COSTIN MIHAI

După moartea părintelui meu, profesorul Ioan Valerian mi-a fost ca un al doilea tată. A ştiut mereu cum să-mi vorbească, ce să-mi spună şi cum să mă motiveze. L-am iubit ca pe un părinte şi îl voi păstra în suflet ca pe un membru al familiei. Maestrul Valerian a fost numărul 1 ca valoare în sportul dâmboviţean, specialistul, liderul tuturor meseriaşilor. Odată cu dispariţia gigantului, a tăcut cea mai puternică şi autorizată voce din fenomenul sportiv local. Nu m-a rugat niciodată nimic, doar m-a ajutat, în schimb, la ultima discuţie a avut două mari dorinţe! I-am promis că le voi îndeplini, e o obligaţie sacră pe care mi-am luat-o în faţa unui colos! Care s-a stins la 68 de ani, la fel ca părintele meu, lăsând în urmă un gol care nu va mai putea fi acoperit. Slujba de înhumare va avea loc astăzi la prânz, la Cimitirul Simuleasa din Târgovişte. Rămas bun, mare om bun!