Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



21.08.2015 00:19

Pamflet


A A

Rața mecanică și ardei umplut

Rața mecanică și ardei umplut

ALINA MAVRODIN VASILIU

 


 

Habar n-am avut până ieri că-n Dealu’ Cotrocenilor avem o… rață. Și nu o rață oarecare! Dar când să mă bucur, că mie-mi plac mult rațele, am aflat că-i doar o rață… mecanică. Adică una care face mac-mac-mac și dă din coadă doar când e-ntoarsă cu cheița?

Vai, ce păcate amărâte pe noi, să nu avem parte nici măcar de-o rață adevărată pe varză care să împrăștie miros de bunăstare peste țară, după ce câteva milioane de votanți au crezut-o bună și de ouă și de carne. Ba și de prăsilă politică! Dar cică nu e altceva decât o rață mecanică. Așa zice cel care pretinde că se pricepe la rațele și gâștile din ogrăzile partidelor politice, hrănite cu furaje din import ca să dea țara gratis la export. Dar eu nu pot să-l cred, nu, nu! Nu după ce mi-a împuiat capul cu măcănelile lui propagandistice, cu care a făcut eroi ai statului de drept, deși era strâmb, din niște jivine politice feroce.

Și-apoi, cum știu bine că lui îi plac porcii, iar porecla care l-a făcut celebru e „ardei umplut”, nu-mi prea vine să-l iau în serios când critică rațele, chiar și pe cele mecanice! Păi, după ce-a fost slugă la găina cu ouă de aur care a clocit jaful național sub protecția lui nea Traian, e greu să-i mai guste cineva porțiile de borș făcute din… rața mecanică. Fie ea și rață de Cotroceni! Și totuși… ardei umplut cu porcării asigură națiunea, ca fiind evenimentul zilei, că rața românească e de fapt nemțească și că face furori pe la mesele împărătești ale justiției independente, leșinate după pipota și târtița liberală de rață mecanică mai ceva decât după ficații de gâsculițe democrate îndopate cu paralele publice în fermele bugetarilor de dreapta. Ce vreți, s-au mai schimbat și gusturile justiției după alegerile de anul trecut.

Acu-i la mare modă vânatul. Mai ales vânatul de cocoși, de fazani, de struți din grădina carpatică, dar și de porci mistreți și de vulpoi bătrâni care au dat iama prin pădurea plină de uscături a instituțiilor statului. Prada-i bogată, apetitu-i mare, poftele politice așijderea. Așa-i când sezonul de vânătoare penală a fost închis vreo zece ani, procurorii fiind puși să braconeze câteva animale politice de rasă pentru a le expune capetele în vitrina cu trofee ale luptei anticorupție. Era perioada în care ardei umplut se îmbujora de satisfacție jurnalistică, molfăindu-și neinteligibil laudele la adresa abuzurilor unor procurori și judecători pe care îi ridica în slăvi în duet cu găina cu ouă de aur din cuibarele Cotroceniului. De la o vreme, însă, de când aceiași magistrați care le-au numărat ouăle unora le numără și pe-ale ei, cu aceleași mănuși de box, a explodat ardei umplut în presă și se jură că nu-i place rața nemțească din Dealul Cotroceni.

Fiindcă-i mecanică, nu de alta! Și de pe urma ei nu-i iese și lui măcar de-o ciorbă acrită cu moare, într-o disperare, ca să-i treacă greața de câtă justiție independentă află că s-a făcut în România și el n-a știut până n-a citit de curând în jurnalul găinușei Nuțica. Până la urmă, așa scârbită cum sunt, pot să-i înghit și argumentele lui ardei umplut. Nu și pe el! Păi da, că între o găină împănată cu parale publice și outoare de bani negri pentru propaganda mincinoasă și o rață mecanică nemțească rece și calică, ce să prefere un ardei umplut al presei mioritice? Vă zic drept că, de-aș fi obligată ca el să aleg, aș prefera și eu tot găina. Măcar că s-a decis să cotcodăcească despre toți, după ce-a ieșit din coteț. Mai aflăm și noi de la ea una-alta despre „mecanismul infernal prin care justiția este folosită pentru a fenta democrația”. Că de la rața mecanică nici de-un mac-mac n-avem parte!

www.alinamavrodin.ro



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Haremu' lu' Țuțu
Funcția și orgasmul
Viceprimăgărița
Miorița românească vs flota de război rusă. Vivat!
Lucrături tainice
Fariseii... disidenți
Dezertări misterioase
Ce de bile în Parlament…
Haida-ha! Dă mai tare muzica!
Comedie în interes național


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Să nu ne uităm istoria

Când îți uiți istoria, ca popor, efectul este unul singur și tragic: ești exclus din istorie. Când, de bunăvoie, sau la ordinul venit de la un factor de putere dictatorial de peste fruntarii - de pildă de la tiranii inventatori ai globalizării neo-marxiste – îți uiți trecutul, mai ales lecțiile sale existențiale, este bine știut/și de știut că nu ai posibilitatea să-ți prevezi și, astfel, să-ți construiești viitorul.

[citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale