Sfântul Ilie, prooroc vestit, înger pământesc şi om ceresc, cel care mergea pe pământ şi cârmuia cele cereşti, omul cel sărac dar şi bogat, sărac pentru că nu avea nimic, bogat însă pentru că ţinea cu limba sa norii, este model de credinţă puternică şi de curaj în mărturisirea adevăratei credinţe, pentru toţi creştinii. Sfântul Prooroc Ilie s-a născut într-o familie evlavioasă şi credincioasă, din cetatea Tesba, din Galaad, dincolo de Iordan. Tradiţia apocrifă relatează că era din tribul lui Aaron şi că tatăl său, Sovac, a văzut la naşterea lui îngerii Domnului înfăşurându-l în flăcări de foc şi hrănindu-l cu văpaie. Toată viaţa, Sfântul Ilie a fost mistuit de focul dragostei şi al slujirii, de râvna pentru cinstirea adevăratului Dumnezeu. El a trăit în timpul regilor din dinastia Omri a regatului Israel: Ahab (871-852 î.Hr.) şi Ohozia (852-851 î.Hr.) şi a fost înălţat la cer de Domnul în timpul regelui Ioram. Regele Ahab a părăsit credinţa iudeilor şi a devenit închinător la idoli, luând de soţie o feniciană, pe Izabela din Sidon, închinătoare la Baal, şi prigonind astfel pe apărătorii dreptei credinţe. Atunci, Sfântul Ilie îl mustră pe rege pentru rătăcirea lui, prevestindu-i că se va abate asupra ţării o foamete mare, pentru că nu va fi ploaie decât numai prin cuvântul său. Această secetă va ţine trei ani şi şase luni. Era prăpădul întregii lumi, seceta cuprinzând tot pământul. În această perioadă proorocul Ilie, după cuvântul lui Dumnezeu, stă ascuns la pârâul Cherit din care bea apă, iar corbii îi aduc pâine şi carne dimineaţa şi seara. După un timp, când a secat pârâul, Dumnezeu l-a trimis pe prooroc din locul acela la o femeie văduvă din Sarepta Sidonului ca să fie hrănit dar şi ca să vadă nenorocirea care cuprinsese tot pământul din pricina secetei. După ce cu rugăciunea sa a închis cerul trei ani şi şase luni, foametea şi seceta provocând dezastre în întreaga ţară, cheamă poporul şi pe rege pe Muntele Carmel, cu propunerea ca ei toţi să aducă jertfă lui Baal, prin preoţii şi profeţii lui, iar el, Ilie, să aducă singur jertfă adevăratului Dumnezeu. Propunând ca Dumnezeu să arate semn şi să trimită foc din cer peste jertfa cea adevărată. Dumnezeu a ascultat pe slujitorul Său credincios şi a trimis foc din cer, iar preoţii lui Baal au fost dovediţi mincinoşi. Plin de râvnă sfântă, Ilie îi înjunghie pe cei opt sute cincizeci de preoţi idoleşti la râul Chişon şi restabileşte închinarea cuvenită adevăratului Dumnezeu. După aceea se roagă şi cere lui Dumnezeu ploaie, iar Dumnezeu ascultându-l, o trimite peste pământul însetat. Prorocul Ilie a mai făcut şi alte minuni: a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, a despărţit apa Iordanului şi a vorbit cu Dumnezeu pe Horeb. Prin vrerea Domnului a fost ridicat cu trupul la cer, netrecând prin moarte. Sfântul Ilie va reveni pe pământ la sfârşitul veacurilor, îl va mustra pe Antihrist şi va fi omorât de către el, după care va fi înviat de Mântuitorul Hristos. Cinstea deosebită de care se bucură Sfântul Ilie înaintea lui Dumnezeu se vede în prezenţa sa pe Muntele Tabor alături de Moise, atunci când Mântuitorul S-a schimbat la Faţă înaintea ucenicilor Lui. Moise şi Ilie au fost de faţă lângă Domnul în slavă, primul ca primitorul şi dătătorul Legii, al doilea drept cel mai neînfricat luptător în apărarea credinţei într-un singur Dumnezeu. Sfântul Ilie este mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă. În tradiţia populară, Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor şi a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un model de credinţă şi curaj demn de urmat. Sfântul Proroc Ilie este ocrotitorul Forţelor Aeriene Române şi este considerat şi ocrotitorul apicultorilor. Poporul dreptcredincios îl cinsteşte în mod deosebit şi îl consideră mare făcător de minuni, de aceea peste 120.000 de români îi poartă numele. Multe biserici din oraşele şi satele ţării noastre îl au ca ocrotitor şi astăzi îşi sărbătoresc hramul.

Pr. Iulian-Ciprian Butca, Parohia Varfuri