Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



11.08.2022 00:13


A A

Sfântul Ierarh Nifon - Ocrotitorul Târgoviștei

Sfântul Ierarh Nifon - Ocrotitorul Târgoviștei

Participarea la Împărăția lui Dumnezeu, care este țelul suprem al oricărui creștin, se realizează prin sfințenie. Moștenirea sfântă a Împărăției este o sursă de har împletită smerit cu lucrarea plină de viață a Sfântului Duh. Sfinții sunt tocmai izvorul plin de har divin care stă sub semnul providențial al lui Dumnezeu, iar viața lor se remarcă prin practicarea virtuților, devenind astfel pagini de istorie evanghelică.

Un model autentic este și Sfântul Ierarh Nifon, pe care îl sărbătorim la 11 august. El aparține în același timp atât Împărăției netrecătoare, cât și locurilor binecuvântate de prezența sa curajoasă și înnoitoare prin care a înnobilat meleagurile Țării Românești, al cărei Mitropolit a fost. Bogat duhovnicește și cultural, Sfântul Nifon a ocupat în două rânduri la sfârșitul secolului al XV-lea, cea mai înaltă treaptă a ierarhiei eclesiale și anume, Patriarh al Constantinopolului.

Ca orice conducător dornic de păstrare a identității de neam și credință, Sfântul Ierarh Nifon a parcurs vremuri delicate. Însă, datorită calităților sale organizatorice și înnoitoare, a reușit să le traverseze. De peste zece ani, evlavia credincioșilor s-a arătat a fi una extrem de specială față de Sfântul Nifon. Am traversat cu toții, de curând, o perioadă de cumpănă, și ne-am convins că rugăciunile către sfântul nostru drag sunt esențiale în astfel de momente. Pentru a sublinia ilustra personalitate a marelui Ierarh, în cadrul Arhiepiscopiei noastre au loc numeroase evenimente marcante: Pelerinajul tinerilor, închinarea la sfintele sale moaște care se află în Catedrala mitropolitană din Târgoviște, Sfânta Liturghie solemnă și lansarea unor apariții editoriale ale Arhiepiscopiei Târgoviștei, evenimente la care participă numeroși credincioși dâmbovițeni, și nu numai.

Plin de înțelepciune, fostul Patriarh a înțeles amploarea credinței și spiritualității românești, fapt ce a dus la transformarea urbei târgoviștene și Catedralei mitropolitane, în repere esențiale naționale și mondiale. Sfintele sale moaște, odoare de mult preț, sunt scoase an de an, printr-o procesiune solemnă spre închinarea miilor de credincioși care participă la sărbătoarea Sfântului.

Întru mulți și fericiți ani, Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit Nifon!

 

Pr. Dr. Valentin-Alexandru Negrescu, Secretarul Protoieriei Pucioasa

și preot paroh la Parohia Podurile-Pucioasa, Protoieria Pucioasa



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Investiții masive în infrastructura educațională la Dobra
Salonul Anual de Grafică-Desen „Marin Petre Constantin”
Vernisajul Expoziției Itinerante „Ochii Femeilor/Women’s Eyes”
Olimpiade naționale de limbi străine la Târgoviște
Sfânta Maria Egipteanca: Exemplu de transformare și smerenie
Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște
„Cavaleri de Târgoviște”
Urcând treptele duhovnicești spre Înviere
Programul național pentru reducerea abandonului școlar


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)

Pe măsură ce alegerile prezidențiale din România de peste Prut/Republica Moldova se apropie, Kremlinul putinist n-o slăbește din cătarea lui criminală. Printre armele pe care deja le-a pus în bătaie sunt și politicienii românofobi, unii dintre aceștia de neam românesc (!?), și politruci ruși de la Tiraspol, și găgăuzii delicatetei bașcane Evghenia Guțul cu sufletul tot dăruit țarului Putin și cu un kalașnikov pitit sub fustă. Este... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale