Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



22.09.2021 00:19

Ieri, în Comisia de Dialog Social, discuții furtunoase despre...


A A

Redeschiderea secției exterioare a Spitalului Județean de la Voinești

Redeschiderea secției exterioare a Spitalului Județean de la Voinești

*Pentru redeschiderea secției de la Voinești este implicată în aceste demersuri și Confederația Sindicatului Cetatea, reprezentată de președintele Sorin Oproiu

*Acesta i-a transmis Prefectului că în cazul în care lucrurile nu vor merge în direcția bună, sindicatele și pensionarii vor ieși în stradă să protesteze

 

În Sala Mare a Consiliului Județean Dâmbovița, Instituția Prefectului a convocat ieri în regim de urgență Comisia de Dialog Social în vederea reanalizării posibilității redeschiderii Spitalului Voinești și a unui centru de permanență în incinta acestuia. Ședința a fost prezidată de Prefectul județului, Aurelian Popa. Cel de-al doilea punct de pe ordinea de zi a fost despre solicitarea C.N.S ,,Cartel Alfa” - Filiala Dâmbovița, cu privire la neacordarea sporului pentru condiții de muncă în cadrul Direcției de Asistență Socială Târgoviște.

La întrunire a participat primarul comunei Voinești, Gabriel Sandu - singurul edil prezent de pe Valea Dâmboviței, directorul Casei Județene de Pensii - Lucian Pistrițu și directorul Asistenței Sociale Târgoviște - Marcela Iordache. Nu în ultimul rând, au fost prezenți reprezentanți ai DSP Dâmbovița și reprezentanții ai pensionarilor de la nivel județean, Gheorghe Popa, președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice Dâmbovița, Dobra Napoleon, care conduce organizațiile de pensionari de pe Valea Dâmboviței.

Absenți de la aceste întâlniri au fost reprezentanții Consiliului Județean Dâmbovița și Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, două instituții extrem de importante pentru realizarea obiectivului de redeschidere a secției spitalicești de la Voinești, prima problemă dezbătută de pe ordinea de zi. Prefectul Aurelian Popa a declarat că au fost invitate la ședință, dar se pare că nici un reprezentant al acestora nu a fost prezent.

Pentru redeschiderea secției de la Voinești este implicată în aceste demersuri și Confederația Sindicatului Cetatea, reprezentată de președintele Sorin Oproiu. Acesta i-a transmis Prefectului că în cazul în care lucrurile nu vor merge în direcția bună, sindicatele și pensionarii vor ieși în stradă să protesteze. Aurelian Popa a răspuns că se va face tot ce este posibil, dar fără Consiliul Județean Dâmbovița, care este proprietarul și Spitalul Județean, nu se poate realiza nimic.

,,Se pare că nimeni din partea Consiliului Județean Dâmbovița și Spitalul Județean Dâmbovița nu participă la această întâlnire. Am vorbit cu domnul director al Spitalului Județean chiar ieri și mi-a promis că vine. Înțelegem că sunt probleme la Spitalul Județean, dar putea fi trimis altcineva care să spună un punct de vedere pentru această solicitare”, a transmis Prefectul județului Dâmbovița, Aurelian Popa. Președintele Confederației Sindicatului Cetatea, Sorin Oproiu a avut mai multe precizări. ,,Noi, cei din Confederația Națională a Sindicatului Meridian, considerăm că avem condițiile necesare să repunem acest spital în funcțiune pentru a salva multe vieți omenești. Noi, Confederația Sindicatelor Cetatea, vom face toate demersurile pentru realizarea acestui obiectiv de mare impact social. Un mare rol l-a avut domnul Napoleon Dobra, care reprezintă organizațiile de pensionari de pe Valea Dâmboviței. Domnule Prefect, este un obiectiv care trebuie să se realizeze. Noi, sindicatele pe Valea Dâmboviței am făcut o analiză asupra situației și am ajuns la concluzia că redeschiderea secției de la Voinești ar fi foarte un lucru nemaipomenit pentru zeci de mii de oameni. Știm că este o criză de personal medical, dar putem atrage doctori, asistenți care să vină să-și facă treaba. Îmi pare rău că instituțiile abilitate precum Consiliul Județean și Spitalul Județean nu participă la această întrunire. Totuși, știu că domnul președinte CJD, Corneliu Ștefan este o persoană abordabilă și implicată în problemele județului. Putem face ceva dac dorim. În cazul în care demersurile nu vor merge în direcția bună, atunci, domnule Prefect, vă anunțăm încă de pe acum că noi, organizațiile sindicale și cele ale pensionarilor, vom ieși în stradă să protestăm. Lumea trebuie să înțeleagă necesitatea acestui obiectiv”, a transmis Sorin Oproiu.

Nu în ultimul rând, edilul comunei Voinești Gabriel Sandu, a explicat că redeschiderea secției spitalicești din localitatea pe care o reprezintă ar fi una foarte benefică mai ales pentru locuitorii de pe Valea Dâmboviței și se va lupta pentru ea, dar în același timp este greu de realizat dacă instituția CJD nu va participa la întruniri. O problemă la fel de mare o reprezintă și criza acută în rândul personalului medical, a mai spus primarul.

,,Spitalul de la Voinești a funcționat în localitatea noastră de la 1905. Acesta a avut de-a lungul anilor secție de chirurgie, secție de radiologie, sală de nașteri și secție de pediatrie. Primele problemele au început din anul 2012, când a avu loc o reformă în sistemul sanitar, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Voinești a început un proces cu Guvernul României privind desființarea Centrului de Sănătate Voinești, aceasta fiind denumirea la vremea respectivă. Judecătorii au decis ca tot ce înseamnă suprafață să fie în proprietatea comunei, iar centrul să nu poată fi desființat. Atunci s-a înființat și Secția Medicală 2, secția exterioară a Consiliului Județean Dâmbovița. Discuția de astăzi este foarte bună, dar decidenții cei mai importanți lipsesc din sală, Consiliul Județean și Spitalul Județean. Ne confruntăm de asemenea cu o criză acută a personalului medical. Sunt niște etape dificile, pe care trebuie să le parcurgem, dar fără instituțiile abilitate și cele mai importante în aceste demersuri, nu avem cum”, a explicat primarul de la Voinești.

 

Ștefan Khalil



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

La a 54-a Crizantemă muzicală târgovișteană (I)
Refacerea DJ 714 din zona montană!
„E o situație critică! Spitalele sunt arhipline”
300 de solicitări de testări COVID pe zi
„Crizantema de aur”, o nouă ediție istorică
Inftrastructura târgovișteană, în schimbări radicale
România neputinței postdecembriste
Sufocarea SJUT îngrijorează autoritățile județene
Activități preventive anticorupție
Crește numărul de îmbolnăviri cu Sars-CoV-2




Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

La a 54-a Crizantemă muzicală târgovișteană (I)

Și anii au trecut, cum Eminescu spus-a, „ca nouri lungi pe șesuri”, în scurgerea vremii, și „Crizantema de aur” iat-o ajunsă la cea de-a 54-a ediție. Și mulți dintre cei ce au urcat pe scena ei, fie la fosta Casă de Cultură a Târgoviștei, fie la Sala Sporturilor, ori, cele mai multe ediții, la Casa de Cultură a Sindicatelor, fie, de la un timp, la Teatrul „Tony Bulandra” de pe... [citește tot...]



Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale