Fragmentul din Sfânta Evanghelie ce se citeşte în duminica a patra a Sfânului şi Marelui Post ne prezintă rugămintea unui tată adresată lui Domnului Iisus pentru fiul său bolnav grav. Înainte şi în timpul vieţii publice a Mântuitorului, era convingerea generală că, toate necazurile ce se abat asupra omului sunt urmarea faptului că persoana respectivă nu se mai afla sub protecţia divină şi că a trecut sub cea a diavolului. Situaţie în care acesta îşi trimite slugile sale care-l “muncesc” necontenit. La fel cum au procedat şi cu acest tânăr. Sigur că cei mai afectaţi de bolile sau necazurile copiilor sunt părinţii. Ei sunt primi care intervin pentru ameliorarea stării de sănătate a acestora. De aceea, ne putem închipui că şi acest tată a întreprins toate demersurile umane posibile la acea dată pentru ameliorarea stării de sănătate a fiului său. Printre acestea fiind, aşa după cum ne spune Sfântul Evanghelist Marcu, şi prezentarea copilului la ucenicii Domnului Iisus, dar rezultatul nu a fost cel aşteptat. Acest tată, vedem din sfânt Evanghelie, are dorinţa, legitimă, de altfel, de a-şi vindeca fiul dar nu avea suficientă încredere în nici unul dintre cei la care a apelat. Chiar şi Domnului Iisus, despre care auzise câte minuni a făcut, îi spune: “dacă poţi ceva, ajută-ne!” Tatăl acestui tânăr este necredincios şi plin de îndoieli, nu are încredere deplină în Iisus Hristos, pentru că îi solicită milă faţă de ei, spunând: “fie-ţi milă de noi!” şi nu-şi dezvolta credinţa care trebuie să o aibă în puterea dumnezeirii Lui. Domnul cunoştea destul de bine necazul tânărului, de asemenea ştia, tot aşa de bine, şi durerea din sufletul acestui părinte, dar dorea să-l conştientizeze, nu numai pe acest tată, dar şi pe cei prezenţi la această întâmplare, cum a făcuto şi cu alte ocazii, de faptul că numai credinţă puternică, aduce mântuirea. Şi că dubiul şi îndoială amână sau chiar pierde mântuirea. De aceea, înainte de a interveni, îi spune, în faţa celor prezenţi: “De poţi crede, toate sunt cu putinţă, celui ce crede!” (Mc. 9,23). Impresionat de Iisus Hristos, tatăl cu lacrimi în ochi spune, hotărât: “Cred, Doamne!” moment în care Domnul intervine, la fel cum a făcuto şi cu alte ocazii, arătându-şi puterea dumnezeirii sale, doar prin puterea cuvântului poruncind diavolului să iasă din tânăr şi să nu se mai întoarcă niciodată la el. Prin această intervenţie, descrisă de sfânta Evanghelie, Domnul Iisus, readuce în mesajul învăţăturilor sale, nevoia postului şi a rugăciunii, spunându-le ucenicilor Săi, care nu reuşise să-l vindece pe băiat: “Acest soi de demon nu poate fi scos decât cu post şi rugăciune!” (Mc. 17; 20,21).

Pr. Gheorghe Manole, Parohia Albă din Târgovişte