Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



13.10.2016 00:19

Editorial


A A

Și a cântat… "cucuveaua mov"

Și a cântat…

GEORGE COANDĂ


Să mai dea din gură careva că nu trăim – apropo de spusa lui Bacovia – într-o țară tristă (tragic de tristă), plină de umor (uneori d’ăla negru). Negru? O, nu! Mov. Da, fără îndoială dragii mei cititori, mov. Ei, bine, vă mai amintește ceva culoarea asta pârdalnică? O culoare cu profund iz politic și electoral. De ce pârdalnică? Păi, pentru că – hai să vă reîmprospătez memoria: lui Traian Băsescu, fostul președinte al naibii de jucător cu destinul patriei și, implicit, cu destinele noastre, o jucăușă flacără violetă, adicătelea tot mov, i-a adus victoria în alegerile care i-au pus în mână al doilea mandat cotrocenist.

În chip misterios, dar și cu ajutorul personajului bizar (știți, „ofițerul acoperit”, care, mânat de un fals puseu de conștiință s-a… autodeconspirat teatral) numit Robert Turcescu și al unui vraci cu puteri paranormale. După care mulți politicieni – că, prin „clasa politică”, bântuie mimetismul, ca să nu pomenesc de plagiat – și-au atârnat la gât cravate mov. Cum, imediat după instaurarea comunismului, ca să se pună bine și în bună pace cu ocupantul sovietic, mulți români purtau cu „mândrie proletară” cravate roșii. Deh! Acu apăru pe crenguța din codrul DNA o… „cucuvea mov”. Bref: este un e-mail al neînduplecatei doamne, cu mers apăsat de komisar de odinioară, Kovesi. Unul de pe care – în incredibila-i naivitate – doamna procuror-șef anticorupție expedia, rectific, cânta „aria calomniei” pe la urechile presei, scoțând din anumite dosare (la ordin) informații compromițătoare la adresa unor inamici personali sau ai unora aflați la butoanele puterii, ceea ce, nu-i așa?, este și anticonstituțional, și ilegal, și imoral. Și, uite, că, tot dinspre neliniștita presă mioritică, venit-a datul de gol, cum că doamna procuror-șef anticorupție a cântat precum cucuveaua, pasăre sinistră, în cheie mov, fel de fel de turnătorii, fapt pentru care n-o va scăpa de penibilul situației nicio „flacără violet”. Care, ăst timp, s-a stins la Cotroceni. Iar fostul ei tutore îi tot aplică lovituri la mir de la o vreme încoace. La ce e-o fi trebuit doamnei Kovesi codul ăsta tâmpit de pe urma căruia se va alege cu funesta poreclă „Cucuveaua” și pe care i-l sparseră spionii ăia de la Black Cube! La urma urmelor, parafrazând o înțeleaptă tâlcuire populară, orice cucuvea pre limba ei piere. Fie ea și mov…



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Șoșocismul de mahala
La limita guvernării europene
Cine sunt cele mai influente persoane în politica de energie?
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)
Vot european la 16 ani
Lovituri sub centură… electorale
Actorii instituționali ai politicii de energie
Cine influențează politica de sănătate în UE?
Comunicatul nr. 9, brânci României în gheena rusească (II)


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale