Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



05.10.2018 00:08

Avancronica etapei a X-a, Liga a II-a


A A

Toamna se numără... punctele!

VASILE NEAGU

 


 

Etapa din acest weekend, a zecea, se pare că va beneficia de un Brumărel mai blând, după ce Răpciune și-a cam depășit atribuțiile! Convenabil pare și adversarul Chindiei, Ripensia Timișoara. Pentru cititorii tineri, precizăm faptul că bizara denumire a acestei echipe bănățene vine de la numele provinciei Dacia Ripensis a împăratului Aurelian. Este una dintre cele mai vechi și galonate echipe din fotbalul românesc. Deține patru titluri de campioană și două “cupe”. Sub culorile acestei grupări au evoluat celebrii internaționali Dobay, Bindea, Ciolac sau Kotormani. Ripensia de astăzi este o echipă care își (re)caută identitatea și consolidarea. Echipa din orașul “Crizantemei de aur” trebuie să “clocotească” serios și să- și adjudece victoria, pentru că astfel are șanse să urce chiar pe podium. Derby-ul etapei se joacă pe stadionul “Nicolae Drobrin” din Pitești, între FC Argeș și Petrolul Ploiești. Cele două echipe nu s-au mai întâlnit... de-o viață, timp în care și-au tocit crampoanele și... legendele (!) pe coclauri și crânguri de râuri. Ce bine ar fi (pentru Chindia) ca tabela din Trivale să rămână... albă!... în ciuda lui Buhăescu! Liderul, Sportul Snagov, are ocazia să admire jumătate din peisajele... Valahiei în lunga deplasare de la Oradea. Iar acolo să fie orbit – într-o zi de excepție a Luceafărului – pentru că distanța de patru puncte față de locul doi nu prea este conformă cu realitatea de pe gazon! Chiar se impune o “legare” a zalelor din lanțul... slăbiciunilor (urmăritoarelor)! În plus, orădenii nu au încotro! Pandurii Tg. Jiu – UTA este, de asemenea, un meci care contează pentru partea superioară a clasamentului. La umbra noii arene, pe sinteticul de antrenament, colegii lui George Tudoran vor încerca (și ei) pasul pe podium. Dar ce, “Bătrânei Doamne” chiar îi place mijlocul clasamentului? Și-apoi, doar n-o veni la Târgu Jiu să se... odihnească pe scaunele lui Brâncuși! Parcă ne-arrâde și nouă o surpriză! U Cluj – Daco-Getica București este un meci pentru gazde! Acasă, “studenții” sunt invincibili, iar în deplasare invizibili (cu excepția unui singur punct!). Și zestrea lor sar ridica la 19 puncte. Două vecine de clasament, Energeticianul și Politehnica Timișoara (locurile 10 și 11) pot rămâne în zona caldă a clasamentului. Petroșenenii nu pot claca în fața “lanternei roșii”, Dacia Brăila, mai cu seamă că Vlad Rusu este golgheterul sezonului, iar timișorenii au un moral bun după egalul de la București cu Daco-Getica. Cum știm, Farul nu prea pune probleme în deplasare, unde se cam stinge repede! CS Balotești, avidă după puncte – pentru că se află pe placa tectonică de deasupra “epicentrului” (locurile 17-20) – are o misiune grea cu Academica Clinceni. Șifonată de lider în etapa trecută, echipa cu nume distins încearcă recuperarea tot cu periferică a Bucureștiului. Meci greu pentru ACS Poli Timișoara la Metaloglobus. Bucureștenii au câștigat în etapa trecută la Ripensia care este peste citadina ACS Poli. Dacă nu am cunoaște “stilul” dur al metalurgi știlor am risca un “X”! Așa însă... Aerostar Bacău – CS Mioveni este un joc deschis oricărui rezultat, chiar dacă talerul argeșenilor are greutatea locului din clasament și experiența. Totuși, este momentul ca aeriana (!) echipă moldavă să coboare cu picioarele pe gazon, altfel... Iată, așadar, o etapă interesantă care poate schimba multe poziții în clasament. Să sperăm că cel mai lung “itinerar” o să-l parcurgă Chindia!... în sus, desigur! E un zvon de toamnă frumoasă sub Turn, cu mireascmă de crizanteme și un clipocit liniștit al Ialomiței... Să sperăm că și fotbalul ne va aduce trei crizanteme, sâmbătă, la prânz. Și, frumpas ar fi dacă pe “Eugen Popescu” ar răsuna și o romanță – în Cetatea Romanței! - în locul unor îndoielnice (am mai spus-o) realizări muzicale. Să fie sâmbătă frumoasă, cu soare și fotbal pe placul cât mai multor suporteri ai echipei Chindia!



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Bezdead rezistă pe podium în Seria Nord
Apar campionii la înot
Aninoasa pierd primul meci
Medalii la judo pentru CS Târgoviște
Sute de copii din 6 județe, prezenți la Nucet
Victorie importantă în finala mică
Să vină finalul!
Ziduri egalează pe Titu
Înfrângere la București
Bucșani s-a oprit în Etapa Regională la Cupa Satelor


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Șoșocismul de mahala

Așa ar putea fi caracterizată ciorovăiala grotescă dintre senatoarea bântuită de un egocentrist violent, pe numele ei, pe care îl mai poartă încă, Șoșoacă Ivanovici Diana și soțul ei, la fel de egocentru, Șoșoacă Silvestru, ambii închipuindu-se fiecare buricul Universului. Pe mine, unul, nu mă interesează de unde s-au luat, însă spectacolul, repet, grotesc, pe care îl oferă pe micile ecrane dă... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale