La mulţi ani sărbătoriţilor!

Prăznuim astăzi pe Sfântul mare Ierarh Nicolae, unul din cei mai cinstiţi sfinţi din întreaga creştinătate. Sfântul mare ierarh Nicolae s-a născut pe la anul 280 d. Hr., în oraşul Patara, din provincia Licia, în Asia Mică. Părinţii săi se numeau Epifanie şi Ioana. Erau de neam mare şi moştenitori ai unor însemnate averi. Erau creştini buni, evlavioşi şi milostivi, făcând fapte bune şi ajutând pe săraci. Ioana, mama Sfântului Nicolae, avea un frate mai mare, care se numea tot Nicolae şi care a fost arhiepiscop al Mirelor Liciei. Sfântul Nicolae a primit în casa părintească o sănătoasă creştere şi îndrumare. Înzestrat cu minte ageră, educat în duh creştin, având exemple de viaţă pe evlavioşii săi părinţi, Sfântul Nicolae a început să pătrundă în tainele credinţei creştine şi să trăiască această credinţă încă din cea mai fragedă copilărie. Când a crescut mai mare, unchiul său Nicolae l-a luat pe lângă sine. Sfântul însă venea adesea şi pe la părinţii săi. În anul 300 d. Hr., Asia Mică a fost bântuită de o groaznică ciumă, care s-a întins şi în oraşul Patara. Părinţii Sfântului Nicolae au fost loviţi şi ei de această boală şi, în trei zile, au murit amândoi. Întreaga avere i-a rămas moştenire. Sfântul însă a vândut această avere, a împărţit-o în secret la săraci şi a plecat din Patara în Mira. În anul 303, pe când avea vârsta de 23 de ani, a fost hirotonit de unchiul său ca preot.Peste un an Sfântul Nicolae a fost numit egumen la Mănăstirea Sionul cel Sfânt, întemeiată de unchiul său, în apropiere de oraşul Mira. După moartea unchiului său, Sfântul Nicolae a plecat să viziteze locurile sfinte. După ce a vizitat şi alte locuri din }ara Sfântă s-a întors la mănăstirea sa de lângă Mira, fiind primit cu mare bucurie de fraţii din mănăstire. Scurt timp după aceasta, pe la anul 310 d. Hr., arhiepiscopul Ioan, care a fost ales ca urmaş al arhiepiscopului Nicolae în Mira, a încetat din viaţă şi soborul episcopilor din provincia Licia au ales pe Sfântul Nicolae ca arhiepiscop al Mirei. De la înălţimea acestei trepte, Sfântul Nicolae a condus turma lui Hristos cu credinţă, cu evlavie, cu demnitate şi cu o mare bărbăţie, povăţuind pe cei rătăciţi, apărând pe cei căzuţi în nenorocire, ajutând pe cei săraci şi fiind pildă de smerenie şi modestie. În timpul prigonirii lui Liciniu, pe la anul 313, Sfântul Nicolae a suferit grele chinuri pentru credinţa lui în Hristos. A fost trimis în surghiun şi acolo a fost aruncat în închisoare şi schingiuit greu. Spune istoricul Nichifor Calist că, după 12 ani, când s-a ţinut Sinodul Ecumenic de la Niceea, a participat la acest sinod şi Sfântul Nicolae, care purta încă pe el cicatricele rănilor din chinurile suferite pentru mărturisirea credinţei lui Hristos. Pe vechile icoane Sfântul Nicolae este zugrăvit în culori negricioase, gălbui, rumen-aurii, reprezentat cu semnele suferinţelor muceniciei sale. A luat parte activă la Sinodul I Ecumenic, fiind unul din cei mai însufleţiţi susţinători ai dumnezeirii lui Hristos şi potrivnic al arianismului. A păstorit turma cu aceeaşi grijă şi dragoste părintească până la adânci bătrâneţi. Când şi-a simţit sfârşitul aproape, s-a retras în Mănăstirea Sion unde în tinereţe fusese stareţ, şi acolo, slăbit de muncă, de nevoinţele pustniceşti cu care-şi strunise toată viaţa trupul firav, s-a stins ca o lumânare trecând la Domnul, în ziua de 6 decembrie 350.

Pr. Constantin Rădulescu, Parohia Vişina