GEORGE COANDĂ

Pare să nu mai fie doar iluzia, născută dintr-o dorinţă nesecretizată, a unor eurosceptici dezamăgiţi de tratamentul inechitabil aplicat de staff-ul bruxellezostrasbourghez unor state, şi mai ales celor ieşite din comunism acum aproape trei decenii: Brexit-ul este deja un semnal de avertisment că ceva nu mai este în regulă cu construcţia fals federativă a UE, şi această impresie, care frisonează amintitul staff şi o bună parte a opiniei publice europene, este întărită şi de posibila exmatriculare a Poloniei, „copilul problemă” al Uniunii care-şi vede periclitată identitatea naţională, simţindu-se lovită în binecunoscuta sa demnitate de neam.

Şi nu este mai puţin adevărat că avântul integrării în UE, care a animat generaţiile imediat postcomuniste, s-a cam pulverizat în vântul uitării, o parte din aceste generaţii, de pildă, în cazul ţărilor central-sud-est europene, rătăcind în Occidentul euro-atlantic în căutarea unei supravieţuiri decente, pe când generaţiile tinere, dar şi cele la vârsta pensionării, tânjesc – şi nu mi se pare deloc nefiresc – după statul naţional „de sine stătător”, în care să-şi regăsească propria identitate ca naţiune. Celebrul geopolitician american George Friedman, într-o obiectivă analiză a „stării UE” actuale, consideră că încercarea de „omogenizare” forţată a naţiunilor este evident contra-productivă şi că staff-ul nu înţelege nimic dintr-un proces care „subminează autodeterminarea şi identitatea naţională”, şi asta pentru că UE „încearcă să ţină la un loc ceva ce se dezintegrează”, căci „UE nu vrea să admită că Europa este un continent format din mai multe naţiuni unice, şi nimic mai mult. Faptul că Marea Britanie pleacă, iar Polonia este exclusă, nu este o manevră geopolitică ciudată. E pur şi simplu parte dintr-o idee care nu ar fi putut funcţiona niciodată şi nu funcţionează nici acum”. Este o remarcabilă analiză cu perspectivă premonitorie. Şi nu am citat decât o parte. Or, ne spune, la rece, că aroganţa staff-ului UE jigneşte demnităţile naţionale şi că dragostea cu sila duce, mai devreme sau mai târziu, la divorţ. Şi dacă nu-şi reconsideră atitudinea, şi nu se reinventează, UE riscă să devină o iluzie pierdută.