Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



02.09.2012 00:20

Renumitul bazin pomicol din Valea Dâmboviței, în anul coșmarului!


A A

Seceta a pus cruce producțiilor de mere

Seceta a pus cruce producțiilor de mere
Pomicultorii de pe Valea Dâmboviței nu vor reuși să-și recupereze investițiile. Pierderile sunt uriașe

❚ „Deliciosul de Voinești”, „Mutzu”, „Florina”, „Golden” sau „Ionatanul” vor fi aproape de negăsit în această toamnă – după ce seceta a decimat culturile cu 50% ❚ „E de jale!” – strigă pomicultorii care au pierdut și 10.000 de lei pentru un hectar de plantație, mulți dintre ei aruncând la porci merele mici și stafidite ❚ Specialiștii sunt și mai îngrijorați, mai ales că mugurii de rod pentru anul viitor sunt compromiși din cauza caniculei ❚ În ce privește sistemele de irigații, ele există pe doar 11 hectare din 8.000 cultivate cu pomi fructiferi, pomicultorii care și-au permis asemenea investiție fiind numărați pe degetele de la o mână ❚ 5000 de hectare de livezi sunt afectate de secetă în proporție de peste 30%, iar viitorul pomiculturii dâmbovițene este negru, dacă statul nu se implică

 

 

„Deliciosul de Voinești”, „Mutzu”, „Florina” sau „Ionatanul”, din producția autohtonă dâmbovițeană, vor fi aproape de negăsit în piețele din țară din cauza secetei prelungite! Efectele caniculei sunt contabilizate de către pomicultorii dâmbovițeni care spun că anul acesta vor înregistra pierderi de aproximativ 50% față de producția de anul trecut.

Mai mult, susțin specialiștii, repercusiunile vor se vor simți și în recolta de anul viitor. În momentul de față, în întreg bazinul pomicol dâmbovițean există aproximativ 8000 de hectare de pomi fructiferi, dintre care peste 3000 sunt livezi de mere.

 

„E de jale!”

 

Canicula nu a făcut ravagii numai pe ogoare, ci și în livezi, unde și-a pus amprenta și asupra producției de mere din această toamnă. Pomicultorii de pe Valea Dâmboviței, cel mai renumit bazin pomicol din țară, spun că nu vor reuși să-și recupereze investițiile, care se ridică la peste 10.000 de lei pentru un hectar de plantație în sistem clasic:

  • „Suntem foarte necăjiți. Secetă mare, călduri mari, pomii deja au început să-și schimbe culoarea. Am investit și nu vom recupera mai nimic. E jale! Merele nu vor fi nici 50%. Dacă nu te ajută statul, nu mai rentează să faci pomicultură. E de jale! La un hectar se sare de suta de milioane lei investiți. Tăierile, stropirile, săpatul… iar merele sunt foarte, foarte mici. Nu vom avea ce vinde în această toamnă, nici de țuică nu sunt bune, pentru că se stafidesc de acum.”
  • „Secetă mare, se usucă tot. Și meri, și pruni, și tot! Nu o să ne scoatem investiția. Anul ăsta nu am făcut nimic. Poate la alții va fi mai bine, dar la noi… Dar producția este înjumătățită. Nici nu mă gândesc la irigații, cu ce să fac? N-am bani, n-am pensie, subvenții – nici atât. Statul ne mai ajuta înainte, cât de cât. Nu cu mare lucru, dar parcă totuși se cunoștea”.
  • „Și merele, și perele sunt mici. Degeaba le-am îngrijit. Nu cresc, nu e apă. E clar că nu vom recupera investiția de anul acesta. Sunt mere mărunte. De o treime din recoltă s-a ales praful. Chiar dacă plouă, tot se duce. Au picat toate, le dăm la porci. Ce să fac cu ele? Nu sunt bune de nimic.”


2013, sub semnul incertitudinii

 

Specialiștii sunt extrem de îngrijorați și anticipează că efectele secetei se vor răsfrânge și asupra producției de anul viitor.

Ion Oprea, președintele Asociației Pomicultorilor din Dâmbovița, a menționat: „În principiu, toată zona este afectată, din cauza temperaturilor foarte ridicate o perioadă foarte lungă. De la 1 iunie, precipitațiile au fost undeva între 40 și 60 litri/mp. Cel puțin jumătate din pomi se scutură, frunzele și fructele cad. Dacă nu plouă, și pomii se vor prăpădi. E clar că producția de anul acesta este compromisă. Cei care au reușit să le dea puțină apă îi mențin pe linia de plutire. Dar și rodul pentru la anul cu siguranță va fi afectat. Suntem într-un an deosebit, poate cel mai rău an pentru noi. Acum o lună spuneam că e un an foarte bun, din păcate seceta ne-a pus în situații neplăcute. Dl ministru a cerut comunicate în județe pentru culturile afectate, dar n-a cerut și pentru pomicultură. Îi amintim că și plantațiile pomicole suferă de secetă. Și pomicultorii au mare nevoie de ajutor. În momentul acesta se mai pot salva pomii. Producția va fi de calitate slabă, iar peste 70% din ea va merge la industrie. Pomicultorii care au reușit să irige îi numărăm pe degetele de la o mână. De irigație va fi nevoie, numai că zona Voinești are un specific aparte. Sunt loturi mici și prea multe locuri. Deci, un producător are în 10 locuri câte 3000 de metri. Este foarte costisitoare irigarea, mai ales că lipsește apa”.

