Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



26.11.2020 00:25

Ieri, la Târgoviște,


A A

Șantierul parcului UM Gară, sub lupa autorităților

Șantierul parcului UM Gară, sub lupa autorităților

❚ Ieri, administrația publică locală târgovișteană a inspectat stadiul lucrărilor de la noul Parc, aflat în vecinătatea noului mall dâmbovițean ❚ De asemenea, primarul a mai confirmat faptul că la ultima ședință de Consiliu Local, a fost solicitată preluarea Drumului Județean din zona fostei Unități Militare de către Primăria Târgoviște

 

ȘTEFAN KHALIL


În mai puțin de 30 de zile, Parcul din zona UM Gară va fi finalizat! Ieri, administrația publică locală târgovișteană a inspectat stadiul lucrărilor de la noul Parc, aflat în vecinătatea noului mall dâmbovițean. Acum se aștern rulourile de gazon. În total vor fi 14.000 de metri pătrați de gazon, din cei 16.000 de metri cât este suprafața întreagă a noului parc. Potrivit edilului Daniel Cristian Stan, această investiție aparține administrației publice locale târgovi ștene, derulată pe fonduri europene. Noul parc va fi dotat cu tot ceea este necesar pentru o zonă de agrement, va fi amenajată o bibliotecă în aer liber, cu fântână arteziană, cu un mini – amfiteatru, loc de joacă pentru copii și trasee destinate bicicli știlor. ,,Ne aflăm în noul parc pe care administrația locală Târgoviște îl construiește aici, în fosta zonă UM Gară, lângă mall-ul comercial. Este vorba despre o investiție pe fonduri europene, o investiție care vizează aproximativ 16.000 de metri pătrați. La acest moment sunt în faza de așternere a rulourilor de gazon, vreo 14.000 de metri pătrați de gazon. De asemenea, această investiție presupune plantare a aproximativ 500 de arbori și arbuști, este o zonă cu totul și cu totul nouă, care până acum era neutilizată, degradată care pe fonduri europene iată că se transformă într-un parc, cu o bibliotecă în aer liber, cu fântână arteziană, cu un mini-amfiteatru, cu loc de joacă pentru copii, cu tot ceea ce este necesar pentru relaxare, pentru agrement, aici într-o zonă a municipiului Târgoviște care era până acum închisă”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan. De asemenea, primarul a mai confirmat faptul că la ultima ședință de Consiliu Local, a fost solicitată preluarea Drumului Județean din zona fostei Unități Militare de către Primăria Târgoviște. De altfel, administrația publică locală are în obiectiv să demareze și alte proiecte majore de interes public, în zona respectivă. ,,Mai trebuie să precizez că în ultima ședință de Consiliu Local, Primăria Târgoviște a solicitat preluarea Drumului Județean, a sistemului de iluminat public și tot ceea ce înseamnă rețele pe această zonă, astfel încât să ne putem ocupa de întreținerea drumului. În general, această zonă reprezintă rezultatul unui parteneriat dintre Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița. Aici a fost terenul Consiliului Județean Dâmbovița, transmis către Primăria Municipiului Târgoviște, pentru că numai noi eram eligibili de a accesa fonduri europene pentru realizarea acestui parc. Am făcut lucrul acesta, CJD a realizat drumul, sistemul de iluminat public, rețelele le vom prelua, le vom întreține și vom face tot ceea ce putem ca această zonă să se mențină. Aici mă refer la calitatea străzii, la iluminatul public și, de asemenea, să dezvoltăm și alte proiecte cum sunt blocurile ANL, precum și alte investiții majore de interes public”, a confirmat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)
Peste 1500 de elevi au plantat pomișori la Târgoviște
Muzeul „Casa Romanței” a omagiat Cartea
Marian Tănase, noul subprefect al județului Dâmbovița
,,Anul acesta mielușelul nu prea va mai fi pe mesele oamenilor’’
Muzeul "Casa Romanței" a omagiat Cartea
Șoșocismul de mahala
Constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „TURISM ÎN BUCEGI”
Gabriel Purcaru și-a depus candidatura pentru funcția de primar al municipiului Moreni
Lipsa de medici, „rană deschisă” la Ambulanță


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)

Pe măsură ce alegerile prezidențiale din România de peste Prut/Republica Moldova se apropie, Kremlinul putinist n-o slăbește din cătarea lui criminală. Printre armele pe care deja le-a pus în bătaie sunt și politicienii românofobi, unii dintre aceștia de neam românesc (!?), și politruci ruși de la Tiraspol, și găgăuzii delicatetei bașcane Evghenia Guțul cu sufletul tot dăruit țarului Putin și cu un kalașnikov pitit sub fustă. Este... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale