GEORGE COANDĂ

Încet, dar sigur, România redevine o ţară agrară. Nu eminamente, ca odinioară, dar pe aproape. De la codul ocult „Industria României este un morman de fier vechi”, lansat de Petre Roman la începutul anului 1990, când încă nu se răcise sângele vărsat de români la revoluţia decembristă, şi până astăzi, de-a lungul a trei decenii, mii de întreprinderi industriale au dispărut ca-ntr-o vrajă, unele de înaltă performanţă şi profitabilitate, dispariţie produsă fie pe mâna autohtonă, fie pe mână străină. De fapt, hai să nu ne mai amăgim, acesta a fost scopul geopolitic/geoeconomic al revoluţiei decembriste, pusă la cale în laboratoarele Noii Ordini Mondiale/globalizări în interesul de natură genocidară, a marilor democraţii occidentale („lumii libere”), şi nu fericirea unor amărâţi de români mereu bătuţi de răsuflări letale, fie dinspre „Siberii de gheaţă”, fie dinspre uragane euroatlantice. Şi cu ce trebuia început asasinatul naţiunii române? Cu dezindustrializarea. Atenţie mărită! Să nu ne lăsăm păcăliţi că vin nişte străini („investitori strategici”) care deschid câte o afacere industrială în România sau pun laba pe unele întreprinderi româneşti, profitul fiind externalizat. Şi cum consumul alimentar a crescut vertiginos, tot vertiginos s-au extins şi lanţurile de supermarket-uri şi mall-uri şi astea în majoritatea lor deschise de companii străine - iar produsele alimentare, nu-i aşa, trebuie aduse din sectoarele agricole şi zootehnice. Astfel că aceste sectoare au devenit evident prioritare, dar surpriză, o imensă parte a acestora a fost oferită cu generozitate de guvernanţi („împroprietărire criminală”), unor întreprinzători străini. Şi să nu-mi spună mie cineva că aceşti întreprinzători agraro-zootehnici mor de dragul românilor, băgându-le în buzunare ceva din profit. Starea de fapt este paradoxală, România se reagrarizează, dar se hrăneşte cu fructe, cu legume, cu grâu pentru pâinea cea de toate zilele, cu carne de pe aiurea. O ţară care, altădată, putea să hrănească un continent, după revoluţia decembristă este condamnată să fie hrănită (otrăvită) de „cele străinătăţi”. Ai milă de noi, Doamne!