Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



12.01.2021 00:21

De Ziua Culturii Naționale,


A A

Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște ridică cortina!

Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște ridică cortina!

ȘTEFAN KHALIL


În sfârșit, teatrul târgoviștean revine pe scenă! Ca în fiecare an, Teatrul „Tony Bulandra” își va deschide porțile vineri, 15 ianuarie 2021, de ziua marelui poet național, Mihai Eminescu, împlinindu-se 171 ani de la nașterea acestuia. Ieri, managerul Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște, regizorul Mihai Constantin Ranin, a organizat o conferință de presă în care a vorbit despre noua stagiune și momentul artistic dedicat zilei de 15 ianuarie, zi în care, în fiecare an, teatrul își ridică pentru prima dată cortina. Anul acesta, momentul de deschidere va fi celebrat prin două acțiuni inedite. Primul moment va fi realizat de actorii teatrului, care vor primi câte o trompetă, de doi metri lungime și vor merge pe străzile orașului, șoptindu-le târgoviștenilor versuri din Mihai Eminescu. Seara, cunoscuții actori Maia Morgenstern și Marius Bodochi vor lectura din opera lui Mihai Eminescu, „Cezara”. ,,La ora actuală, s-a dat drumul la teatre și restaurante în proporție de 30% din capacitate. Deschidem teatrul în data de 15 ianuarie, de ziua lui Mihai Eminescu, așa cum o facem de când s-a deschis acest teatru. Această zi este una importantă pentru noi și așa trebuie să fie pentru fiecare român. Din ziua în care vom deschide teatrul, vom face două lucruri. În primul rând, toți actorii teatrului vor fi costumați adecvat și vor avea niște trompete sau tromboane, vor merge pe străzi și celor pe care îi întâlnesc în orașul Târgoviște, prin centrul vechi, prin parcuri, prin magazine, pe oriunde îi întâlnesc, le vor șopti la ureche versuri de ale lui Eminescu. Aceste trompete au fost făcute de o lungime de doi metri, deci distanțarea va fi respectată. Cei de la Ministerul Culturii ne-au comunicat să proiectăm portretul lui Eminescu pe clădire, să ținem speech-uri, dar cred că prin această acțiunea a noastră îi vom emoționa mai tare pe iubitorii de cultură. Seara, pentru că ne dorim într-adevăr să deschidem teatrul în pompă, am invitat-o pe colega mea de școală, Maia Morgenstern, dar nu să recite neapărat din Eminescu, ci să facă o lectură din «Cezara», proză a lui Eminescu, care este mai puțin citită și este foarte teatrală. Maia Morgenstern va fi însoțită de colegul său, Marius Bodochi”, a declarat regizorul Mihai Constantin Ranin, directorul Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște. De asemenea, în cadrul conferinței de presă de ieri, conducerea teatrului a făcut rapid trecerea în revistă a premierelor care vor avea loc, piesele de teatru care s-au desfășurat anul trecut, precum și proiectele viitoare ale instituției.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Succes pentru programele ERASMUS în Dâmbovița
Sprijin pentru Căminul de bătrâni de la Pătroaia
Elevii cu performanțe deosebite scapă de Evaluarea Națională
Liceele cu zero la Bac merg spre învățământul profesional
28 de unități de învățământ beneficiază de programul "Masă Sănătoasă"
Duminica Înfricoșătoarei Judecăți
Ocuparea completă a posturilor de profesori
„Primăvara prin ochi de copil”
Laborator inteligent la Liceul „Bălașa Doamna” din Târgoviște
Încep simulările pentru Examenul de Bacalaureat


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Păi ce, e de colo să ai șefia NATO pe mână!?

George Coandă


Herr Klaus Werner Iohannis, încă președintele României (după unii umoriști răi de gură, Românabsurdistan, și, poate că mă veți acuza de lipsă de… patriotism, cu care sunt de acord), deunăzi, după ce a dat o fugă până-n Muntenegru, ca să-și mai adauge pe agenda sa de neobosit globe-trotter încă un stat, fie el cât un județ, așa, pe după-amiază, de la pupitrul... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale