Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



15.11.2017 00:25

Târgoviște. Constructor sancționat pentru deficiență la semnalizare


A A

Reabilitarea podului de la Valea Voievozilor, în vizorul polițiștilor

Reabilitarea podului de la Valea Voievozilor, în vizorul polițiștilor

❚ În cadrul unei conferințe de presă, Poliția Dâmbovița a recunoscut starea greoaie în care se realizează traficul în zonă ❚ Până acum constructorul a fost sancționat cu echivalentul a 100 de puncte de amendă, adică cu 145.000 lei ❚ Constructorul susține că foarte multe dintre indicatoarele rutiere montate au fost furate și din această cauză nu reușește să respecte normele impuse de Poliție

ANA MARIA POPESCU,

VIRGIL VOINESCU

 


 

Lucrările de reabilitare a infrastructurii podului de peste râul Ialomița de la Valea Voievozilor, în cadrul lucrărilor ce fac parte din proiectul ce vizează centura municipiului Târgoviște, ce au demarat la data de 25 septembrie cu termen de finalizare și redeschiderea circulației pe 15 decembrie a.c. a dat peste cap circulația, a creat nemulțumire în rândul transportatorilor, conducătorilor auto atât din comuna Răzvad, a celor din localitățile învecinate, dar și a celor aflați în tranzit. Situația ar fi cauzată, potrivit celor din trafic și chiar polițiștilor de la Poliția Rutieră și de faptul că firma ce execută lucrarea nu a respectat și nu a realizat semnalizarea corespunzătoare și conformă cu legislația.

Constructorul, amendat de poliție

Cazul privind podul de la Valea Voievozilor este cunoscut la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. Astfel, într-o recentă conferință de presă, șeful Poliției Dâmbovița, cms. șef de poliție Danil Zepiși având alături pe șeful Serviciului Rutier Dâmbovița, cms. șef Răducu Rizea au recunoscut starea greoaie în care se realizează traficul în zonă, dar au precizat faptul că Poliția Rutieră Dâmbovița a notificat printr-un aviz firma constructoare pentru a realiza semnalizarea corespunzătoare și chiar le-a aplicat sancțiuni contravenale pentru semnalizare defectuoasă și neconformă cu avizul eliberat de polițiști. Șeful Poliției Dâmbovița, cms. șef Danil Zepiși a spus că finalizarea lucrărilor este prevăzută la data de 15 decembrie a. c., iar dacă termenul va fi depășit „probabil vor veni cu o prelungire a termenului, a avizului” eliberat de Poliție.

„Dacă nu vor solicita în termenul legal, bineînțeles că vor primi sancțiuni. Aici mai este vorba de blocarea drumului public care este infracțiune, este vorba de nerespectarea unor norme. Vreau să informez că noi am aplicat deja sancțiuni contravenționale încă din primele zile de când s-a instituit această restricție. Aceasta pentru că firma constructoare nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în autorizația emisă de noi și anume, obligația de montare a tuturor indicatoarelor pe care noi le-am solicitat în aviz. Atunci, Serviciul Rutier a analizat foarte atent, pas cu pas, semnalizarea rutieră și a aplicat sancțiuni contravenționale”, a declarat șeful IPJ Dâmbovița, cms. șef de poliție, Danil Zepiși. Pe de altă parte, cms șef Răducu Rizea șeful Serviciului Poliției Rutiere Dâmbovița, a subliniat faptul că sancțiuni, în acest caz, s-au aplicat gradual. „Prima (n. r. amendă contravențională) a fost de 21 de puncte, a doua a fost de 50 de puncte și cea de-a treia de 100 de puncte. Am făcut adresă de informare cu privire la deficiențele pe care trebuie să le remedieze, i-am dat termen de conformare, iar dacă nu se respectă vom da din nou amendă”, a adăugat cms. șef Răducu Rizea.

