Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



16.04.2018 01:10

Forfota dinaintea alegerilor


A A

Scandal și la Comisia de selecție a dosarelor

Scandal și la Comisia de selecție a dosarelor

* Au fost respinse patru din cele opt dosare depuse pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte la AJF Dâmbovița. Costel Badea (președinte), Marin Ion, Ion Dragomir și Mihăiță Ene (vicepreședinți) pot depune până astăzi contestații către Comitetul Executiv, ultimul fiind și cel mai nemulțumit dintre toți

* ,,Voi depune o contestație după decizia comisiei de selecției a dosarelor, iar dacă nu va fi acceptată, mă voi adresa cu plângere penală împotriva comisiilor care nu mi-au validat dosarul, întrucât în statutul AJF spune foarte clar ce criterii trebuie să îndeplinești, iar eu le îndeplinesc”, s-a anunțat delegatul Progresului Mătăsaru

* Am analizat situația împreună cu un jurist, iar concluzia este că dosarul lui Ene trebuia acceptat. Până și Nicolae Iordache, observator al evaluării dosarelor și juristul solicitat de Tudor Emil, susține la fel. „Am verificat dosarul lui Ene, am văzut că este complet, foarte bun și avea tot ce trebuie. Dosarul era ok, eu l-am dat ca admis”

 

COSTIN MIHAI, COSMIN SAVA

 


 

Comisia de selecție a respins patru din cele opt dosare depuse pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte la AJF Dâmbovița, care se vor alege pe 26 aprilie. Costel Badea (președinte), Marin Ion, Ion Dragomir și Mihăiță Ene (vicepreședinți) pot depune până astăzi contestații către Comitetul Executiv, ultimul fiind și cel mai nemulțumit dintre toți. Dosarul său a fost respins, pe motiv că se află într-o stare de suspendare, fiind invocat articolul 57 din Regulamentul Disciplinar, dar și ședința CCD din 21.03.2018. Am analizat situația împreună cu un jurist, iar concluzia este că dosarul lui „Țuchi” Ene trebuia acceptat. Până și Nicolae Iordache, observator al evaluării dosarelor și juristul solicitat de Tudor Emil, susține la fel. „Eu nu pot să iau decizii ca observator. Am verificat dosarul lui Ene, am văzut că este complet, foarte bun și avea tot ce trebuie. Dosarul era ok”. Interesant e că Nicu Iordache nu și-a pus semnătura pe procesul verbal de ședință, dar și că nu va mai superviza și Comisia de contestație.

Mulți incompatibili la validarea dosarelor

Eventualele contestații urmează a fi validate de Comitetul Executiv, unde cinci persoane apar în incompatibilitate, după cum semnalează și site-ul dambovitapenet, mai precis Tudor Emil, Florin Tuiu, Ionel Pitaru, Valentin Junghie și Sandu Dragomir. Practic, mai pot lua decizii doar Ioan Negoescu, Piciu Ionașcu și Cătălin Diaconescu, numai că și ultimul are o problemă de legalitate ca membru al C.Ex. Mulți s-au speriat, după ce ,,Țuchi” Ene a anunțat că în cazul unei nou verdict nefavorabil se va îndrepta cu plângeri penale împotriva celor care i-au respins dosarul. Vă propunem și mai multe reacții pe acest subiect, cu precizarea că delegatul echipei Progresul Mătăsaru este unul dintre contestatarii regimului dictatorial al lui Tudor Emil.

Ionel Pitaru – președintele Comisiei de selecție a dosarelor

„Dosarul lui Mihăiță Ene era complet, dar el are o suspendare de 3 luni, iar când ești suspendat, nu ai voie să intri nici la cabina arbitrilor. Atât timp cât sari să bați un arbitru, nu prea ești compatibil cu funcția de vicepreședinte. Asta a fost părerea noastră, iar el are dreptul la o contestație. M-am consultat și cu oameni din alte AJF-uri, iar ei au prevăzut în statut acest lucru. Dacă se cere un cazier, trebuie să ai un cazier curat și pe linie de sport. Am înțeles că mai vor unii să depună contestație, cu toate că dosarele lor sunt incomplete. Sandu Dragomir probabil nu o să aibă drept de vot, iar Marin Ion nu avea multe acte la dosar, nici măcar copie de pe buletin. Până la urmă, nu trebuie să-ți dau ție explicații ce scrie în statut și ce nu scrie”

Valentin Junghie – vicepreședintele Comisiei de selecție a dosarelor

„Mihăiță Ene are dosarul complet, dar e în stare de suspendare. Așa a hotărât toată lumea, așa am votat și eu. Să facă, dragule, contestație! Și așa e doar un singur vicepreședinte care a întrunit condițiile de participare. Acum sunt hotărât, la vară ies din fotbal”.

Ionuț Iugulescu – candidat la funcția de președinte al AJF Dâmbovița

„La Comisia de contestații este o incompatibilitate crasă, unde am înțeles că sunt membrii Comitetului Executiv. Trebuia făcută o altă comisie, de vreme ce Sandu Dragomir își poate aproba acum singur dosarul pentru funcția de vicepreședinte. Pitaru ce caută în Comisia de validare, dar și în cea de contestații? Sunt foarte multe nereguli în Comitetul Executiv, inclusiv incompatabilități!”

Mihăiță Ene – candidat la funcția de vicepreședinte al AJF Dâmbovița

„Am primit o suspendare din partea Comisiei de Competiții și Disciplină, pe care am contestat-o la Comisia de Apel, dar nu s-a mai întrunit. Decizia nu este definitivă, iar în primul rând, eu nu am lovit arbitrii. Voi depune o contestație după decizia comisiei de selecției a dosarelor, iar dacă nu va fi acceptată, mă voi adresa cu plângere penală împotriva comisiilor care nu mi-au validat dosarul, întrucât în statutul AJF spune foarte clar ce criterii trebuie să îndeplinești, iar eu le îndeplinesc”.

P.S. De-a lungul anilor, mulți dintre cei care ocupă astăzi funcții importante la AJF Dâmbovița, cu Tudor Emil președinte, au bătut arbitri. O poate confirma fostul președinte al CJA, Ion Coman. 



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Pas important spre semifinale
Ce provocare și-a ales Boriga!
Cezar Papoe câștigă Turneul ITF J60 din Antalya
CSȘ Târgoviște, implicat în multe competiții
Ne-a părăsit Nicolae Guțoiu
Înfrângere pe terenul liderului
Play-off-ul, interzis pentru echipele dâmbovițene
Victorie cu mari emoții
Decizii dure la Comisia de Disciplină și Etică
Titu pierde la Urziceanca


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Haosul public și distrugerea națiunii române

GEORGE COANDĂ


România a intrat într-o periculoasă stare de haos public produsă de o dramatică degringoladă. Vinovații sunt și din lăuntrul său și din afara sa. Iar vinovații din lăuntrul său sunt cei cărora le încredințăm puterea cu mâna noastră, adică prin vot. Lipsiți de demnitate patriotică, de responsabilitate față de cei care le-au încredințat puterea ca să le diriguiască soarta, nu... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale