Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



05.04.2020 12:02

Convocată de consilierii PSD Dâmbovița


A A

Ședință de îndată CJD, în criza COVID-19

Ședință de îndată CJD, în criza COVID-19

Se pregătesc noi măsuri de combatere a virusului COVID-19, pentru localitățile din Dâmbovița! Ieri dimineață, în cadrul unei conferințe de presă online a PSD Dâmbovița, președintele organizației, Corneliu Ștefan, a declarat că la inițiativa sa, consilierii județeni ai Partidului Social Democrat Dâmbovița au convocat o ședință extraordinară de Consiliu Județean, pentru prima parte a săptămânii viitoare, în cadrul căreia vor fi supuse la vot spre aprobare noi măsuri pentru sprijinul unităților administrativ teritoriale, de pe raza județului, în lupta cu COVID-19.

 

Acesta a declarat că aleșii județeni vor solicita sumele neangajate și care nu au mai fost folosite din bugetul CJD, ca acestea să fie trimise în bugetele administrațiilor locale din întregul teritoriu al județului. Evident, acești bani vor fi folosiți în scopul combaterii infecției și a răspândirii coronavirusului. Astfel, urmează ca toți consilierii județeni să fie chemați la această ședință extraordinară, pentru a vota noile măsuri de modificare bugetară.

,,Ne aflăm în plină pandemie de coronavirus! Personalul medical, personalul MAI și toți aleșii locali, în frunte cu primarii din fiecare localitate, indiferent de culoarea politică, sunt în prima linie a acestei bătălii. În aceste momente de cumpănă pentru România, dar și pentru județul Dâmbovița, am hotărât, la inițiativa mea, în plenul Consiliului Județean Dâmbovița, consilierii județeni să convoace o ședință extraordinară a Consiliului Județean Dâmbovița, cu două puncte pe ordinea de zi, respectiv repartizarea sumelor neangajate și neutilizate din bugetul propriu al CJD în vederea alimentării Fondului de rezervă bugetară aflat la dispoziția autorității publice locale și, al doilea punct, alocarea sumelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția autorității publice locale UAT-urilor din județul Dâmbovița în vederea prevenirii răspândirii comunitare a infecției cu Coronavirus. Eu cred că sunt două proiecte de hotărâre care sunt primordiale pentru cetățenii dâmbovițeni. Această inițiativă a fost a mea, absolut toți consilierii județeni și cei doi vicepreședinți au semnat convocatorul, avem 21 de semnături, iar în prima partea a săptămânii viitoare va avea loc ședința extraordinară. Eu cred că este un geste de normalitate, un gest pe care ar trebui să-l facă toți aleșii locali din fiecare localitate… Sănătatea nu are culoare politică și sunt convins că și consilierii județeni PNL vor achiesa la această idee pentru că aceste sume se vor împărți în tot județul Dâmbovița, nu doar în localitățile conduse de primarii PSD. Este normal ca toate autoritățile publice locale trebuie sprijinite pentru a combate acest virus din județul Dâmbovița pentru că ele duc greul în fiecare localitate în condițiile în care Guvernul României a transferat toate plățile către unitățile administrative teritoriale, însă nu a arătat și sursa lor de finanțare, sumele de bani pe care primarii să le folosească în acest moment dificil. Până în acest moment 21 de consilieri social democrați au semnat convocatorul pentru ședința extraordinară, inclusiv cei doi vicepreședinți și sunt sigur că și președintele Consiliului Județean va vota aceste proiecte”, a declarat președintele PSD Dâmbovița, deputat Corneliu Ștefan.

 



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Să nu ne uităm istoria
Parteneriat solid între CJD și Asociația Comunelor din România
Inaugurare parcare și intrare nouă pentru Parcul Chindia
Din dragoste pentru Basarabia
Restaurarea Școlii de Cavalerie în vederea consolidării identității culturale
Drum inaugurat la Raciu
Festivități de Ziua Poliției Române
Conferință pe tema pericolului drogurilor
Mincinoșii lui Putin (II)
Amenzi uriașe pentru delicte de mediu


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Să nu ne uităm istoria

Când îți uiți istoria, ca popor, efectul este unul singur și tragic: ești exclus din istorie. Când, de bunăvoie, sau la ordinul venit de la un factor de putere dictatorial de peste fruntarii - de pildă de la tiranii inventatori ai globalizării neo-marxiste – îți uiți trecutul, mai ales lecțiile sale existențiale, este bine știut/și de știut că nu ai posibilitatea să-ți prevezi și, astfel, să-ți construiești viitorul.

[citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale