ALINA MAVRODIN VASILIU

Cică-n dosarul penal al primarului Chiliman, prejudiciul estimat de procurori se ridică la „numai” 670 milioane de euro. Dacă așa o fi și nu s-au încurcat specialiștii DNA în zerouri, eu propun să punem un lacăt mare peste statul de drept și să ne cărăm toți din țara asta.

Fiecare să plece unde-o vedea cu ochii! Păi îmi spun instituțiile statului, mie, cetățean plătitor de taxe și impozite, că și-au făcut datoria luptând împotriva corupției, ținând în același timp la butoanele bugetului o mafie transpartinică ale cărei dosare au zăcut în nelucrare câte 7-8-10 ani? Hai să fim serioși! Și hai să ne facem bagajele, că nu mai e de stat în acest stat. Dacă mai ești om cu mintea-ntreagă și nu slugă la dârlugă pe vreo moșie politică, atunci n-ai cum să nu vezi că prejudiciul în dosarul Chiliman este de-a dreptul… diliman!

Cum s-a ajuns până aici, ne poate explica vreo autoritate a statului fără să-i crape obrazul de rușine și fără să se caște pământul s-o înghită de vie? Un astfel de prejudiciu diliman, calculat la o presupusă activitate infracțională de 9 ani (prezumția de nevinovăție există, nu?) n-ar trebui plătit în solidar de toți aceia care au ținut la sertar dosarul Chiliman? Să le pună și lor cineva sechestru pe averi, că doar nu și-or pune singuri. Spun asta fiindcă aceste tunuri de sute de milioane de euro nu puteau fi date bugetului statului decât într-o largă complicitate de interese mafiote. Tentaculele unor astfel de caracatițe sunt instituționale, și totuși cei care au populat instituțiile cu pricina nu sunt trași la răspundere de nimeni.

Dimpotrivă, fac un joc foarte periculos, asta începe să devină foarte clar, demonizând Legislativul și Executivul spre profitul puterii judecătore ști. Este ca și cum parlamentarii și miniștrii de toate culorile politice i-ar fi obligat pe magistrați să nu aresteze baroni locali corupți, lăsându-i anume să fure și să vămuiască investițiile din bani publici timp de un deceniu. Primarii Vanghelie și Chiliman sunt doar doi dintre cei mai recenți „clienți” ai DNA în dosare vechi de un deceniu în care s-au acumulat prejudicii dilimane de zeci și chiar sute de milioane de euro. Dar să nu uităm dosarul mafiei retrocedărilor, în care prejudiciul este de peste 1 miliard de euro, bani publici plătiți cash către mafioți protejați politic ani de-a rândul. Era nevoie de încuviințarea Parlamentului ca să fie stopat jaful din primării și din consilii județene, ori din alte instituții publice? Evident, nu! Era nevoie cumva de încuviințarea Parlamentului, ca să fie cercetate clanurile interlope gen Bercea-Băsescu, care traficau sentințe judecătorești pe milioane de euro? Evident, nu! Și cu toate acestea, dosarele cu pricina au stat în nelucrare ani de-a rândul, în ciuda tuturor dezvăluirilor apărute în presă care anunțau o frăție periculoasă între mafioți și oameni ai legii până la cel mai înalt nivel.

Tocmai de aceea mi se pare suspect că, în „buna” tradiție băsistă, Parlamentul continuă să fie acuzat de obstrucționarea Justiției și de faptul că le-ar da peste cap procurorilor mult mediatizata lor luptă anticorupție. Tind să le dau dreptate acelor analiști care sunt de părere că lupta anticorupție în România a ajuns mai periculoasă decât corupția însăși. Cu toată dragostea, vorba lui Bogdan Chirieac, încep să cred că spectacolul mediatic al luptei anticorupție a luat deja proporțiile unei strategii periculoase de imagine a unor instituții care, după ce au stat cloșcă peste marea corupție din România, încearcă de câteva luni să facă din Legislativ și Executiv vinovații de serviciu pentru amploarea pe care a luat-o crima organizată în România ultimului sfert de veac. Aceasta devine încă o vulnerabilitate uriașă pentru siguranța națională, atunci când puterile separate în stat sunt anume încăierate, acuzându-se reciproc de blaturi cu mega-grupări de crimă organizată.

www.alinamavrodin.ro