George Coandă

Este incredibil unde s-a ajuns: război total la vârful statului! Combatanți ireconciliabili: Klaus Werner Iohannis și Liviu Dragnea. Și de-o parte, și de cealaltă, acuzele au vuietul unor rachete nucleare. De pildă, Liviu Dragnea, și nu se poate spune că l-au lăsat nervii, l-a acuzat public pe herr Klaus că este capo di tutti capi, șeful trădătorilor de țară. Iar herr Klaus, ca să nu se lase mai prejos, buuum!, cică Liviu Dragnea este un mincinos ticălos împreună cu guvernul său dăncilist, că trage poporul pe sfoară.

Eu, unul, nu m-aș grăbi să le dau întru totul crezare. Pentru că, dacă le-aș da, asta ar însemna că țara, la nivelul președintelui republicii și la cel al președintelui Camerei Deputaților, este pândită de prăbușirea în iad. De care s-a tot apropiat vizibil și dramatic în acești 29 de ani de după așa-zisa revoluție din 1989. Cum de a fost posibil?

Întrebarea asta îți produce fiori de gheață pe șira spinării. Pentru că răspunsul nu poate fi contrat. Prin predarea, zi de zi, a nenorocitei „clase politice”, a interesului național, al cărui sens a fost total demonetizat. Însă acest război pe viață și pe moarte a băgat în sperieți, vorba vine, de neliniștit, însă, a neliniștit Bruxelles-ul, care se uită spre București cu gura căscată și nu înțelege ce-i în capul oamenilor ăstora tocmai acum, când României îi vine rândul să preia Președinția rotativă a UE.

Ne-am făcut de râs? Păi... ne-am! Și ce ar trebui făcut? Dacă cineva îmi poate da un inteligent răspuns-soluție, mi-aș scoate pălăria în semn că sunt de acord. Până una-alta, plutește în aer un zvon de suspendare a președintelui, dinspre coaliția PSD-ALDE, și de dărâmare a guvernului cu DNA, dinspre Cotroceni.

Vedeți că-mi dați dreptate când repet, obsesiv, că trăim în Român-absurdistan și asta ne ia tot timpul? Și, totuși, cred că s-ar putea pica la pace, măcar în anul Centenarului Marii Uniri, dacă nu și-ar băga coada niște forțe oculte (nu este vorba de nicio scenarită) de pe aiurea, care aplică formula „întărâtă-i, drace!”.

Și, uite că, politicienii români le fac jocul.

Iar noi, ceilalți, ne alegem cu nenorocul.