GEORGE COANDĂ

Din păcate noi, românii, nu reuşim să intrăm, de a ne integra nici vorbă, în rândul lumii civilizate de la acest început de mileniu al treilea după Hristos. Sunt de-a dreptul înspăimântat de această cutremurătoare realitate. Asta să fie efectul aşa-zisei revoluţii române din decembrie ’89?

La această întrebare obsesivă, care, iată devine un laitmotiv, am să revin din ce în ce mai des, pentru că dacă una am sperat acum 27 de ani, altceva a ieşit şi ne-a cuprins existenţa, ca o stare de schizofrenie din care nu ştiu cine ne va scoate şi dacă ne vom vindeca prea curând. Este ca o scârnă care nu ne lasă să respirăm aerul curat al unei libertăţi cenzurate de nenorocirile bătăliei politice cu accente evidente de mafiotisme, şi să ne exprimăm cu adevărat democratic într-o ţară bine condusă şi cu un popor prosper, optimist şi stabil pe pământul său binecuvântat de Dumnezeu. Dar, după 27 de ani de „democraţie originală” şi de capitalism tâlhăresc, nimic din toate astea. Ba, dimpotrivă, o decădere asasină, iar un sfert de ţară trăieşte ca în Evul Mediu. Când îţi ajunge cuţitul la os, când ţara în care ai venit pe lume şi în care vieţuieşti e pusă pe năsălie, şi tu nu mai pui de-o revoluţie, te complaci într-o stare de lungeşte-mi Doamne zilele, sau dimpotrivă, ieşi în stradă aiurea, pus la cale de interesele altora, care-ţi vor răul, şi tu nu te prinzi, înseamnă că şi răzmeriţa din decembrie ’89 a fost o afacere a altora. Una rea, care ţi-a dorit nefericirea. Manipulatorii oculţi te îmbrobodesc într-o falsă democraţie, îţi creează iluzia libertăţii şi a unei vieţi mai bune, dezmăţul moral ţi-l oferă ca normă a fericirii, iar distanţa dintre nefericirea celor mulţi şi opulenţa sfidătoare a celor puţini, şmecherii din lumea „oamenilor de afaceri”, care creşte monstruos de la o zi la alta, ţi-o dă ca exemplu de succes, este clar că nu mai eşti în stare să-ţi înţelegi rostul pe lume şi, ca atare, eşti pe cale de dispariţie. Eşti asemenea unui drogat cu speranţa… letală că şi mâine va fi o zi şi că, poate, se va ivi şansa să trăieşti ca un nabab. Dacă voi încerca să fac comparaţii, la rece, şi pe cale logică, la ce a fost, cu toate erorile care au bântuit-o, societatea socialistă românească de după 1964 şi până la prăbuşire, cu ce se petrece acum, voi fi acuzat cu furie bolşevică de idei comuniste şi de nu ştiu ce nostalgii. Aşa că vă spun la revedere şi vă las să vă treziţi „din somnul cel de moarte”. Dacă vă veţi trezi vreodată...