Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



06.09.2019 00:19

Editorial


A A

"Schimbarea la față" a Târgoviștei


GEORGE COANDĂ


Haideți, după ce am tot alergat prin hățișurile vieții politice românești, să poposim și pe acasă, prin capitala istorică a județului voievodal Dâmbovița. Căci, ceva-ceva se întâmplă și de bine în Târgoviște. Fac, din capul locului, precizarea: nu emit propagandă de partid (sunt nealiniat politic), și până la alegerile locale mai avem un an în față. Ci mă refer la fapte concrete și la zbaterile unui tânăr și infatigabil primar, jurist de profesie, pe numele său Daniel-Cristian Stan. Și dacă, din păcate, industrial, Târgoviștea trăiește încă o dramă, edilitar, pe fonduri atrase europene, bine gestionate, municipiul renaște printr-o reală „schimbare la față”. Iar, de câtva timp încoace, târgoviștenii sunt martorii unor remodelări ale peisajului urbanistic spectaculoase, care vor avea darul să dea fostei ilustre capitale a țării Românești o imagine în consonanță cu civilizația europeană de la începutul secolului XXI și a celui de-al treilea mileniu după Hristos. Piața centrală a municipiului – a Tricolorului – bătrânul parc al Mitropoliei, marele cinemascop „Independența”, stadionul, cartiere întregi vor cunoaște, în curând, o relevanță și impresionantă revigorare, la care se va adăuga, megieș Gării de Sud (Gara Mare) și fostei Școli de Cavalerie „Ferdinand I”, un uriaș mall, de mult așteptat de locuitorii cetății, astfel încât, fără îndoială, Târgoviștea se va recomanda, cert, în straie noi. Iar edilii urbei, în frunte cu edilul-șef Daniel-Cristian Stan, nu prididesc – îi putem întâlni zilnic pe șantierul remodelator și în expansiune al orașului – urmărind cu responsabilitate care este „mersul lucrărilor”, cum sunt executate, astfel încât cetatea Renașterii românești și a celor 45 de voievozi care au cârmuit țara, de aici, să arate, la anul, când se vor împlini 720 de ani de atestare documenrtară în postura de așezare urbană, un chip reîntinerit și, repet, în consonanță cu civilizația europeană urbană de la începutul mileniului trei. Și cum, duminică, 8 septembrie e ziua sa, să-i urăm cu dragoste: LA MULȚI ANI CETATEA INIMILOR NOASTRE, CETATE ETERNĂ A ROMÂNITĂȚII!



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Trimis de Gabi Bengea la 07.09.2019 15:18

Asemenea limbi nu am mai văzut de la celebrul articol "Adrian Țuțuianu, senatorul sportului". Măcar ăla era în campanie electorală.


Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Șoșocismul de mahala
La limita guvernării europene
Cine sunt cele mai influente persoane în politica de energie?
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)
Vot european la 16 ani
Lovituri sub centură… electorale
Actorii instituționali ai politicii de energie
Cine influențează politica de sănătate în UE?
Comunicatul nr. 9, brânci României în gheena rusească (II)


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale