Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



10.10.2017 00:19


A A

Toamna literară pietroșițeană "Mircea Horia Simionescu" - un eveniment cu dublă semnificație aniversară

Toamna literară pietroșițeană

VIRGIL VOINESCU


Sâmbătă, 7 octombrie a.c. a avut loc cea de-a XIV-a ediție specială a ineditei manifestări culturale „Toamna literară pietroșițeană «Mircea Horia Simionescu»”. Organizată de Fundația „Renașterea Pietroșiței – Ruralia”, această manifestare, la ediția 2017 a cunoscut două momente semnificative. l Primul moment, găzduit de Biserica monument istoric cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost marcat de câteva secvențialități de reală emoție și care au stat sub semnul unei aniversări.

Este vorba de trecerea în clepsidra vremii a 250 de ani de la târnosirea bisericii, care a fost admirabil restaurată prin eforturile preotului paroh Eugen Popescu și printr-un proiect de finanțare pe fonduri Phare/Comunitatea Europeană, lucrările fiind coordonate de prof.dr. Radu Negoescu, o reputată personalitate științifică, președintele Fundației Renașterea Pietroșiței – Ruralia, „organizatorul” și moderatorul infatigabil al manifestării, un adevărat festival, de această dată având un caracter creștin-cultural. Preotul paroh Eugen Popescu și preotul capelei Spitalului Orășenesc Pucioasa, Ionuț Bârză, au oficiat un Te Deum, urmat de o rugăciune de obște. l Prof.dr. Radu Negoescu, preotul paroh Eugen Popescu și juristul Daniel Comăniță au deschis, apoi, prin alocuțiuni de suflet jubileul bisericii, după care studentele Alexandra Olîc și Roxana Stan au rostit câteva „cuvinte ale tinereții” despre comuna natală Pietroșița și eclezia monument istoric. l Prof.dr. George Coandă etnofolcloristul Ion Bratu și prof.dr. Radu Negoescu au suținut comunicările „O biserică pentru sufletul românilor căutându-și sinea într-un veac fanariot”, „Prima sută de ani de la târnosire. Considerații istorice, sociale și culturale” și „Ultima sută de ani de la târnosire”, proiectându-se acribic imaginea istovică a bijuteriei arhitecturale și picturale postbrâncovenești din Josenii Pietroșiței. l Îndrăgitul tenor Florin Georgescu, fiu al comunei, și preotul profesor Octavian Pleșa au impresionat prin interpretarea unor cântări bisericești. De asemenea, un alt îndrăgit interpret de muzică populară, Gheorghe Sărac, a încântat cu o „clipă de romanță”. l Iar ora de poezie creștină, binevenită, a fost momentul de vârf al ediției din acest an a „Toamnei literare”, George Coandă, Corin Bianu, George Canache, Ion Iancu Vale, inițiatorul manifestării culturale, Sorin Ivașcu, Constanța Popescu, George D. Piteș, Emil Stănescu, Florea Turiac, Constantin Voicu, comanager al evenimentului și care a recomandat „cărțile de vizită” ale acestor poeți, membri ai Societății Scriitorilor Târgovișteni, și poetele pietroșițene Steluța Budircă, Olguța Panțuroiu, Livia Voica și Domnica Vărzaru reușind să creeze o stare de profundă trăire creștină. l Al doilea moment a avut loc în casa inimoșilor animatori culturali Domnica și Dumitru Vărzaru. Aici a fost inaugurat Muzeul scriitorilor pietroșițeni, o inițiativă demnă de laudă aparținând distinsei familii. La acest moment, cunoscutul om de cultură târgoviștean, George Coandă, luat de altfel, prin surprindere, a fost aniversat cu prilejul împlinirii venerabilei vârste de 80 de ani. Doamna Domnica Vărzaru a rostit un cald elogiu, iar prof.dr. Radu Negoescu i-a acordat, în numele Fundației „Renașterea Pietroșiței – Ruralia”, o Diplomă de Onoare. Motivația: pentru contribuțiile științifice și literare excepționale la prestigiul istorio-grafiei și culturii târgoviștene, precum și la Renașterea Pietroșiței. Toți cei prezenți i-au cântat cu însuflețire tradiționala urare „La mulți ani!”. Și Astfel a luat sfârșit cea de-a XIV-a ediție a „Toamnei literare pietroșițene «Mircea Horia Simionescu». La manifestare au fost prezenți primarul Pietroșiței, prof. Leonard Dicu, viceprimarul Ion Olîc, și consilieri ai Consiliului Local.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Sfânta Maria Egipteanca: Exemplu de transformare și smerenie
Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște
„Cavaleri de Târgoviște”
Urcând treptele duhovnicești spre Înviere
Programul național pentru reducerea abandonului școlar
Nouă achiziție de carte veche la Arhiepiscopia Târgoviștei
Copiii de la Centrul de zi „Sfânta Maria” în vizită la Mănăstirea Bâldana
Ajutor pentru Centrul de copii cu Autism și Sindrom Down „Sfânta Maria”
Meditație la Duminica a 3-a din Post


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)

GEORGE COANDĂ


Un binecunoscut filosof francez Bernard-Henri Levy a deconspirat cum că „suntem în mijlocul celui de-al Treilea Război Mondial”, și că pericolul de moarte, cu toate că pare paradoxal, ne vine din pricina acelei „mari alianțe între islamismul radical și ortodoxia rusă”. Beijingul, totuși, în înțelepciunea lui milenară îndeamnă „părțile relevante... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale