COSTIN MIHAI

Eram un tâşti-bâşti la nunta lui nea Fane, antrenorul echipei locale, Unirea Lucieni. Nuntă ţărănească, la cort, cu mâncare fiartă la tuci şi cu găini jumulite în apă clocotită. Bătrânii mei, Vardienii, erau naşii celor din neamul lui Dode. Ce vremuri frumoase! Ce oameni frumoşi! Din păcate, căsnicia finului Fănică nu a rezistat nici măcar un an, iar de atunci nu s-a mai căsătorit niciodată.Ca mai toţi puştanii din sat, am trecut şi eu pe la echipa localităţii, e adevărat, pentru o scurtă perioadă. Îmi plăcea fotbalul, însă ai mei mi-au spus că e mai bine să îmi văd de şcoală, unde mă descurcăm binişor. Nu voi uita antrenamentele de la Roşu Sucoastă, urcând şi coborând dealul de lângă stadion, cu nea Fane urmărindu-ne de jos. Uneori, îl avea alături şi pe Mihai Buciumenu, ce ironie a sorţii, s-a stins tot anul ăsta. Acum am mers la priveghi la nea Fane, Ştefan Ion, cum scrie pe cruce. S-a stins acasă, chinuit de boală. Pe pereţi am găsit poze cu fotbalişti, cu o echipa din Lucieni, cu părinţii săi şi cu naşii, la nuntă. Una dintre uşi era acoperită cu un steag în două culori, roşu şi albastru. Era nebun după Steaua, dar şi după Chindia. Nea Fane s-a şubrezit parcă odată cu echipa din Lucieni. I-au slăbit forţele, iar fără el, nimeni nu a mai înţeles şi simţit la fel de puternic fenomenul local. Echipa de fotbal a fost viaţa lui, familia lui, singura probabil care i-a bucurat zilele. Un om simplu, modest şi cumsecade, nea Fane a plecat dintre noi la 64 de ani, dintre care peste 40 au fost dedicaţi echipei de fotbal Unirea Lucieni. Mulţi l-au judecat, puţini l-au înţeles! Spiritul lui va bântui veşnic peste stadionul comunităţii, care îi va purta numele. A mers pentru ultima dată acolo. Din păcate, în coşciug! Dumnezeu să te aibă în pază, nea Fane antrenorul de la Unirea Lucieni!