Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



27.11.2014 10:08

Deciziile care au pus pe jar lumea fotbalului dâmbovițean


A A

Scandal în jurul unei comisii nestatutare

Scandal în jurul unei comisii nestatutare
Petre Honciu și Florin Bărăceanu au adus acuze grave la adresa lui Ionel Dănciulescu, președintele Comisiei de Apel

❚ În mare parte din cazuri, rezultatele din teren au fost schimbate, iar la comisia prezidată de Dănciulescu verdictul s-a întors din nou, adică au fost păstrate scorurile din teren ❚ Ultima ședință a Comisiei de Apel a avut loc săptămâna trecută și s-a desfășurat în condiții bizare ❚ „Domnul Dănciulescu a judecat după aspect, după om. Mi-a zis că nu-i place fața mea. N-am apucat să-i spun domnului Dănciulescu două vorbe și mi-a și zis că nu-i plac contestațiile. Mă tot amenința că mă dă afară. A fost o harababură totală acolo. Dacă nu se va rejudeca, atunci eu voi da AJF-ul și comisia în judecată!”, spune Florin Bărăceanu, finanțatorul celor de la PCM Ungureni ❚ „I-am arătat ziarul domnului director Claudiu Mănescu, apoi l-a chemat pe Emil Tudor și i-a spus să facă verificări amănunțite. S-a conformat imediat, apoi a confirmat că băiatul nu are niciun transfer, dar cu toate astea joacă la trei echipe în același timp. Ce să mai zică și Bratu, era vânăt la față când a venit la asociație”, sună și supărarea lui Petre Honciu ❚ „Comisiile cu atribuții jurisdicționale ale FRF sunt formate din 5 membri, respectiv președinte, vicepreședinte și membri, cu excepția Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor, alcătuită din 7 membri”, este un pasaj din Statutul Federației Române de Fotbal ❚ La AJF Dâmbovița, Comisia de Apel este formată din doar doi membri: Ionel Dănciulescu și Gheorghe Bratu, dintre care primul este președinte. Cum secretarul nu are drept de vot, dacă unul dintre cei doi membri lipsește, practic cazurile vor fi judecate de unul singur

MĂDĂLIN RĂDUCU

 


 

Chiar dacă turul în toate competițiile de seniori organizate de AJF Dâmbovița s-a terminat încă de săptămâna trecută, scandalul continuă. Polemicile sunt iscate de cazurile care încă nu și-au găsit rezolvarea finală. Comisia de Competiții și Disciplină condusă de morenarul Vasile Stroe a oferit câteva decizii, însă ele au fost atacate, astfel că s-a ajuns la Apel. În mare parte din cazuri, rezultatele din teren au fost schimbate, iar la comisia prezidată de Dănciulescu verdictul s-a întors din nou, adică au fost păstrate scorurile din teren. Deci, motiv de scandal! Principalele „păgubite” s-au numit PCM Ungureni, respectiv Unirea Ungureni. La vremea respectivă, cazurile au fost prezentate pe larg în „Jurnal de Dâmbovița”.

Cum se ține Apelul la AJF Dâmbovița

În etapa a 11-a din Onoare Vest, PCM Ungureni pierdea meciul jucat acasă cu Voința Vișina, 2-1. Însă, Florin Bărăceanu, finanțatorul echipei, a introdus o contestație, susținută și câștigată la Comisia de Competiții și Disciplină. Vișina a făcut apel, astfel că acest caz a ajuns pe masa lui Dănciulescu. În etapa 7-a din Onoare Nord, Unirea Ungureni a pierdut afară cu IL Caragiale, scor 2-0, însă oficialii echipei au făcut și ei o contestație pe un jucător al gazdelor, susținută și câștigată de asemenea la „Disciplina” lui Vasile Stroe. Ultima ședință a Comisiei de Apel a avut loc săptămâna trecută și s-a desfășurat în condiții bizare. Cum aceasta este formată din doi membri, dintre care un președinte, plus un secretar, s-a ajuns la situația în care Ionel Dănciulescu să judece singur cazurile, în condițiile în care Gheorghe Bratu a lipsit.

