GEORGE COANDĂ

Într-o viaţă de om, căci am ajuns la vârsta când, vrând-nevrând, privesc înapoi în lungul timpului petrecut pe această lume, nu am văzut, şi de văzut, slavă Domnului, am văzut, şi ca istoric, şi ca jurnalist, destul cât să pot scrie o istorie contemporană a poporului român, aşadar, nu mi-a fost dat să văd cu câtă nesăbuinţă se poate sinucide – dacă nu cumva cineva îl obligă s-o facă – un partid politic.

Şi nu unul oarecare – şi de aici izvorăşte uimirea mea - ci unul istoric, arhitect al României Mari. Şi care îşi năruie propriul soclu. Am numit Partidul Naţional Liberal renăscut după revoluţia din ’89, tutelat de amintirea marilor Brătieni, avându-l preşedinte de onoare pe veritabilul şi venerabilul liberal Mircea Ionescu Qintus – care, din păcate, a cauţionat cu prestigiul şi autoritatea sa o serie de derapaje imorale ale partidului – PNL nu mai este nicidecum, la această oră, autentic liberal. Şi-a trădat propria condiţie de a fi. Este, evident, o struţo-cămilă. Iar conducerea bicefală pedelisto-penelistă, cu o madam Gorghiu afişând o încrâncenată şi jucată pornire bolşevizată (teatru ieftin) şi un Vasile Blaga cu o figură de buldog derutat, peste care, precum colacul peste pupăză, pluteşte umbra unui Klaus Iohannis prăbuşit catastrofal în sondajele de opinie, nu reuşeşte să salveze barca penelistă de la scufundare într-o groapă abisală a istoriei. Se vede cu ochiul liber disperarea care bântuie, ca într-un muşuroi debusolat de furnici, în ograda penelistă şi niciun paliativ nu mai poate drege drama care se acutizează.

Este aproape incredibil cum leadership-ul partidului a putut să scoată din joben şi să arunce la înaintare în bătălia pentru funcţia de primar general al Capitalei un personaj controversat, ba mai mult, dubios, precum Marian Munteanu, apărut din senin la „universiadă” şi „mineriadă”. Între a fi fost fan al lui Nicolae Ceauşescu şi a fi fan acum al lui Corneliu Zelea Codreanu – afişând un legionarism făţiş ortodox extremist – şi negoţul cu arme – aşa cum s-a deconspirat în presă -, bănuit de legături cu serviciile secrete trecute şi prezente, arivist şi impostor, posedând o gândire vagă politică, personajul stârneşte frisoane de spaimă şi repulsie. Îmi aduc bine aminte vizita inopinată pe care în urmă cu două decenii mi-au făcut-o în redacţia ziarului „Dâmboviţa”, unde lucram pe atunci, doi tineri în uniforma „Gărzii de fier”, veniţi special de la Bucureşti, cu misiunea de a mă determina să sprijin „Mişcarea legionară”. Au invocat numele lui Marian Munteanu, pe birou mi-au aşezat ostentativ un teanc din revista „Mişcării”, iar la refuzul meu, amintindu- le de asasinarea premierilor I.G. Duca şi Armand Călinescu, a lui Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu, asasinate pe care le-au considerat „o asanare necesară a societăţii româneşti”, am crezut că-mi vor pune pistolul în piept. Şi au plecat furioşi şi ţanţoşi.

Şi tot pe atunci, în Bucegii dâmboviţeni erau organizate tabere de pregătire paramilitară legionară. Am apelat la această aducere aminte pentru că acei tineri în cămăşi verzi cu diagonală şi în cizme s-au legitimat cu autoritatea lui Marian Munteanu. Nu m-a impresionat. Dar, după douăzeci de ani, teamă-mi e că personajul e reanimat de interese oculte, altele decât interesele reale ale poporului român. Oare pe mâna cui l-a adus în bătălia pentru fotoliul de edil-şef al Bucureştiului conducerea bicefală a PNL? Ori cineva doreşte pieirea partidului, ori partidul e-n criză de personalităţi credibile. Cert e că PNL şi-a pierdut aura gloriei istorice şi se îndreaptă spre ieşirea din scena politică. Cum se spune, şi-o face cu mâna proprie. Adică, se sinucide. Sincer îmi pare rău.