Numele Sfântului Împărat Constantin cel Mare este cunoscut în toată lumea, nu numai de istorici, teologi sau intelectuali, dar și de oameni simpli care au minima curiozitate de a-și pune întrebări despre istoria omenirii. Deopotrivă adulat și contestat, considerat sfânt de Biserică și tiran de contestatarii săi, întemeietor de Imperiu și ctitor de biserici, precum Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim sau Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol (Istanbul), Împăratul Constantin a marcat istoria primelor veacuri de după nașterea lui Hristos.

Alături de mama sa Elena, împarte locul în posteritate și în calendarul Bisericii, după ce a pus capăt persecuțiilor asupra creștinilor, iar prin Edictul de toleranță religioasă de la Mediolan (Milano) din anul 313, garanta libertatea de exprimare, atât a creștinilor, dar și al altor credințe deopotrivă. Totul a început cu stindardul de luptă pe care apărea semnul Sfintei Cruci, simbolul Nazarineanului și cu „IN HOC SIGNO VINCES” – în traducere: „sub acest semn vei învinge”.

 Era vorba despre monograma lui Iisus Hristos, care i s-a arătat pe cer în bătălia de la Podul Milvius impotriva lui Maxentius, în 12 octombrie 312. Și de atunci nu a mai renunțat la Cruce, iar Crucea s-a transformat din simbol în mod de viață închinată lui Dumnezeu. Începând cu Constantin, Crucea a zidit Europa creștină de peste veacuri până astăzi. Prin Cruce vine mântuirea la toată lumea. Împăratul Constantin cel Mare, pe care îl prăznuim împreună cu mama sa Elena și-a asumat crucea, asemenea Sfântului Apostol Pavel.

Cu orice asumare a crucii învierea lui Hristos se înnoiește și descoperă lumii alte minunate taine. Închinându-ne în numele Sfintei Treimi prin însemnarea cu semnul Sfintei Cruci să facem întâi un paradis din sufletul nostru și apoi din întreaga lume! Amin!

Pr. Adrian Rada, Parohia Valea Voievozilor