COSTIN MIHAI

Dacă nu este abordat cu întrebări legate de sport, sunt foarte rare momentele în care Adrian Ţuţuianu se lansează în declaraţii pe subiect. Are lucruri mult mai importante pe cap, vorba domniei sale, ce ţin de drumuri, şcoli, spitale, canalizare etc.

Mare mi-a fost mirarea când l-am auzit pe preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa vorbind neprovocat despre risipa din bani de la clubul de baschet CSM Târgovişte, care a cheltuit 90 de miliarde lei vechi într-un singur an. Dau bine asemenea mesaje la opinia publică, în prag de an electoral, dar situaţia era simplu de evitat, dacă s-ar fi dorit cu adevărat.

Pentru cei care nu cunosc, bugetul Clubului Sportiv Municipal Târgovişte nu a depăşit niciodată 30 de miliarde când la putere era fostul PDL, acesta explodând abia după anul 2012. Acum nu mai este primar Gabriel Boriga, nici chiar „frăţiorul” Ciprian Prisăcaru, ci PSD-istul Cristian Stan, foarte apropiat de Adrian Ţuţuianu. Iar la clubul de baschet, cum se exprimă şeful judeţului, au ajuns peste 60 de miliarde, doar că anul nu s-a încheiat şi vor mai veni bani în urma unor rectificări. Întreb şi eu acum, ca jurnalistul curios.

Dacă tot se acuză risipa de la clubul de baschet, pentru ce consilierii municipali ai PSD au alocat şi mai mulţi bani? Eu spun că nu doar CSM Târgovişte s-a bucurat de o susţinere generoasă din fonduri publice, ci şi clubul de fotbal Chindia, care a scăpat de datoriile de 17 miliarde, graţie lui Adrian Ţuţuianu. Preşedintele CJD l-a convins şi pe primarul interimar Cristian Stan să se implice în stingerea acestui debit, care a oferit continuitate, dar şi libertate grupării târgoviştene. Aşa cum sunt ei, mai mult sau mai puţin implicaţi în fenomenul sportiv, Ţuţuianu şi Stan au marele merit că l-au ţinut în viaţă, cel puţin la nivel de echipe, prin instituţiile pe care le conduc.

Fără susţinerea autorităţilor, nici Chindia şi nici CSM Târgovişte, ultima campioană en-titre la baschet şi vicecampioană la volei, nu ar mai fi existat astăzi. Numai că, pe viitor, ar trebui atrase şi surse private de finanţare, pentru a întări sportul dâmboviţean, dar, mai ales, pentru a-l feri de riscul prăbuşirii totale. Aici trebuie să lucreze cei care manageriază structurile sportive din municipiu, la cooptarea unor sponsori, şi să nu mai aştepte doar susţinerea ori mila autorităţilor. Refuz să cred că nicio firmă serioasă nu s-ar implica în sportul de performanţă din oraş, câtă vreme există rezultate, seriozitate şi vizibilitate.