Bărăceanu: „A fost o răzbunare! Dacă nu se va rejudeca, voi da AJF-ul în judecată”

Florin Bărăceanu este finanțatorul Ungureniului și a oferit detalii despre acest caz. Omul cu banii de la PCM a fost prezent la ultima ședință a Comisiei de Apel, condusă de Ionel Dănciulescu: „Domnul Dănciulescu a judecat după aspect, după om. Mi-a zis că nu-i place fața mea. Sunt supărați că am vorbit despre AJF în ziarul dumneavoastră. A fost o răzbunare! Eu n-am cerut demisia celor din AJF, ci a celor care deleagă arbitri. Am făcut un memoriu. Am spus că dacă nu se va rejudeca, mă voi adresa celor de la FRF. Deja am făcut demersurile necesare, însă aștept încă o dată decizia de la Apel”. Bărăceanu a spus și cum a fost judecat cazul echipei sale, fiind decis să dea în judecată AJF-ul pe cale civilă, dacă nu i se va face dreptate. „Eu sunt un băiat credincios. Știu să și câștig, să și pierd. N-am apucat să-i spun domnului Dănciulescu două vorbe și mi-a și zis că nu-i plac contestațiile. Eu i-am zis că fac parte din regulament. Mi-a spus că nu i se pare corect. Nu mi-a explicat decizia, nici n-am putut să vorbesc. Mă tot amenința că mă dă afară. A fost o harababură totală acolo. Nu mă gândeam în viața mea că voi pierde o asemenea contestație. Am vorbit cu Emil Tudor și a spus că nu i se pare normal ce s-a întâmplat. Dacă nu se va rejudeca, atunci eu voi da AJF-ul și comisia în judecată! Eu am fost corect până la capăt!”, ne-a transmis Florin Bărăceanu. Declarațiile sale sunt întărite și de arbitrul acelui joc, Bogdan Ivașcu: „Jucătorul contestat a venit la final pentru a completa formularul regulamentar cu datele personale. Apoi, când a ajuns la jumătatea procesului, oficialii gazdelor s-au trezit din senin și au vrut să aducă alt jucător, susținând că nu el este cel care a fost în teren. Până la urmă a terminat de completat, pentru că mai aveau nițel și aduceau tot satul”.

Caz identic și pentru Petre Honciu

Tot în cadrul ultimei ședințe a Comisiei de Apel, Ionel Dănciulescu a avut pe rol un caz identic cu al celor de la PCM Ungureni. Numai că de data aceasta a fost vorba de Unirea Ungureni. Povestește Petre Honciu, care îl compară pe Dănciulescu cu Viorel Hrebenciuc: „Am pierdut la Apel, caz judecat de Hrebenciuc doi. Când era pe la CAR, se afla pe funcții în care nu trebuia să îl contrazică cineva. Nu se poate așa ceva, cum să judeci singur?! Păi cine e Dănciulescu să judece singur?”. Honciu spune și cum s-a ajuns la amploarea acestui caz, dar și cum Tudor a fost pus la punct de Mănescu. „I-am arătat ziarul domnului director Claudiu Mănescu, apoi l-a chemat pe Emil Tudor și i-a spus să facă verificări amănunțite. S-a conformat imediat, apoi a confirmat că băiatul nu are niciun transfer, dar cu toate astea joacă la trei echipe în același timp! Acum, trebuie să ne dea dreptate, câștig de cauză trebuie să avem tot noi. Ce să mai zică și Bratu, era vânăt la față când a venit la asociație. Acum, am făcut din nou memoriu, așteptăm încă o dată rezultatul”, ne-a declarat Petre Honciu. În tot acest timp, președintele Comisiei de Apel, Ionel Dănciulescu, nu a dorit să facă niciun fel de comentariu, rezumându- se doar la următoarea declarație: „Nu discut acest subiect cu presa, pentru că nu am văzut că se face așa ceva prin alte părți”.

Ce spune regulamentul

Toate Asociațiile Județene de Fotbal au calitatea de membru afiliat al Federației Române de Fotbal. Prin consecință, ele funcționează după „regulile” impuse de aceasta, adică după Statutul Federației Române de Fotbal, adoptat de Adunarea Generală pe 9 mai 2011. Conform acestuia ar trebui constituite și comisiile din cadrul AJF-urilor. Astfel, la Art. 44, pct. 1, alin. 2, se precizează: „Comisiile cu atribuții jurisdicționale ale FRF sunt formate din 5 membri, respectiv președinte, vicepreședinte și membri, cu excepția Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor alcătuită din 7 membri”. De asemenea, dacă rezultatul memoriului nu va fi pe placul celor două echipe, reprezentanții celor de la PCM și Unirea Ungureni vor mai avea o cale de atac: Comisia de Recurs a FRF. Și acest aspect este prevăzut de același Statut al FRF, la Art. 45, pct. 6: „Hotărârile pronunțate de Comisiile de Apel sau Recurs ale Asociațiilor Județene de Fotbal pot fi atacate la Comisia de Recurs a FRF”. Dacă nici acolo nu vor câștiga, există ultima variantă: Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Cum e la AJF Dâmbovița?

Comisia de Apel din cadrul Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița poate fi considerată nestatutară, din moment ce nu îndeplinește condițiile prezentate mai sus. Comisia este formată din doar doi membri: Ionel Dănciulescu și Gheorghe Bratu, dintre care primul este președinte. Cum secretarul nu are drept de vot, dacă unul dintre cei doi membri lipsește, practic cazurile vor fi judecate de unul singur. Așa s-a întâmplat și săptămâna trecută cu PCM și Unirea Ungureni, când Ionel Dănciulescu a dictat sentințele. În acest tur de campionat, comisia condusă de Dănciulescu a avut zece cazuri pe rol. Un alt aspect interesant este faptul că Apelul nu este singura comisie din AJF care funcționează cu membri sub minimum regulamentar. Cel mai bun exemplu este oferit de Subcomisia de Disciplină din cadrul Comisiei Județene de Arbitri, acolo unde Victor Orbeci, care deține calitatea de membru, a confirmat faptul că a judecat singur un caz.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Trimis de Adevarul la 30.11.2014 10:35

Dane, stai linistit! Tudor se calauzeste dupa deviza "din greseala in greseala pana la victoria finala"(deviza FUS de pe timpul lui Ceausescu).


Trimis de alec la 27.11.2014 08:34

Fara PITICUL PORNO !PITICUL PORNO vrea destabilizarea fotbalului dambovitean ! Daca ar avea bun simt PITICUL PORNO ar astepta alegerile si ar candida pentru o functie ,insa din pacate ,are alta preocupare de ani buni ,este iesit din sistem,este obisnuit cu infrangerile ! Fara PITICUL PORNO !


Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Pas important spre semifinale
Ce provocare și-a ales Boriga!
Cezar Papoe câștigă Turneul ITF J60 din Antalya
CSȘ Târgoviște, implicat în multe competiții
Ne-a părăsit Nicolae Guțoiu
Înfrângere pe terenul liderului
Play-off-ul, interzis pentru echipele dâmbovițene
Victorie cu mari emoții
Decizii dure la Comisia de Disciplină și Etică
Titu pierde la Urziceanca


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Haosul public și distrugerea națiunii române

GEORGE COANDĂ


România a intrat într-o periculoasă stare de haos public produsă de o dramatică degringoladă. Vinovații sunt și din lăuntrul său și din afara sa. Iar vinovații din lăuntrul său sunt cei cărora le încredințăm puterea cu mâna noastră, adică prin vot. Lipsiți de demnitate patriotică, de responsabilitate față de cei care le-au încredințat puterea ca să le diriguiască soarta, nu... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale