Teme principale

Prima pagină (PDF)

Newsletter

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



11.06.2018 00:25

Apel la reconcilierea și unitatea românilor, lansat din Arhiepiscopia Târgoviștei


A A

Resfințirea Bisericii Mănăstirii Dealu, eveniment național creștin-ortodox

Resfințirea Bisericii Mănăstirii Dealu, eveniment național creștin-ortodox

*Preafericitul Părinte Daniel - Patriarhul României, și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon - Arhiepiscopul Târgoviștei, au săvârșit o înălțătoare slujbă arhierească de resfințire a bisericii Mânăstirii Dealu, împreună cu un distins sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române

*Evenimentul a fost transmis în direct de TVR 3 și s-a bucurat de prezența unor înalte oficialități naționale, printre care președintele Senatului și prim-ministrul României, numeroși miniștri, parlamentari de Dâmbovița, oficialități județene și locale, invitați de seamă

*Timp de 8 ani, biserica „Sfântul Nicolae” – monument istoric al Mănăstirii Dealu, a trecut printr-un proces impresionant de consolidare și restaurare a ancadramentelor exterioare de piatră, recăpătându-și astfel splendoarea și frumusețea de odinioară, prin neobosita îndrumare și grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei

 

 

ANDREI VASILIU


Mii de credincioși au participat duminică, 10 iunie 2018, la resfințirea, după 517 ani, a Bisericii „Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Dealu, cea mai mare necropolă domnească din Muntenia, monument sacru al istoriei, spiritualității și culturii naționale din Arhiepiscopia Târgoviștei. Timp de 8 ani, biserica „Sfântul Nicolae” – monument istoric al Mănăstirii Dealu, a trecut printr-un proces impresionant de consolidare și restaurare a ancadramentelor exterioare de piatră, recăpătându-și astfel splendoarea și frumusețea de odinioară, prin neobosita îndrumare și grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei.

Evenimentul de duminică, dedicat celebrării Centenarului Marii Uniri, a evocat, în celebrul spațiu mănăstiresc, și memoria înaintașilor voievozi ai Țării Românești și, în mod special, pe cea a primului întregitor de neam, ctitor de credință și de unitate națională, Mihai Viteazul, al cărui binecuvântat cap se odihnește în sfânta biserică a Mănăstirii Dealu.

 

Pelerini de seamă la Mănăstirea Dealu

Preafericitul Părinte Daniel - Patriarhul României, și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon - Arhiepiscopul Târgoviștei, au săvârșit o înălțătoare slujbă arhierească de resfințire a bisericii Mânăstirii Dealu, împreună cu un distins sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, preoți și diaconi, notabilă fiind participarea ÎPS Teofan - mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Petru - mitropolitul Basarabiei și exarh al Plaiurilor, ÎPS Andrei - mitropolitul Clujului, ÎPS Irineu - arhiepiscopul Alba Iuliei, ÎPS Ioachim - arhiepiscopul Romanului și Bcăului și ÎPS Casian - arhiepiscopul Dunării de Jos. Răspunsurile liturgice ale Coralei Catedralei Mitropolitane din Târgoviște, dirijate de Mihail Vlădăreanu, au contribuit la solemnitatea și frumusețea slujbei arhierești.

Evenimentul a fost transmis în direct de TVR 3 și s-a bucurat de prezența unor înalte oficialități naționale și locale: Călin Popescu Tăriceanu - președintele Senatului, Viorica Dăncilă – prim-ministru, Mihai Fifor - ministrul Apărării Naționale, Eugen Orlando Teodorovici - ministrul Finanțelor, Valentin Popa - ministrul Educației, Rovana Plumb - ministrul Fondurilor Europene, George Ivașcu - ministrul Culturii și Identității Naționale, Adrian Țuțuianu - vicepreședintele Senatului, Doina Gradea – președinte director general al Televiziunii Române, generalul Nicolae-Ionel Ciucă - șeful Statului Major General și Victor Opaschi - Secretariatul de Stat pentru Culte, Leonardo Badea – președintele ASF, precum și alți demnitari, secretari de stat și șefi de agenții ale Guvernului.

Printre miile de pelerini s-au aflat și parlamentari de Dâmbovița, oficialități județene și locale, respectiv Antonel Jîjîie - prefectul jud. Dâmbovița, Daniel Comănescu - președintele CJ Dâmbovița, Cristian Stan – primarul Târgoviștei, Constantin Maricescu – primarul Aninoasei, Călin Oros – rectorul Universității „Valahia” din Târgoviște, vicepreședinții CJD și viceprimarii Târgoviștei, șefii Armelor și numeroși directori de instituții din Dâmbovița, consilieri județeni și municipali, precum și mulți alți invitați de seamă, printre care și academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici.

Remarcabilă a fost și participarea unor veterani și militari din cadrul Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, împreună cu președintele acesteia, Marius Apostol, asociația urmând să înființeze lângă Mănăstirea Dealu un centru de recuperare pentru militari, proiect unic în Europa de Est.

