PETRE DRĂGUŢOIU

În volumul „Natura iubirii/ iubirea naturii/ Poeme”, semnat de poetul, eseistul şi artistul plastic Tiberiu Cercel, ideea naturii creatoare se întâlneşte în forme nemărginite cu arta, în metafore originale care vin din iubire şi se întorc la natură, într-o metamorfoză poetică plină de lumină, colorată şi atemporală.

Cităm din primul poem cu nuanţă ancestrală: „Aripă de vânt, mişcă-te în gând, spune/ mamei mele să ghicească- n stele, de voi fi/ iubit sau voi fi sortit să mă mişc pe loc şi/ din astă vină să dau luminii...foc”.

În „Argument”, Geo Popescu, şi el artist plastic, îl intuieşte pe Tiberiu Cercel în căutarea perfecţiunii, prin originalitatea unei arte complexe, plină de trăiri, iubire, fineţe, sensibilitate şi rafinament: „Tot gândindu-mă la flori mi-a trecut/ primăvara, tot gândindu-mă la iubire am/ pierdut tinereţea, tot gândindu-mă la plecare/ am uitat drumul. Drumul însă nu m-a uitat şi/ într-o primăvară s-a aşezat cuminte sub talpa/ mea, de atunci eu în miez şi el în sâmbure,/ locuim în acelaşi fruct al dorinţei”