GEORGE COANDĂ

Joi, 10 ianuarie, Anul de la Domnul 2019, la Ateneul Român, în buricul Bucureştiului, într-o eclatantă festivitate aristocrată, scumpa noastră patrie fascinantă a preluat, oficial, preşedinţia rotativă (să nu ameţim din astă pricină!) a Consiliului Uniunii Europene. Şi ce figuri falnice, Doamne, au ţinut morţiş să ia parte la acest moment cu adevărat istoric pentru România, conform cutumei diplomaticeşti. Uluiţi, românaşii au căzut pe spate. Păi ce-i de colea să-i fi văzut pe marii ştabi – cică, leadershipul – ai UE? Au venit ciopor pe malurile bucureştene ale Dâmboviţei în capitala... rotativă a „bătrânului continent” cât e cuprins între fruntariile UE: simpaticul Jean-Claude Juncker - preşedintele Comisiei Europene, taciturnul (până de curând, dovedind însă la Bucureşti că stăpâneşte arta discursului) Donald Tusk – preşedintele Consiliului European, signor Antonio Tajani – preşedintele Parlamentului European, toţi cei 28 de comisari europeni şi anturajul oficial de rigoare. Dincolo de amuzament, să ne bucurăm de momentul acesta, da, istoric pentru România, la care am fost cu toţii martori prin intermediul televiziunii. Şi ca să nu se creadă că n-avem democraţie autentică – ei, bine, nu ştiu chiar dacă era nevoie de aşa ceva la acest moment istoric – face to face #rezist şi forţele de ordine cu lunetiştii din dotare de jur împrejur cu degetul încordat pe trăgaci. Că doar nu era să fie căsăpiţi ştabii bruxellezo-strasbourghezi. Iar bijuteria arhitectonică – Ateneul Român era înveşmântat într-o fastă lumină tricoloră, ceea ce ne-a stârnit un profund sentiment patriotic. Şi supergreii Europei (Juncker, Tusk, Tajani), şi greii României (Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Călin Popescu-Tăriceanu, Florin Iordache) au rostit alocuţiuni cu miez şi mesaj întru coeziunea europeană, adică n-au fost vorbe de clacă şi, ascultându-le cu atenţie, am avut impresia / certitudinea că preşedinţia rotativă a României va fi una de succes. Nu ştiu cum se spune „mulţumesc” în limba poloneză pentru că Donald Tusk merită, din toată inima, o reverenţă pentru admirabilul său discurs în limba română, o adevărată odă dedicată, cu emoţie, României. Şi ceva a impresionat privind superba sală de spectacol a Ateneului: civilitatea, fie şi protocolară, a tuturor invitaţilor, mă refer la oamenii politici, şi de stânga, şi de dreapta, pe care i-am surprins chiar întreţinându-se amiabil. Dă Doamne! Dar, din păcate, la români orice minune ţine doar trei zile. Oricum, indiferent ce spun – aşa cum am văzut pe unele posturi de televiziune... înregimentate unor găşti politice – unele chivuţe frustrate la momentul de la Ateneu al preluării preşedinţiei Consiliului UE, România a păşit cu dreptul. Iar peste Bucureşti a căzut, în tot acest timp, o ninsoare fastuoasă, ca o promisiune a unor viitoare roade bogate ale acestei preşedinţii în acordurile enesciene Rapsodii Române, interpretată magistral de Orchestra Uniunii Europene. În cele din urmă, şi ăia din #rezist nau mai avut de ce să huiduie, cu toată incitarea penibilă a unuia Cioloş. (P.S. N-am înţeles dezertarea lui Dragnea de la acest uriaş eveniment, rătăcind el prin Maldive. Unii au sărit că: „Dom’ Liviu, zău, nu se face!”. Alţii au spus că bine le-a făcut, că prea şi-au arogat poziţii de colonizatori faţă de statul nostru suveran şi meritau o palmă!).