GEORGE COANDĂ

... pe meleagurile unei ţări cu nume muzical dar, din păcate, trăind de 28 de ani într-o dizarmonie catastrofală. A început 2017 sub semnul unor mari promisiuni, emise îmbietor de partidul socialiştilor-democraţi al lui Liviu Dragnea, şi care – obicei strămoşesc – s-au tot amânat de la o lună la alta şi, în cele din urmă, la anu’. Oricine ştie, sine die. Şi a mai început acest pârdalnic 2017 cu frământări şi răscoliri stradale care, doar pe vară, n-au mai clocotit, că, după ce a trecut „vacanţa mare”, au năpădit cu huiduieli de răzmeriţă, iarăşi spaţiul public. A devenit, aş zice, o modă la români, ca un fel de a doua natură, de a se buluci, uneori pentru cauze pierdute, dar cred eu şi dintr-o plăcere de a se da în spectacol, în piaţă, ocupând ilegal şi calea de rulaj a maşinilor. Bag seama că, orice ar face partidul învingător în alegeri şi guvernul chitit la Palatul Victoria, este un prilej, pe bune au ba, de a se organiza spontan, dar când a sunat goarna mobilizatoare pe reţelele de socializare, într-o „ordine de bătaie” dinainte stabilită, asaltul stradal, încât te întrebi când se mai şi munceşte în ţara asta spre binele naţiunii. În monumentala Casă a Poporului tot anu’, mai dihai din toamnă încoace, punerea de poale-n cap, de pe-a mă-tii, a fost să fie un vesel sport parlamentar, de „reperare a onoarei”, încât oricare spectacol de circ păleşte de invidie în faţa spectacolului circăresc dat la „scenă deschisă” de ăi de i-a trimis votul „poporului suveran” în Dealu’ Spirii. Iar la ălalalt palat al Puterii, de la Cotroceni, herr prezident Klaus Iohannis, neliniştit că nu i-a ieşit nicio pasenţă ca să-şi tragă pe propria-i spuză „guvernul meu”, manevrează fel de fel de sfori, unele gata să se rupă, degeaba însă atâta vreme cât n-are un partid la purtător tare de virtute şi nici el însuşi nu este-n stare să ne aducă la cunoştinţă un convingător „proiect de ţară”. N-are. Dar nici nu-l doare. La Cotroceni e cald şi bine. Trai neneacă. Între timp, românii, după plecarea în veşnicie a Regelui Mihai, plâns sincer de un neam disperat, şi-au agăţat speranţa într-o viaţă mai fericită de revenirea monarhiei. Ce-o fi să fie vom vedea. Şi uite că a sosit de prin nămeţi – Doamne, ce repede mai trece anu’ ăsta năuc! – Moş Crăciun cu plete dalbe. Şi a plecat iute cu reni cu tot, că românii ăştia amărâţi i-au golit sacul până la fund. Păi, şi până la Revelion ce-a mai rămas? O zvârlitură de băţ. Hai să colindăm (pe la guvernanţi, şi pe la Casa Poporului, şi pe la Cotroceni)! O, nu, că dacă le-om zice să nu dea ceva, nu vom primi decât un huhuit de cucuvea. Atunci să-i zicem de-o sorcovă. Cică mâine anu’ se-nnoieşte, viitoru’ ne zâmbeşte (precum soarele cu dinţi). Nu merge. Alta. Sorcova vesela/ Să trăiţi, sămbătrâniţi/ Tare ca piatra,/ Iute ca săgeata... Ei, na! Nu prea rimează cu existenţa noastră de azi pe mâine. Mai simplu şi fără înţelesuri ascunse. Dă-ne, Doamne, bani de bani, LA ANUL ŞI LA MULŢI ANI!