Avem sisteme adaptate pentru a reacționa la crize? Sau chiar mai adâncă întrebarea. Există instrumentele necesare pentru a anticipa crizele și – de ce nu – să le oprim sau cel puțin atenua? Într-un spațiu al libertății, în care fiecare zice ceea ce gândește, e greu în a distinge expertiza practică dătătoare de soluții. Să ne amintim, chiar și într-o puternică criză pandemică, care a bulversat total societatea noastră, erau unii care de fapt ziceau că s-a întâmplat ceea ce ei prevesteau acum câțiva ani…

E greu de scris un manual despre anticiparea unei crize, mai ales că de fiecare dată avem elemente noi, segmente diferite, foarte puțin repetate pentru a parametriza. Totuși, câteva observații sunt necesare, utile poate pentru cei care înțeleg gravitatea acestor momente.

Există două dimensiuni care trebuie avute în vedere, este partea macro, societală, mai puțin înțeleasă de cetățeanul obișnuit, și acel micro, despre cum ne afectează pe noi fenomenul apărut recent. Aici specialiștii recomandă acel meso, sinapsa dintre cele două. Un fel de adaptare, permanentă pendulare între macro și micro. Cum putem pune în practică acest mecanism?

Important este abordarea structurală, de multe ori fără emoții, a realităţii. Subliniez, realitate-realitate, chiar dacă instinctual respingem ceea ce nu ne convine. A te plânge de o criză este desigur starea primară prin care treci, ceva de genul „nu e corect”, ca și cum un big brother vede și corectează rapid anomalia. E fundamental însă în a căuta soluții realiste pentru a ieși din impas. E greu, dar ce altă șansă avem?