Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



01.11.2019 00:25

Ieri, consilierii județeni PNL au absentat în bloc


A A

Sabotaj la ședința de îndată a CJD

Sabotaj la ședința de îndată a CJD

În cadrul întâlnirii convocate au fost prezenți 18 consilieri județeni, din totalul de 35, iar pentru aprobarea proiectului privind achiziția unui teren la Titu, era necesar un număr de minim 24 de voturi ca acesta să fie aprobat


ȘTEFAN KHALIL

 


 

Deși au lăsat impresia la ședința extraordinară care a avut loc cu o zi înainte că vor veni și vor vota proiectul care privea aprobarea cumpărării unui teren proprietate privată situat pe raza unității administrativ-teritoriale Titu din județul Dâmbovița, consilierii județeni liberali au lipsit în bloc, ieri, de la noua ședință extraordinară a CJD. Astfel, în cadrul întâlnirii convocate au fost prezenți 18 consilieri județeni, din totalul de 35, iar pentru aprobarea proiectului amintit era necesar un număr de minim 24 de voturi ca acesta să fie aprobat. Președintele CJD, Alexandru Oprea, a reacționat dur când a văzut că niciun ales PNL nu s-a prezentat la ședința forului deliberativ județean, acuzându-i pe aceștia că nu sunt interesați de problemele județului. ,,Se pare că domnii de la Partidul Național Liberal așa înțeleg să trateze o problemă extrem de importantă a județului Dâmbovița. Așa tratăm o problemă foarte importantă pentru județul nostru, din considerente, în opinia mea, pur de natură politică’’, a transmis președintele CJD, Alexandru Oprea. Cel de-al doilea punct de pe ordinea de zi a vizat rectificarea bugetului propriu al județului pe anul 2019. Acesta a fost aprobat de consilierii județeni cu unanimitate de voturi, aici nefiind necesar votul a două treimi din numărul total de aleși. Ședința de îndată de la CJD a fost coordonată, ca deobicei, de președintele Alexandru Oprea, însoțit de vicepreședintele Alin Manole, cu participarea prefectului județului, Antonel Jîjîie, și a secretarului general al județului, Ivan Vasile Ivanoff.

Reprezentanții PNL Dâmbovița ignoră interesele județului

comunicat de presă

A devenit deja o tradiție pentru reprezentanții PNL Dâmbovița să atragă atenția asupra formațiunii lor politice, prin gesturi inexplicabile, care ignoră interesele județului, punând ambițiile de partid mai presus de interesul general. Ultimul gest de acest fel sa consumat astăzi, 31 octombrie 2019, prin absența de la ședința extraordinară de îndată a Consiliului Județean Dâmbovița. Pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat două proiecte de hotărâre, unul dintre acestea vizând aprobarea cumpărării unui teren proprietate privată, situat pe raza unității administrativ- teritoriale Titu, în vederea extinderii utilităților de gestiune integrată a deșeurilor și / sau construirii unei stații de tratare mecano-biologică a deșeurilor municipale și asimilate. Proiectul face parte din Planul Național de Gestiune a Deșeurilor, date fiind posibilitățile de finanțare, prevăzute prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), în acest sens fiind necesară achiziționarea unui teren care să corespundă investiției mai sus-menționate. Totodată, facem precizarea că, prin aprobarea acestui proiect de hotărâre, Consiliul Județean Dâmbovița și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Managementul Integrat al Deșeurilor din Județul Dâmbovița” urmăresc dezvoltarea și eficientizarea sistemului de gestiune a deșeurilor prin identificarea și realizarea unor proiecte și programe investiționale care să rezolve problemele de mediu și ale căror rezultate să fie benefice locuitorilor județului Dâmbovița. Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița dezaprobă modul în care reprezentanții PNL au înțeles să abordeze această problemă, de interes județean, atitudinea acestora afectându-i, în cele din urmă, pe toți locuitorii județului. De asemenea, este de neînțeles atitudinea reprezentanților PNL care, deși la ședința Consiliului Județean Dâmbovița din data de 29 octombrie 2019, s-au angajat să participe la ședința programată pentru 31.10.2019, astăzi au absentat în mod iresponsabil. În baza prevederilor Codului Administrativ, pentru aprobarea acestui proiect erau necesare 24 de voturi, întrucât intrarea sau ieșirea din patrimoniul unităților administrativ-teritoriale a bunurilor imobile are nevoie de votul a 2/3 din numărul consilierilor județeni. Prin neaprobarea acestui proiect de hotărâre, județul nostru ratează o investiție de 60 milioane Euro, care era primordială pentru buna funcționare a sistemului de colectare selectivă a deșeurilor, gestul de astăzi având ca efect pierderea unei șanse importante de deblocare a acestui sistem. Având în vedere modificările fundamentale ale gestiunii integrate a deșeurilor menajere municipale, asimilabile, și în conformitate cu directivele europene, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Managementul Integrat al Deșeurilor din Județul Dâmbovița” a demarat, în acord cu Planul Național de Gestiune a Deșeurilor, un proiect finanțat prin POIM – pentru refacerea întregului sistem de colectare și transport, precum și de sortare, valorificare și tratare termo-energetică a deșeurilor, printr-o soluție completă de tratare mecanico-biologică, ce ar fi trebuit construită la depozitul de deșeuri din orașul Titu, cu funcțiunea de deservire a tuturor solicitărilor localităților din partea de sud a județului. Însă, pentru realizarea acestui proiect, este necesară dovada proprietății asupra terenului cu suprafața de 14 ha, ce a fost identificat de Consiliul Județean Dâmbovița. Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița dezaprobă poziția reprezentanților PNL, care se pare că nu au reușit să înțeleagă rolul și funcționarea unui sistem eficient de colectare a deșeurilor menajere – prin gesturi care nu fac altceva decât să întârzie realizarea obiectivelor județului nostru, asumate în relația cu Uniunea Europeană.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Nod rutier cu acces direct la Autostrada A3
Evoluția forței de muncă și șomajului în județul Dâmbovița
Programul „Masă Sănătoasă", extins în județul Dâmbovița
Turismul, în creștere în Dâmbovița
„Tinere mame defavorizate, sprijin pentru creșterea copiilor”
Se fac investiții în societățile din industria de Apărare
Investiții masive în infrastructură
„Salariul minim european va fi introdus în România în acest an!”
Centrul de Zi de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice
Precizări despre regulile campaniei electorale


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)

Pe măsură ce alegerile prezidențiale din România de peste Prut/Republica Moldova se apropie, Kremlinul putinist n-o slăbește din cătarea lui criminală. Printre armele pe care deja le-a pus în bătaie sunt și politicienii românofobi, unii dintre aceștia de neam românesc (!?), și politruci ruși de la Tiraspol, și găgăuzii delicatetei bașcane Evghenia Guțul cu sufletul tot dăruit țarului Putin și cu un kalașnikov pitit sub fustă. Este... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale