GEORGE COANDĂ

Se pare că România este bântuită de o halucinantă autodistrugere. S-ar zice că românii şi-au pierdut minţile. Un duh rău îi îndeamnă să-şi ia zilele (sinucidere) şi să ia zilele (crimă). O, Doamne, ce se întâmplă oare cu românii în acest capitalism din care ei nu înţeleg nimic, în această democraţie kafkiană? Da, kafkiană, pentru că în loc să trăiască într-o lume românească normală, articulată, în beneficiul cetăţenilor săi, sunt prinşi într-o nebuloasă, ei, românii, care le-a smintit firea lor blândă şi generoasă, aruncându-i într-o „gaură neagră” a destinului naţional. Dacă vreo 20 de ani s-au tot chinuit, sperând să vadă luminiţa aia de la capătul tunelului şi s-au ales cu gâturile scrântite, de la o vreme încoace s-au lăsat păgubaşi şi-şi iau lumea-n cap, lăsând ţara de izbelişte. Şi, pentru că şi-au pierdut speranţa, se pare că, din pricina asta, şi-au pierdut şi busola, echilibrul sufletesc. Mai ales tinerii. Se poate vorbi de un deficit de educaţie? Fără îndoială. Şcoala, deprofesionalizată din cauza numeroaselor reforme imbecile care au pus-o pe butuci, nu oferă nicio alternativă coerentă instructiv-educativă. Însă nici la nivelul de decizie politică guvernamentală, capabilă să asigure o dezvoltare sustenabilă în stare să producă încredere în propria soartă a românilor, nu se întâmplă nimic deocamdată – un deocamdată care a devenit obositor de îndelungat, generând disperare. Că există şi descreieraţi din naştere, freudian privind starea lor, de bună seamă că există, dar, cred eu, societatea românească trebuie să facă efortul obligatoriu – establishmentul politic, sistemul de educaţie, societatea civilă – să analizeze responsabil de ce în România sinuciderile şi criminalitatea (mai cu seamă criminalitatea ne înspăimântă, cea la vârste tinere, chiar adolescentine) au ajuns să tareze România. Încă nu vreau să cred că naţiunea română şi-a pierdut definitiv busola psihică.