Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



22.11.2018 00:10

Investiții în infrastructură


A A

Se face terenul sintetic la Târgoviște

Se face terenul sintetic la Târgoviște

❚ Spațiul de joc va avea o suprafață de 7.140 mp, iar iluminatul nocturn va fi asigurat prin montarea a 26 de stâlpi de iluminat, ce vor susține câte 4 lămpi de 400W cu halogeanură metalică ❚ „Referitor la stadionul Eugen Popescu, menționez că a fost finalizată deja expertiza în construcții, urmând a fi realizate documentațiile tehnice în vederea reabilitării stadionului, astfel încat să fie asigurate condițiile minimale pentru a putea găzdui, cât mai repede, meciuri de primă ligă”, a transmis Cristian Stan ❚ „Cu privire la noul stadion, care va fi construit pe terenul situat la fosta UM Gară, precizez că Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a avizat favorabil studiul de prefezabilitate”, a mai spus primarul municipiului Târgoviște

 

COSMIN SAVA

 


 

Se vorbește de foarte mult timp de faptul că fotbalul dâmbovițean suferă la nivel de infrastructură, dar lucrurile se pare că se vor schimba în perioada următoare, cel puțin în Târgoviște. A fost semnat contractul de execuție pentru terenul de fotbal cu gazon sintetic, care va fi amplasat în vecinătatea Complexul Turistic de Natație. Spațiul de joc va avea o suprafață de 7.140 mp, iar iluminatul nocturn va fi asigurat prin montarea a 26 de stâlpi de iluminat ce vor susține câte 4 lămpi de 400W cu halogeanură metalică. Primarul Cristian Stan a transmis informații despre acest proiect, printr-un comunicat pe pagina personală de Facebook, pe care îl redăm mai jos.

Termen de finalizare: vara anului 2019

„După foarte mulți ani, în care investițiile în infrastructura sportivă târgovișteană aferentă fotbalului de performanță au fost destul de reduse, în perioada următoare aceasta situație se va schimba simțitor. Astfel, ieri a fost semnat contractul de execuție pentru obiectivul <>, teren care va fi amplasat in imediata vecinătate a Complexului Turistic de Natație și care, începând cu vara anului viitor, va asigura condiții excelente de antrenament atât pentru echipa de seniori a FC Chindia Târgoviște, cât și pentru grupele de copii și juniori. Suprafața totală a investiției va fi de 9.858 mp, iar spațiul de joc va avea o suprafață de 7.140 mp (68,00 ml x 105,00 ml). Activitățile de furnizare și montare a gazonului vor fi realizate de către Federația Română de Fotbal. Iluminatul nocturn va fi asigurat prin montarea a 26 de stâlpi de iluminat ce vor sustine câte 4 lămpi de 400W cu halogeanură metalică”, a sunat mesajul lui Stan.

Mai avem de așteptat pentru noul stadion

Primarul municipiului Târgoviște a discutat și despre noul stadion, care a primit aviz favorabil la studiul de prefezabilitate, urmând să se îndeplinească și următoarele etape în vederea construirii stadionului. O veste bună vine în privința lucrărilor de la stadionul Eugen Popescu, acolo unde s-a finalizat deja expertiza în construcții, urmând să fie realizate și documentațiile tehnice. „Cu privire la noul stadion, beneficiar Compania Națională de Investiții (CNI) SA, pe parcursul realizării investiției, respectiv Consiliul Județean Dâmbovița, după realizarea investiției, stadion care va fi construit pe terenul situat la fosta UM Gară, precizez că Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a avizat favorabil studiul de prefezabilitate, etapele următoare ale investiției fiind constituite de întocmirea studiului de fezabilitate și de parcurgerea procedurii de achiziție publică în vederea încheierii contractului având ca obiect proiectarea și execuția lucrărilor la obiectivul de investiții amintit. Derularea acestei ultime investiții necesită însă o durată mai mare de timp, motiv pentru care, referitor la stadionul „Eugen Popescu”, menționez că a fost finalizată deja expertiza în construcții, urmând a fi realizate documentațiile tehnice în vederea reabilitării stadionului, astfel încat să fie asigurate condițiile minimale pentru a putea găzdui, cât mai repede, meciuri de primă ligă”, a mai transmis Cristian Stan.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

CSM Târgoviște a pierdut finala mică
Longo, misterul unor luni pierdute
Luptă acerbă la Liga a 5-a, Seria Nord
Anastasia Udroiu Ivan, dublă campioană națională
Bezdead rezistă pe podium în Seria Nord
Apar campionii la înot
Aninoasa pierd primul meci
Medalii la judo pentru CS Târgoviște
Sute de copii din 6 județe, prezenți la Nucet
Victorie importantă în finala mică


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)

Pe măsură ce alegerile prezidențiale din România de peste Prut/Republica Moldova se apropie, Kremlinul putinist n-o slăbește din cătarea lui criminală. Printre armele pe care deja le-a pus în bătaie sunt și politicienii românofobi, unii dintre aceștia de neam românesc (!?), și politruci ruși de la Tiraspol, și găgăuzii delicatetei bașcane Evghenia Guțul cu sufletul tot dăruit țarului Putin și cu un kalașnikov pitit sub fustă. Este... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale