Profetul Ilie este unul dintre cele mai puternice personalităţi ale Vechiului Testament care a dus o luptă asiduă împotriva idolatriei şi a fărădelegilor regelui şi poporului din regatul de Nord. În limba ebraică numele lui se traduce cu „Dumnezeul meu este Domnul” iar în limba greacă, Ilias se traduce cu „fiul soarelui” sau „cel ce străluceşte”.

La începutul misiunii sale profetice, locuind în Tesba Galaadului (III Regi 17,1), profetul Ilie a prezis regelui Ahab că va urma o perioadă de secetă asupra Israelului care va dura câţiva ani. Acest prim act profetic stârneşte mânia regelui Ahab care se declară mai mult ca oricând închinător al zeilor Izabelei şi vrea să-l pedepsească pe trimisul Domnului. Ilie se refugiază pe malul pârâului Cherit unde avea apă de băut şi se hrănea cu hrana adusă în chip miraculos de corbi (III Regi 17,2-6). Proorocia se împlineşte şi ţara dragă a lui Baal este cuprinsă deodată de o foamete cumplită. După o vreme de retragere forţată la Cherit, când pârâul secase complet, profetul Ilie a fost trimis de Dumnezeu la Sarepta Sidonului la o văduvă sărmană pe care o întâlneşte pe când ea aduna vreascuri pentru a-şi pregăti cea din urmă masă deoarece nu mai avea decât o mână de făină şi câteva picături de untdelemn într-un ulcior. Profetul îi cere totuşi să-i pregătească o turtă iar ea îl ascultă fără şovăire şi drept răsplată proorocul îi făgăduieşte „că până ce ploaia nu va cădea pe pământ uleiul şi făinanu se vor îmulţi în cămara ei” (III Regi 17,10-16). Deşi a fost omul pustiului, prin misiunea sa profetul Ilie a înscris în istoria lui Israel trecerea de la viaţa patriarhală la cea naţională, organizată în statul naţional unitar şi influenţată de legăturile cu ţările vecine. Profetul llie a fost exponentul luptei împotriva răului social, punându-şi şi viaţa în primejdie pentru apărarea drepturilor religioase şi sociale ale poporului său. Acest sfânt prooroc are trăsături comune cu Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, atât în privinţa vieţii (retragerea în pustie, hrană, îmbrăcăminte) cât şi a misiunii profetice în general (ideal, credinţă, predică, mărturisire). Personalitatea profetului Ilie s-a conturat atât de mult în istoria biblică vechi-testamentară ca şi în tradiţia iudaică, ea a fost recunoscută întru totul de Biserica Creştină. Scrierile nou-testamentare îi pomenesc numele cu respectul cuvenit vieţii sale şi misiunii. Precum s-a înălţat la cer în văzul ucenicului său Elisei, Sfântul Ilie a fost de faţă pe muntele Taborului în vederea Sfântului Apostol Petru stând de-a stânga Mântuitorului, în aceeaşi demnitate cu a proorocului Moise (Matei 17,4). La înălţarea la cer „duhul lui Ilie a rămas nu numai asupra ucenicului Elisei”, ci asupra fiilor lui Israel, fiinţând şi în predica Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli ca model de credinţă de rugăciune şi de trăire după voia şi poruncile lui Dumnezeu. Acest fapt înseamnă desigur chemarea lui Ilie dar şi incandescenţa sufletului său, râvna sfântă după Dumnezeu. El a fost cu adevărat proorocul de foc care s-a mistuit pe sine cu jertfelnicie şi renunţări, şi, în zel misionar prototipul Înaintemergătorului Mântuitorului Iisus Hristos. Având un caracter puternic în faptă şi în cuvânt fără ambiţii deşarte, profetul Ilie şi-a pus viaţa ta slujba idealului nobil de slujire adusă lui Dumnezeu în „Duh şi adevăr” precum şi poporului său. Ca luptător împotriva idolatriei şi apărător neînfricat al monoteismului iudaic, profetul Ilie a stăvilit rătăcirile de la credinţa în adevăratul Dumnezeu punând mai mult preţ pe misiunea sa decât pe însăşi viaţa sa.

Pr. Iancu Ştefan, Parohia Gheboieni