 

Patriarhul Daniel: „Felicitări pentru ÎPS Nifon și obștea Mănăstirii Dealu”

„Anul acesta, 2018, ca an omagial al unității de credință și de neam, este nu doar un popas de comemorare și de recunoștință, ci este și o chemare la înnoire spirituală și lucrare misionară creștină, pentru a cultiva comuniunea, unitatea și demnitatea românilor din țară și de pretutindeni. Astăzi, cu prilejul binecuvântat al resfințirii Mănăstirii Dealu și a comemorării voievodului Mihai Viteazul, felicităm pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, arhipăstorul și părintele duhovnicesc al clerului și credincioșilor ortodocși din această veche capitală a Țării Românești, pentru că a inițiat și susținut ample lucrări de consolidare și restaurare a întregului ansamblu arhitectonic al Mănăstirii Dealu, a bisericii, a chiliilor și a muzeului. Felicitări maicii starețe Emanuela Preda și binecuvântăm întreaga obște a Mănăstirii Dealu, harnică și misionară, preoții și credincioșii prezenți la acest eveniment de spiritualitate creștină”, a spus Patriarhul Daniel în predica sa de la sfârșitul Sfintei Liturghii. Apoi, Preafericitul Părinte Daniel l-a felicitat pe Înaltpreasfințul Mitropolit Nifon, oferind eparhiei târgoviștene și chiriarhului daruri minunate, împreună cu o cruce de binecuvântare pentru Mănăstirea Dealu. Totodată, Preafericirea Sa a conferit stareței Mănăstirii Dealu, Emanuela Preda, Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, dăruindu-i și un set impresionant de cărți liturgice, împreună cu un set special de tămâie.

 

ÎPS Nifon: „Reconcilierea noastră națională primește un imbold semnificativ aici la Mănăstirea Dealu”

„Sfânta Mănăstire Dealu a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare, fiind sfințită de Preafericirea Voastră și înconjurată de arhiepiscopi de pe tot cuprinsul țării. Mănăstirea Dealu este unul dintre cele mai vechi locașuri de spiritualitate românească, prima citadelă a tiparului de pe teritoriul românesc, precum și cea mai importantă necropolă voievodală munteană, unde se află cinstitul cap al voievodului Mihai Viteazul, primul nostru mare întregitor de țară. Acest sfânt locaș a fost martor al epocii pline de curaj și demnitate creștină și națională din timpul voievodului Mircea cel Bătrân, al înțelepciunii voievodului Neagoe Basarab, al magnificei înfloriri spirituale și culturale din timpul voievodului Matei Basarab și al Sfântului voievod martir Constantin Brâncoveanu, sau martor al curajului și aprigei vitejii a voievodului Vlad Țepeș sau a epocii de unitate națională a voievodului Mihai Viteazul, dar și a figurilor de remarcabile de mitropoliți cărturari, ca Teofil, Ștefan, Teodosie. Figura impresionantă a lui Mihai Viteazul strălucește și străjuiește neamul românesc de aici, de la Mănăstirea Dealu. În felul acesta ne împărtășește încredere în destinul nostru național. Personalitatea lui Mihai Viteazul străbate veacurile și se constituie într-un model de viață și acțiune creștină și românească și model de conducător creștin de țară. Reconcilierea noastră națională primește astăzi un imbold semnificativ aici la Mănăstirea Dealu, în acest an Centenar, când îl omagiem și ne reculegem la mormântul voievodului Mihai Viteazul”, a spus ÎPS Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, care i-a dăruit PF Părinte Patriarh Daniel Icoana Maicii Domnului, ocrotitoarea Târgoviștei.

Vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, pc.pr. Ionuț Ghibanu, a dat citire actului de resfințire al Bisericii „Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Dealu, ce a fost semnat de Patriarhul Daniel, ÎPS Nifon și autoritățile prezente la eveniment. Soborul arhieresc, în frunte cu PF Patriarhul Daniel, a săvârșit slujba de resfințire, înconjurând, conform cutumei, biserica, împreună cu invitații și cu autoritățile prezente.

Au urmat alocuțiuni din partea președintelui Senatului – Călin Popescu Tăriceanu și a premierului României – Viorica Dăncilă. ÎPS Nifon a ținut, de asemenea, o cuvântare vibrantă despre semnificația copleșitorului eveniment creștin-ortodox în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri și a nevoii de reconciliere națională, încheind cu prezentarea unor volume omagiale lansate cu prilejul acestui eveniment binecuvântat, pe care le vom prezenta în edițiile noastre viitoare de ziar.

După cuvântări a avut loc o impresionantă paradă militară a Batalionului Brigăzii 30 gardă „Mihai Viteazul”, care a înconjurat Biserica „Sfântul Nicolae”, salutând autoritățile aflate pe scena prezidiului.

Mănăstirea Dealu se află în localitatea Viforâta, comuna Aninoasa, în apropiere de Târgoviște. Cu o vechime de peste cinci secole, acest așezământ monahal constituie un izvor expresiv al dăinuirii dreptei credințe, a spiritualității și al artei bisericești din spațiul românesc, dar și un reper important al identității și unității noastre naționale, din locul sacru care păstrează într-un chivot, cinstitul cap al domnitorului Mihai Viteazul, cel care a înfăptuit prima unire a provinciilor românești.

 

GALERIE FOTO COMPLETĂ (aici)

 

 



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Pod și drum distruse de ape
Obiective de investiții, sub lupa CJD
Accident teribil la Dragodana
Revolta andronesciană...
Incendiu fond forestier și salvare persoane în zona montană
Femeie din Dâmbovița, decedată într-un lac din Argeș
"Revoluția de vineri", un balon dezumflat
Accident cu victimă la Crevedia
Vârsta medie la prima căsătorie a crescut
Sindicaliștii din Apărare pun tunurile pe directori


Editorial

Revolta andronesciană...

...înlăuntrul PSD este un semnal de alarmă. Doamna Ecaterina Andronescu, un distins intelectual și autentic om de catedră universitară, nu cred că s-a trezit într-o dimineață prost dispusă, după ce a avut o noapte bântuită de vise urâte și, hodoronc-tronc, a pus mâna pe pix și pac! la războiu împotriva lui Liviu Dragnea.

Sunt convins că a făcut-o după o matură... [citește tot...]



Follow artpress_tgv on Twitter






Poșta redacției: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in secțiunea dedicată postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale