Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



12.12.2018 00:19

Editorial


A A

"România educată"? Ei, na!


GEORGE COANDĂ


Herr Klaus Werner Iohannis, ineficient până acum în înalta postură de președinte al României, s-a trezit într-o dimineață cu spaima-n gât, transpirat și gândindu-se că n-are cu ce să se înfățișeze în fața națiunii ca să-i smulgă votul la anu’, și amintindu-și că este profesor din tagma lui Einstein, ce și-a zis? Împărtășindu-și și gândul, și spaima, primei sale Doamne, Carmen, și ea profesoară, o fi zis: hai să pun de un măreț proiect numit „România educată”. Cică proiectul ăsta a fost pritocit de o comisie de studiere a problemei timp de doi ani. Când i-a fost livrat pe biroul prezidențial, a pus imediat de o fastuoasă întâlnire în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, adică cu reprezentanți ai sistemului de educație, aleși pe sprânceană, pentru lansarea oficială a proiectului. Plin de sine, privind superior pe deasupra capetelor, afișând și o gesticulație de vedetă, și-a rostit discursul de binecuvântare a proiectului (de bună seamă, electoral. Numai naivii se vor fi lăsat păcăliți). Uluitor a fost însă limbajul textului citit de președinte și care, este lesne de înțeles, doar l-a citit, pentru că niște consilieri cotroceniști i l-au redactat. Limbaj clasic de lemn și cu o citire, de asemenea, de lemn, așa că nea Nicu ar putea fi invidios, dacă n-ar fi fost lichidat pe fugă și la ordinul Kremlinului gorbaciovist. ( O fi afișat președintele un aer de vedetă, însă ne-a comunicat că, de fapt, nu a avut nimic de comunicat sub aspectul procesului instructiveducativ și psiho-pedagogic, și al modernizării sale funcționale. Apropo, nu numai analfabeții funcțional n-au priceput cum devine cazul, sunt convins că nici cadrele didactice ale patriei n-au înțeles cam ce ar trebui de făcut. A, da, îmi aduc bine aminte că și Traian Băsescu, pe când ocupa înaltul fotoliu de la Cotroceni, a fost bântuit de ideea reformatoare a unei școli românești… educate. A făcut și un plan. Eșecul a fost deplin. Și pe urmă sună stupid sintagma asta: „România educată”. Este ca și cum românii ar fi niște sălbatici, coborâți din copaci, lipsiți de luminile civilizației. E drept că, după Revoluția din decembrie 1989, educația (sistemul) a înregistrat un recul primejdios, care se reflectă în unele derapaje morale sociale, asta nu înseamnă însă că românii, în totalitatea lor, sunt needucați. Când spui „România educată”, te duci cu gândul la reeducarea ei. Iar liniile directoare, trasate de președinte cu savantă emfază, se dovedesc a fi poncife și sloganuri plate, metodologia /tehnologia operaționaldidactică neoferind o perspectivă beneficreformatoare a sistemului de învățământ românesc. „România educată” a lui herr Iohannis nu este altceva decât, așa, o chestie de… campanie electorală. Trebuia să iasă cu ceva în față. Ei, na!



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)
Șoșocismul de mahala
La limita guvernării europene
Cine sunt cele mai influente persoane în politica de energie?
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)
Vot european la 16 ani
Lovituri sub centură… electorale
Actorii instituționali ai politicii de energie
Cine influențează politica de sănătate în UE?


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale