Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



16.10.2014 00:08

Puterea și opoziția, în consens până la împărțirea banilor de la guvern


A A

Rectificarea, mărul discordiei din CJD

Rectificarea, mărul discordiei din CJD
Atmosfera a devenit incandescentă la ședința de marți seară, la ora 21.00, când consilierii opoziției s-au confruntat cu acuzațiile președintelui CJD

❚ A plouat cu acuzații despre șantaj, presiuni și amenințări pe care aleșii județeni ai opoziției, acum majoritari în CJD, le-ar fi exercitat asupra conducerii Consiliului Județean pentru a obține mai multe fonduri ❚ După două ședințe eșuate, cu liderii ACL Dâmbovița suflându-i în ceafă, președintele Adrian Țuțuianu a acceptat un compromis, iar liniștea unanimităților s-a așternut din nou peste plenul CJD ❚ Proiectul de aprobare a rectificării de buget a fost însă amânat pentru o nouă ședință

ANA MARIA POPESCU


 

În mai puțin de 24 de ore s-au derulat trei ședințe ale Consiliului Județean Dâmbovița, la polul opus față de starea de pace și armonie în care au conlucrat aleșii județeni pe parcursul anului.

Atmosfera a devenit incandescentă la ședința de marți seară, la ora 21.00, când consilierii opoziției s-au confruntat cu acuzațiile președintelui CJD Adrian Țuțuianu privind presiunile făcute de ACL pentru schimbarea alocărilor pentru primării din banii veniți de la Guvern prin rectificare.

„Propunerea pe care mi-au făcut-o colegii din ACL, aceea de a împărți banii după un criteriu care n-are nicio bază legală, este doar o chestiune, așa «hai să ne răzbunăm pe unii, că nu mai sunt cu noi», este inacceptabilă și eu, câtă vreme voi fi președinte al Consiliului Județean, la modul ăsta nu voi lucra niciodată. Puteți adopta, cu majoritatea pe care o aveți, conjuctural, astăzi, orice proiect de hotărâre.Vă promit că le atac pe toate. N-am nicio teamă de a dizolva Consiliul Județean.Voi convoca CJD exact cu ce vă convine și-l dizolvăm în 2-3 zile”, a declarat președintele CJD Adrian Țuțuianu, care a propus scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului privind rectificarea de buget.

Aleșii județeni din partea Alianței Creștin Liberale (PDL+PNL) nu au fost de acord, iar lipsa unei majorități a consilierilor PSD, în ciuda votului acordat acestora de dr.Jean Popescu (ACL - PDL), a condus la o nouă suspendare a ședinței CJD.

 

Persoanele cu handicap și primarii,

chemați pe platoul Prefecturii

Președintele Adrian Țuțuianu i-a avertizat pe consilierii opoziției că va strânge în fața Consiliului Județean Dâmbovița, în semn de protest, atât primarii, cât și persoanele cu handicap, care au rămas fără banii pentru salarii și, respectiv, ajutoare sociale.

„N-am să ezit să fac un scandal național din acest subiect”, a mai spus Adrian Țuțuianu, menționând că vor urma și plângeri la instituțiile statului.

„Ați blocat cel puțin 5 proiecte europene și la următoarea convocare pentru toate fac plângere penală”.

Președintele CJD a mai spus în ședință că ar fi fost supus unui șantaj în cadrul negocierilor politice:

„N-am să cedez la niciun șantaj. Și fac direct trimitere la pretențiile făcute astăzi (n.n. marți) de unul dintre cei care se află la această masă, pretenții de genul «Atâți bani îmi dai, atâți oameni îmi angajezi în funcția cutare» ca și cum eu angajez nu știu cum, atâți oameni îmi angajezi în următoarele instituții ale Consiliului Județean”.

 

Ședințele CJD, de la acuzații de șantaj și scandal...

Nici a treia ședință a Consiliului Județean Dâmbovița, convocată pentru 15 octombrie a.c., dis-de-dimineață, nu a fost lipsită de noi acuzații de șantaj, amenințări și replici dure între putere și opoziție. În debutul lucrărilor, Adrian Țuțuianu a anunțat public că va sesiza autoritățile statului să ia măsuri, întrucât un consilier al opoziției a încercat să intimideze prin amenințări colegii consilieri care nu au votat alături de Alianța Creștin Liberală.

Scandalul din Consiliul Județean a fost domolit ieri doar după ce președintele Adrian Țuțuianu a propus să se ia 5 miliarde lei vechi din banii alocați SC Lucrări Drumuri și Poduri și să fie repartizați pentru echilibrarea bugetelor consiliilor locale. Președintele CJD a anunțat că face acest compromis tocmai pentru a arăta că are disponibilitate la negociere.

 

...la unanimități, prin retragerea proiectului privind rectificarea

După propunerea lansată de acesta, consilierii județeni, mai ales cei ai opoziției, au intrat într-o pauză de consultări și, după ce au discutat cu liderii ACL Dâmbovița prezenți în sala CJD - Ludovic Orban și Iulian Vladu, au decis să nu mai boicoteze ședința, să meargă mai departe cu dezbaterea ordinii de zi.

Acestea fiind spuse, proiectele aflate la numerele 16 și 17 pe ordinea de zi au fost retrase de la dezbatere și brusc apele s-au liniștit, toate celelalte proiecte de hotărâri fiind aprobate cu unanimitate de voturi. Așadar, fără prea multe discuții, consilierii județeni, prezenți în formulă completă la ședință, au aprobat încetarea de drept a mandatului de consilier județean al domnului Teodor Emilian Vasiliu (PSD), au fost de acord cu indicatorii tehnico- economici pentru reabilitarea termică a două etaje de la Centrul Social Găești, au actualizat programul de transport public județean de persoane pentru perioada 2014-2019, au aprobat cheltuielile de cofinanțare din bugetul local a unor investiții de drumuri și poduri finanțate conform Ordonanței 28.

Totodată, aleșii județeni au aprobat și unele asocieri dintre CJD și localitățile Mănești, Mătăsaru și Brezoaele pentru reabilitare și modernizare drumuri locale, dar și o serie de proiecte ce privesc indicatori tehnici pentru lucrări la Peștera Ialomiței și Ansamblul Brâncovenesc Potlogi. Ședința de ieri s-a încheiat cu prezentarea unei informări privind deplasarea delegației Consiliului Județean Dâmbovița în Republica Moldova - raionul Ștefan Vodă.

 

Cei 20 de consilieri județeni ai ACL și independenți

vor convoca o ședință extraordinară

comunicat de presă

Noua majoritate creată în Consiliul Județean Dâmbovița în jurul Alianței Creștin Liberale condamnă modul abuziv în care președintele Adrian Țuțuianu înțelege să folosească prerogativele funcției în care a fost ales, convocând două ședințe de îndată consecutive, dar scoțând de pe ordinea de zi proiectele importante de dezbatere, și anume rectificarea bugetului propriu și repartizarea bugetelor locale ale localităților a influențelor rezultate din rectificarea bugetului de stat.

Aflat în stare de șoc pentru că nu mai deține pârghiile puterii în CJD, Țuțuianu își permite să amenințe, să jignească și să acționeze iresponsabil, în speranța că va mai impresiona pe cineva prin manifestări care nu au nimic de-a face cu democrația și cu bunul simț. Banii publici nu provin nici din pușculița de partid și nici din averea personală a președintelui CJD, ci din taxele și impozitele plătite de cetățeni, iar repartizarea lor trebuie făcută ținând cont de prioritățile de dezvoltare, și nu de ambițiile politicianiste ale lui Țuțuianu și de interesele electorale de moment ale lui Victor Ponta.

De aceea, cei 20 de consilieri județeni ai Alianței Creștin Liberale și independenți vor convoca o ședință extraordinară, în cadrul căreia să fie dezbătute proiectele eliminate de pe ordinea de zi de către Adrian Țuțuianu, întrucât județul are nevoie de bani și de investiții, după cei doi ani în care PSD l-a condamnat la sărăcie, șomaj și disperare.

 

co-președinții ACL Dâmbovița, Iulian Vladu și Ludovic Orban



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Nod rutier nou în zona de sud a județului Dâmbovița
Doi primari PNL și singurul primar USR au trecut la PSD Dâmbovița
Organizația PRO România Dâmbovița se alătură PSD
Florea Mușat, primarul comunei Băleni, a trecut la PSD Dâmbovița
Potlogi va beneficia de 43 km de rețea de apă și 27 km de rețea de canalizare
PSD Găești anunță planul electoral
Gura Foii va avea apă și canalizare în scurt timp
Centura ocolitoare, în drum spre finalizare
Investiții în infrastructură pentru anul 2024
Necesitatea plafonării prețurilor


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Să nu ne uităm istoria

Când îți uiți istoria, ca popor, efectul este unul singur și tragic: ești exclus din istorie. Când, de bunăvoie, sau la ordinul venit de la un factor de putere dictatorial de peste fruntarii - de pildă de la tiranii inventatori ai globalizării neo-marxiste – îți uiți trecutul, mai ales lecțiile sale existențiale, este bine știut/și de știut că nu ai posibilitatea să-ți prevezi și, astfel, să-ți construiești viitorul.

[citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale