Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



27.01.2015 00:10

Opinia publică ia atitudine


A A

Reacții anti-demolare a stadionului "Eugen Popescu"

Reacții anti-demolare a stadionului
Titi Ionescu și Dumitru Barbu nu sunt de acord cu demolarea stadionului „Eugen Popescu”

❚ Chiar dacă este vorba de câțiva ani de acum încolo, demolarea arenei pe care evoluează Chindia pare mai aproape ca niciodată, întrucât în această perioadă se va decide soarta sa ❚ „Să se dărâme pe ei, nu stadionul! Sunt contra privind această măsură”, este opinia categorică oferită de Titi Ionescu, unul dintre cei mai mari conducători pe care i-a avut fotbalul târgoviștean ❚ „Probabil că au pe unde să vândă terenul, să facă unele case sau ce vor ei. Nu o să ajungă echipa asta o Stea sau un Dinamo ca să nu aibă oamenii loc de parcare”, a mai venit o săgeată din partea lui Titi Ionescu ❚ „CJ Dâmbovița nu are cum să dărâme stadionul, poate peste 20 de ani”, spune și Mihai Trifan ❚ „Cu ce ne deranjează pe noi un stadion în Târgoviște? Cum să dărâmi așa ceva, când există atâta tradiție?”, a transmis și Ovidiu Rizescu ❚ „Iată adevarata miză a demolării stadionului din Târgoviște. E vorba de o mega afacere! Să vă fie rușine, la oraș și la cetățeni nu vă gândiți!”, este o altă reacție surprinsă din mediul online, de la Vali Grigore, președinte al Societății Astronomice Române de Meteori ❚ Dumitru Barbu este arhitect de profesie și a acceptat să ofere un punct de vedere pe marginea acestui subiect: „Demolarea ar trebui să fie ultima soluție. O dezbatere publică ar trebui să aibă loc neapărat!”

MĂDĂLIN RĂDUCU

 


 

Stadionul „Eugen Popescu” a devenit principalul subiect din sportul dâmbovițean săptămâna trecută. Astfel, la Târgoviște ar urma să fie construit un nou stadion, în zona Gării. Proiectul se află deja pe masa Companiei Naționale de Investiții, urmând ca dosarul să primească și avizele ulterioare. Chiar dacă este vorba de câțiva ani de acum încolo, demolarea arenei pe care evoluează Chindia pare mai aproape ca niciodată, întrucât în această perioadă se va decide soarta sa. În acest sens, oameni din sportul dâmbovițean au oferit opinii privind subiectul „Eugen Popescu”.

„Să se dărâme pe ei, nu stadionul!”

Titi Ionescu este unul dintre cei mai cunoscuți oameni din fotbalul târgoviștean. Sub conducerea sa, CS Târgoviște a evoluat pe prima scenă din România, la sfârșitul anilor ’70. Ultima oară când a cochetat din poziție oficială cu fotbalul a fost până în urmă cu trei ani, când ocupa funcția de organizator de competiții la Chindia. Om cu mare greutate, Titi Ionescu a avut o poziție extrem de fermă în ceea ce privește soarta lui „Eugen Popescu”: „Să se dărâme pe ei, nu stadionul! Sunt contra privind această măsură. Eu nu pot să cred că ar putea să coste reparația mai mult decât ar însemna construirea unui stadion nou. Dacă ei mai pun niște scaune și mai aduc niște fier beton, pot să acopere tribuna, atunci fac un stadion cochet. Nici nu trebuie mai mult pentru Târgoviște”.

„Să ne lase în pace cu vrăjeala”

Fostul președinte al CS-ului este de părere că poziția excelentă a arenei, precum și istoria bogată reprezintă atuuri importante împotriva demolării. În același timp, acesta atrage atenția asupra faptului că ar putea să existe o înțelegere pentru terenul pe care se află acum amplasat „Eugen Popescu. „Stadionul are parcare, este în mijlocul orașului. Să ne lase în pace cu vrăjeala. Probabil că au pe unde să vândă terenul, să facă unele case sau ce vor ei. Nu o să ajungă echipa asta o Stea sau un Dinamo ca să nu aibă oamenii loc de parcare. Aici e bună o echipă de Divizia B. Așa ar fi perfect. Și unde sunt ei, vă spun că nu vin mai mult de câteva zeci de mașini. Eu zic că ar trebui să se mai gândească puțin persoanele astea”, a mai spus Titi Ionescu.

„Acolo s-a născut fotbalul în Târgoviște”

Chiar și Mihai Trifan a făcut un comentariu scurt. Fostul președinte al Chindiei în ultimele luni ale echipei din Liga a II-a nu crede că demolarea stadionului ar reprezenta o soluție. „Numai primăria poate ști ce se va construi acolo. Consiliul Județean nu poate decide, fiindcă acolo este patrimoniul primăriei. CJ Dâmbovița nu are cum să dărâme stadionul, poate peste 20 de ani. Dar, bine că m-ați anunțat și pe mine”, a spus Mihai Trifan. De asemenea, în aceeași notă a fost și Ovidiu Rizescu, un nume respectat în sportul dâmbovițean. Antrenorul de handbal din Aninoasa nu este de acord cu această idee. „Să nu dărâme stadionul. Cu ce ne deranjează pe noi un stadion în Târgoviște? Cum să dărâmi așa ceva, când există atâta tradiție? Acolo s-a născut fotbalul în Târgoviște. Mie mi-ar părea rău. Este un punct de referință pentru oraș”, ne-a transmis și Ovidiu Rizescu.

Reacții în lanț în mediul virtual

Deși nu cochetează cu fenomenul sportiv, Valentin Grigore, președinte al Societății Astronomice Române de Meteori, a avut o reacție extrem de interesantă pe o pagină de socializare la articolul publicat de ziarul nostru, în care prezentam valoarea terenului pe care se află stadionul Chindiei. „Iată adevarata miză a demolării stadionului din Târgoviște. E vorba de o mega afacere! Să vă fie rușine, la oraș și la cetățeni nu vă gândiți! Stadionul trebuia modernizat și păstrat. Vă dați seama că dacă locul se va transforma într-un cartier de vile, vom fi sufocați cu totul. Au intrat peste Parcul Chindia, acum distrug și spațiul ăsta, unde vor apărea numai clădiri. Nu se poate așa ceva! Locul trebuie păstrat în domeniul public! Asta e o crimă și un atentat la cetățean. Dacă totuși vor să facă un alt stadion (că de, firmele unora au nevoie de bani), atunci actualul stadion să fie păstrat în domeniul public și să se amenajeze un loc de recreere, unde să vină copiii, tineretul, să facă mișcare, să se facă manifestări publice etc. Chiar așa, cum se poate ca un domeniu public (în care s-au bagat o gramadă de bani în ultimii ani), stadionul, să fie demolat și terenul să fie vândut? Păi, dacă e domeniu public, nu așa trebuie să rămână? Iar retrocedările astea bizare, unde peste noapte au apărut fel și fel de moștenitori, să fie luate la verificat de DNA. Să vedeți atunci ce surprize vor apărea”, a fost comentariul făcut de Valentin Grigore.

Ce spune un specialist

Dumitru Barbu este arhitect de profesie și a acceptat să ofere un punct de vedere pe marginea acestui subiect. „Demolarea ar trebui să fie ultima soluție. O dezbatere publică ar trebui să aibă loc neapărat! Cred că ar fi mai mici costurile pentru o reparație decât construcția în sine a unui stadion nou”, ne-a declarat Dumitru Barbu. De asemenea, ziarul nostru pregătește pentru numărul următor un amplu interviu cu fostul arhitect șef al județului privind demolarea stadionului.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Trimis de Stanescu Alin la 27.01.2015 09:38

Corect era sa spui si cine a declarat ca il vrea daramat!
Dar te inteleg, ti-e frica sa spui :))))


Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Pas important spre semifinale
Ce provocare și-a ales Boriga!
Cezar Papoe câștigă Turneul ITF J60 din Antalya
CSȘ Târgoviște, implicat în multe competiții
Ne-a părăsit Nicolae Guțoiu
Înfrângere pe terenul liderului
Play-off-ul, interzis pentru echipele dâmbovițene
Victorie cu mari emoții
Decizii dure la Comisia de Disciplină și Etică
Titu pierde la Urziceanca


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Să nu ne uităm istoria

Când îți uiți istoria, ca popor, efectul este unul singur și tragic: ești exclus din istorie. Când, de bunăvoie, sau la ordinul venit de la un factor de putere dictatorial de peste fruntarii - de pildă de la tiranii inventatori ai globalizării neo-marxiste – îți uiți trecutul, mai ales lecțiile sale existențiale, este bine știut/și de știut că nu ai posibilitatea să-ți prevezi și, astfel, să-ți construiești viitorul.

[citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale