GEORGE COANDĂ

Nu credeam că, în această viaţă am să văd că, pe pământul României, trăim, în anumite părţi ale ei, în sclavagism. Pe vremea societăţii socialiste româneşti – cu riscul de a atrage furiile spumegoase ale unor indivizi cu aere de democraţi capitali şti, dar cu raţiunea îmbâcsită de o ură de paradă soră geamănă cu „mânia proletară” – n-am văzut şi n-am auzit de clanuri mafiote care să ţină oameni în lanţuri, ca pe fiare, şi puşi, spre deliciul stăpânilor, să se bată între ei până la sângerare, sau să înhaţe cu gura din ţărână o coajă de pâine, şi exploatându-i până la istovire.

Şi dacă aceiaşi condamnă cu hulire societatea socialistă, aş vrea să-i aud dându-şi cu părerea despre societatea capitalistă postdecembristă. Dar ei nu, e ideală, e minunată. România o duce ca-n sânul lui Avraam. Eu nu pledez în favoarea societăţii socialiste, ci îi invit pe românii lucizi la a face comparaţii. După 27 de ani a venit, cred, vremea să nu mai fim victimele unui oportunism conjunctural, fals, deci, păgubos, neproductiv. Şi să privim cu luciditate dezastrul capitalist care împinge România la dispariţie. Dezastru care a dus, care a încurajat până la crimă, apariţia multiformă a sclaviei. Pentru că, nu este niciun secret, există patroni care, chiar dacă nu-şi pun în lanţuri salariaţii, îi supun unor munci, la „banda de producţie”, care-i seacă de puteri, interzicându-le până şi mersul la grupul social – dovezile pot fi găsite în arhivele televiziunilor -, sau obligându-i să lucreze până la 12 ore pe zi lipsindu-i fie şi măcar de cinci minute pentru a se hrăni. Şi atunci despre ce vorbim? Ah, da, despre fericirea din raiul capitalist! Dacă aşa stau lucrurile, atunci de ce îşi iau românii lumea-n cap devenind sclavi, prin trufaşul Occident, ai unor stăpâni care-i tratează de pleavă a Europei, înrobindu-i? Sclavi acasă, sclavi pe aiurea, românii se simt păcăliţi şi înfrânţi. Iar la Casa Poporului, la Cotroceni şi la Palatul Victoria huhuie cucuvelele. Da, să recunoaştem, există România… sclavagistă!