În completare, șeful IPJ Dâmbovița, Danil Zepiși a ținut să precizeze că potrivit reglementărilor legale, sancțiunile ce se aplică sunt direct „de câte 100 de puncte”. „Nu ne dorim aceasta, dar fiecare trebuie să înțeleagă că suntem organe de control și să înțeleagă că au obținut un aviz pe care trebuie să-l respecte. Noi efectiv verificăm dacă s-a respectat ce s-a cerut. Și cel mai bun indicator de verificare este cetățeanul. Dacă se respectă această semnalizare în mare parte cetățeanul este mulțumit. Dar și cetățeanul trebuie să înțeleagă că fluxurile de pe trei drumuri sunt acum pe două drumuri și este necesară răbdarea, atenția, prudența și înțelegere în trafic”, a conchis cms. șef Danil Zepiși. Sancțiunea contravențională maximă este de 100 de puncte de amendă, iar punctul de amendă este de 10% din salariul minim pe economie.

Constructorul de la podul din Valea Voievozilor se așteaptă și la alte amenzi

Pe lângă numeroasele plângeri ale cetățenilor privind traficul aglomerat datorat lucrărilor reabilitare și consolidare care se fac la podul de la Valea Voievozilor, constructorul trebuie să facă față mai nou și sancțiunilor usturătoare aplicate de agenții Poliției Rutiere pentru că nu s-a învrednicit să respecte regulile de semnalizare a zonei cu pricina. Amenzile aplicate de polițiști nu sunt deloc de neglijat, acestea totalizează o sumă cu multe zerouri și creează ceva dificultăți constructorului care lucrează la repararea podului care leagă Târgoviște de Răzvad. Până acum constructorul a fost sancționat cu echivalentul a 100 de puncte de amendă, adică cu 145.000 lei ținând cont de faptul că un punct de amendă reprezintă echivalentul a 10% din salariul minim pe economie. Constructorul își recunoaște greșeala de a nu semnaliza corespunzător zona, însă acesta susține că la rândul său se confruntă cu un fenomen pe care până acum nu a reușit să-l combată, respectiv furtul de semnalizatoare rutiere. Constructorul susține că foarte multe dintre indicatoarele rutiere montate au fost furate și din această cauză nu reușește să respecte normele impuse de Poliție, așa că cel mai probabil amenzile pe care le va încasa nu se vor opri aici.

„Referitor la amendă, probabil vom risca să mai primim și alte amenzi... Nu este greu să ne punem în legalitate cu indicatoarele, dar unele indicatoare se mai și fură. Pe unele le-am montat, dar unele se mai și fură... Noi încercăm să aducem semnalizarea la standardele pe care ni le-a oferit Poliția de aici, încercăm, avem niște termene și să sperăm că ne vom încadra în aceste termene. Am primit amenzi, dar mai avem un nou termen și semnalizarea o vom face conform standardelor acceptate de Poliție”, ne-a declarat reprezentantul constructorului care se ocupă de reabilitarea și consolidarea podului de la Valea Voievozilor.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

CJ Dâmbovița, reprezentat la Comitetul European al Regiunilor
115 elevi la olimpiada „Cultură și spiritualitate românească”
Ziua internațională a cărții, la Muzeul „Casa Romanței”
Cine sunt cele mai influente persoane în politica de energie?
Amenzi usturătoare pentru șoferii băuți la volan
Întreruperi de energie electrică programate
Modernizare și reabilitare extensivă în școli și licee
ÎPS Nifon, întâlnire cu noua conducere UVT
Polițiștii, în dialog cu școlarii
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Cine sunt cele mai influente persoane în politica de energie?

DAN LUCA


Punctul zero al politicilor europene este dificil de identificat, fie că este în cabinetele celor mai influente state membre, Germania și Franța, fie că este o idee care pornește de la societatea civilă – și nu este scopul analizei – mai ales că traseul de la o idee la document legislativ publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene trec mulți ani și... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale