coresi” din Târgoviște, sprijiniți de o serie de colaboratori care au înțeles importanța cunoașterii și respectării regulilor de circulație, au organizat cea de-a XXI-a ediție a concursului național de educație rutieră TROFEUL CORESI. Competiția a beneficiat de o finanțare nerambursabilă din partea Primăriei Municipiului Târgoviște. De asemenea, alți colaboratori au fost Consiliul Județean Dâmbovița, Inspectoratul Școlar Județean, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, Corpul Național al Polițiștilor, Automobil Clubul Român și Filiala Dâmbovița a Crucii Roșii. Sub motto-ul „Educația pentru viață înseamnă și educație rutieră”, competiția urmărește formarea unui comportament responsabil în rândul elevilor, bazat pe cunoașterea și punerea în aplicare a regulilor de circulație.

Școala Gimnazială „Coresi”, pe podium

La start, s-au aliniat 21 de echipaje din 15 județe care au susținut proba teoretică și alte două probe practice, poligonul și parcul- școală. Elevii au răspuns la 20 de întrebări din domeniul circulației rutiere și au parcurs un traseu, în parcul-școală, unde le-a fost punctată cunoașterea regulilor și a semnificației indicatoarelor rutiere și modul de respectare a acestora. De asemenea, copiilor le-a fost testată și îndemânarea privind deplasarea cu bicicleta într-un poligon amenajat cu diferite obstacole. La final, „Trofeul Coresi” și-a desemnat câștigătorii, primele trei locuri fiind adjudecate de Școala Gimnazială „Coresi” Târgoviște, Școala Gimnazială „Florea Bogdan” Reghin și Școala Gimnaziala „Nichifor Ludovig” Niculițel. Chiar dacă regulile concursului spun că sunt câștigători cei care au acumulat cel mai mare punctaj în urma parcurgerii probelor, în final, toți participanții au avut de câștigat prin experiența și cunoștințele acumulate, fiind răsplătiți cu diplome, medalii și premii.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Salonul Anual de Grafică-Desen „Marin Petre Constantin”
Vernisajul Expoziției Itinerante „Ochii Femeilor/Women’s Eyes”
Olimpiade naționale de limbi străine la Târgoviște
Sfânta Maria Egipteanca: Exemplu de transformare și smerenie
Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște
„Cavaleri de Târgoviște”
Urcând treptele duhovnicești spre Înviere
Programul național pentru reducerea abandonului școlar
Nouă achiziție de carte veche la Arhiepiscopia Târgoviștei


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Șoșocismul de mahala

Așa ar putea fi caracterizată ciorovăiala grotescă dintre senatoarea bântuită de un egocentrist violent, pe numele ei, pe care îl mai poartă încă, Șoșoacă Ivanovici Diana și soțul ei, la fel de egocentru, Șoșoacă Silvestru, ambii închipuindu-se fiecare buricul Universului. Pe mine, unul, nu mă interesează de unde s-au luat, însă spectacolul, repet, grotesc, pe care îl oferă pe micile ecrane dă... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale