Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



25.08.2020 00:09

După înfrângerea de la Iași


A A

Săndoi solicită întăriri

Săndoi solicită întăriri

❚ Trupa lui Săndoi a întâlnit o formație cu mari probleme de efectiv, dar nici în acest condiții nu a reușit un rezultat pozitiv, iar acum se pregătește de jocul cu Dinamo. ❚ „Am revenit și apoi am dominat toată partida, am stat 60 de minute în jumătatea adversarului, dar nu am reușit să înscriem din poziții favorabile”, a spus antrenorul Chindiei ❚ „Sper să se rezolve problemele de lot, problemele financiare, pentru că fotbalul pe care îl văd eu e la sute de ani lumină”, a transmis și Daniel Pancu, tehnicianul moldovenilor

 

COSMIN SAVA

 


 

Chindia nu a arătat prea bine în prima etapă, fiind nevoită să se recunoască învinsă de Poli Iași, iar stagiunea actuală se anunță una dificilă pentru trupa pregătită de Emil Săndoi. Deși a încercat să revină pe tabelă, gruparea târgovi șteană nu a reușit acest lucru, existând încă probleme mari în jocul Chindiei. Trupa lui Săndoi a întâlnit o formație cu mari probleme de efectiv, dar nici în acest condiții nu a reușit un rezultat pozitiv, iar acum se pregătește pentru jocul cu Dinamo, una dintre echipele care au luptat în stagiunea precedentă pentru evitarea retrogradării.

Săndoi: „Ne trebuie 6-7 jucători”

Emil Săndoi a fost dezamăgit la finalul jocului de rezultatul final, acesta considerând că un egal ar fi fost mai echitabil. În plus, solicită jucători noi la Chindia, pentru că au plecat mulți fotbaliști, iar lotul suferă din punct de vedere cantitativ și calitativ. „Ne trebuie 6-7 jucători, am pierdut mai mult de o jumătate de echipă. Sunt jucători la izolare din cauza coronavirusului, iau medicamente, așteaptă un nou test, sper să iasă negativ, ca să contăm pe ei etapa viitoare, când jucăm cu Dinamo, în sfârșit, după atâtea amânări. Am început timorați, am fost conduși după o greșeală inadmisibilă. Am revenit și apoi am dominat toată partida, am stat 60 de minute în jumătatea adversarului, dar nu am reușit să înscriem din poziții favorabile. Nu am fost inspirați la finalizare, dar un egal era mai echitabil. Eu am sperat până în ultima secundă că vom întoarce rezultatul, dar am făcut multe greșeli. Ar fi fost foarte important pentru noi să spargem gheața”, a spus antrenorul Chindiei, conform digisport.ro.

Pancu: „A fost o victorie a caracterului ”

La debutul pe banca celor de la Iași, Daniel Pancu a obținut o victorie, acesta fiind mulțumit de atitudinea jucătorilor săi. Totuși, antrenorul moldovenilor speră ca problemele financiare și de lot să se rezolve cât mai repede. „Știam că va fi foarte greu, am avut doar o săptămână la dispoziție. Am preluat o echipă căzută din toate punctele de vedere, o echipă care a pierdut foarte mulți jucători. A fost o victorie a caracterului, nota 100 o au din partea mea. Sper să se rezolve problemele de lot, problemele financiare, pentru că fotbalul pe care îl văd eu e la sute de ani lumină. Am cerut 20 de jucători, câte doi pe fiecare post. Vor mai veni minim cinci jucători săptămâna aceasta”, a transmis Pancu.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Trimis de Ionut la 25.08.2020 11:09

Are dreptate domnul Catalin Misu la emisiunea sport tv Columna...Nu avem presedinte capabil sa faca o echipa de liga 1. Domnule primar, la finalul acestui sezon, anul urmator,vom termina tot pe utimul loc. Va fi mai rau ca sezonul trecut daca nu schimbati presedintele. Aduceti un manager foarte bun. Aici se face performanta, nu vrajala...Trebuie fotbalisti profesionisti...Nu amatorii care sunt acum...Pacat de sansa care ne- a fost data...Dumneavoastra oricum veti prinde multe mandate ca primar in Targoviste pentru ce ati facut. De ce se tine cu dintii de aceasta echipa. Se roaga un investitor sa ia echipa si este refuzat categoric...Nu inteleg de ce?! Ce interese sunt ??? Aici in Targoviste intodeauna a fist la putere politicul...De 43 ani urmaresc aceasta echipa...S-au dus vremurile comuniste...Alte orase se lupta sa aiba ce noi avem deja si nu suntem in stare sa administram acest club. Avem si investitori privati...Dornici de performanta...


Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Rezultate bune la baschet și fotbal
CSM Târgoviște își recapătă strălucirea
Urban Titu se desprinde la Liga a 4-a
Etapă Interjudețeană de juniori la Nucet
Un dâmbovițean la Youth Council Coaches
Înfrângere dură la baschet
Cu CSA Steaua să joace juniorii Chindiei!
Sesiune de antrenamente sub egida FRF
Interliga Dâmbovița s-a jucat duminică la Bucșani
Adunare Generală la AJF Dâmbovița


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)

GEORGE COANDĂ


Un binecunoscut filosof francez Bernard-Henri Levy a deconspirat cum că „suntem în mijlocul celui de-al Treilea Război Mondial”, și că pericolul de moarte, cu toate că pare paradoxal, ne vine din pricina acelei „mari alianțe între islamismul radical și ortodoxia rusă”. Beijingul, totuși, în înțelepciunea lui milenară îndeamnă „părțile relevante... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale