GEORGE COANDĂ

Conform cutumei străbune cum că, măiculiță Doamne, „capul plecat sabia nu-l taie”, turma politicienilor mioritici, deasupra căreia stă aninată sabia Justiției, ca și cum ar fi gonită de musca țețe, a schimbat fără remușcări macazul, furișându-se sub umbrela stăpânului de la Cotroceni, în speranța – efemeră, cred eu – că va scăpa de zăngănitul cătușelor. Un zăngănit care, după spusa unui prieten hâtru, a devenit de la o vreme încoace imn național.

De aici, de la această nenorocită cutumă, se trage la români, încă din vremuri voievodale, sfânta trădare cu cele două consecințe ale sale: trădarea politică de sine (lipsă, deci, de moralitate) și trădarea interesului național, care este, de un sfert de secol încoace, o vorbă-n vânt. Vreți un exemplu de ultimă oră? Iată-l. Ne este oferit taman de partidul și de liderul său suprem, generalul cu patru stele, care n-a câștigat niciun război sau, ca să fim eleganți, a dus lupte cu morile de vânt din dotarea intendenței Armatei Române, adică domnul cu rictus încrâncenat pe facies, partid și lider care stau toată ziua-n gură cu „interesul național”.

Și, în numele acestui interes – pe care, de fapt, îl trădează în săritura peste pârleaz în ograda Puterii, indiferent de culoarea ei politică, punându-și la adăpost propriile piei (interese) – UNPR și herr obergeneral Gabriel Oprea au trecut acușica cu arme și bagaje cu tot pe trotuarul lui Klaus Iohannis. Și, implicit, s-au înhămat la teleguța penelistă, răsturnând majoritatea în Parlament în favoarea, nu-i așa, „partidului meu”, adică unul de casă, agățându-se cu disperare de săgeata din stema liberalilor.

Bravos, dom’ general! Cică sunteți – țineți morțiș s-o repetați până la plictis – un „om de onoare”, că vă țineți cuvântul dat militărește, doar că, hai s-o spunem p’aia dreaptă, partidul Domniei voastre este unul balama la poarta altor partide când scârțâie și e gata să se prăbușească. Cine trădează o dată, trădează apoi în serie. Iar efectul, cu siguranță, va fi cel de bumerang.