Mare parte din merele pricăjite nu mai ajung nici în piețe, nici la țuică, ci... în troaca porcilor


În aceste condiții, se pare că mulți vor renunța la culturile pomicole, și asta din lipsa fondurilor. Dacă anul trecut pomicultorii dâmbovițeni au recoltat în medie între 20 și 30 de tone de mere la hectar, anul acesta oamenii spun că puțini vor fi cei care vor culege 15 tone de mere, iar calitatea acestora va fi cu mult inferioară.

 

Totodată, țăranii susțin că, dacă în următorii ani statul nu le va acorda un ajutor real așa cum se întâmplă în Polonia sau Ungaria, mulți dintre ei nu vor mai avea suficiente resurse financiare pentru a mai face pomicultură. În acest fel renumitele soiuri ca „Deliciosul de Voinești”, „Mutzu” sau „Golden” vor deveni o raritate pe mesele românilor.


Irigații pe… 11 hectare din 8000

 

În timp ce mii de hectare cultivate cu meri s-au copt pur și simplu la soare, pomicultorii cu dare de mână, ce-i drept extrem de puțini, s-au pus la adăpost de caniculă cu ajutorul unor instalații de irigare prin picurare. Acestea sunt extrem de eficiente, iar merii nu suferă absolut deloc din cauza caniculei și a lipsei ploilor. Însă prețul acestora se ridică la peste 10.000 de euro pentru un hectar.

 

Astfel de investiții găsim și pe Valea Dâmboviței, însă livezile super intensive dotate cu astfel de sisteme nu se întind pe nici măcar 20 de hectare. Cei câțiva pomicultori dâmbovițeni care au dispus de fonduri pentru a înființa plantații noi în sistem european, dotate inclusiv cu instalații de irigare prin picurare, spun că toate materialele, inclusiv cel săditor sunt de import, iar prețul pentru un hectar de astfel de livadă depășește 20.000 de euro.

Irigarea prin picurare, un vis prea îndepărat pentru pomicultorii dâmbovițeni,

dar chiar și pentru statul român

 

Puțini sunt deci cei care își permit această investiție. Unul dintre ei este din comuna Mănești, a înființat o astfel de livadă pe o suprafață de cinci hectare și ca el mai sunt doar câțiva pomicultori pe Valea Dâmboviței. Cei mai mulți încă culeg roadele vechilor plantații în sistem clasic care au și peste 40 de ani, dar care, în situația de secetă din acest an, își vor înjumătăți producția de anul trecut, iar calitatea va fi mult scăzută. Din păcate, și dacă ar vrea să-și modernizeze livezile, statul român nu prea poate să-i ajute, nici măcar cu proiecte cu bani europeni.

Eugen Marin, directorul Direcției Agricole Dâmbovița, ne-a declarat: „La nivel de județ, suprafețele de pomi amenajate cu sistem de irigații sunt foarte mici, nici nu merită calculate în procente. Practic, din 8750 de hectare plantații pomicole, pe sistem modern de udare cu picurare sunt în jur de 11 hectare. Mai sunt pomicultori în zona Voinești, Cândești, Gemenea care mai udă cu mijloace improvizate, dar suprafața amenajată este în jur de 11 hectare”.

Potrivit specialiștilor de la Direcția Agricolă Dâmbovița, peste 5000 de hectare de livezi sunt afectate de caniculă în proporție de peste 30%. Oamenii se plâng că nu-și vor recupera banii investiți, iar în doar câțiva ani puțini vor mai fi cei care vor continua cu această îndeletnicire. Pe de altă parte, cei care au investit în plantații moderne, cu sisteme de irigații, își vor amortiza investițiile în maxim trei ani.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Corvin Dumitrică | [email protected]



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Sistemul de supraveghere din Târgoviște va fi gata până la debutul anului școlar
BEZNA TRANSPARENȚEI ÎN ZECI DE PRIMĂRII
Prefectul către toți primarii: "Respectați legile întocmai!"
ȘEDINȚE ILEGALE ÎN CONSILII LOCALE DIN DÂMBOVIȚA (II)
ȘEDINȚE ILEGALE ÎN CONSILII LOCALE DIN DÂMBOVIȚA (I)
Cele patru stații pentru vehiculele electrice, funcționale
Criza COVID-19 a lăsat elevii fără "Laptele și cornul"
117 avize de securitate pentru incendiu
Risc seismic la sediul CJD
Asistența socială, sub strictă monitorizare


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)

Pe măsură ce alegerile prezidențiale din România de peste Prut/Republica Moldova se apropie, Kremlinul putinist n-o slăbește din cătarea lui criminală. Printre armele pe care deja le-a pus în bătaie sunt și politicienii românofobi, unii dintre aceștia de neam românesc (!?), și politruci ruși de la Tiraspol, și găgăuzii delicatetei bașcane Evghenia Guțul cu sufletul tot dăruit țarului Putin și cu un kalașnikov pitit sub fustă. Este... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale