Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



07.12.2020 00:25

Ieri, prezență mică la vot la scrutinul pentru Parlamentul României


A A

PSD și PNL își dispută victoria în alegeri

PSD și PNL își dispută victoria în alegeri

VIOLETA STANCIU,

ANDREI VASILIU,

ȘTEFAN KHALIL

 


 

Ieri, la nivel național, au avut loc alegerile pentru Parlamentul României, marcate puternic, desigur, de contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, prezența la vot a fost, la nivel național, potrivit datelor oferite de Biroul Electoral Central, de 31,84%, semn că mai mult de două treimi din numărul total de votanți nu și-au exprimat ieri opțiunea electorală. Conform sondajelor la nivel național publicate aseară la ora 21.00, Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal se aflau umăr la umăr, având o diferență mai mică de un procent între rezultatele obținute, în jurul valorii de 30%, în timp ce USR obținute aproximativ 16%, iar partidele PMP și PRO România se aflau la limita pragului electoral, de 5%

Dâmbovița, locul 15 la nivel național în topul prezenței la vot

Ieri, la ora 21.00, la închiderea urnelor, Dâmbovița se afla pe locul 15 la nivel național din punct de vedere al prezenței la vot. Astfel, județul nostru a înregistrat o prezență de 33,09% la urne, însemnând 140.203 votanți care își exercitaseră dreptul electoral. Dintre aceștia, 8818 au votat pe liste suplimentare, în timp ce alte 1194 de persoane au solicitat urna mobilă. Județul Dâmbovița are un număr de 423.626 de votanți înscriși pe listele permanente, iar numărul total de secții în care aceștia și-au putut exprima opțiunea electorală a fost de 433.

Corneliu Ștefan președintele PSD Dâmbovița: ,,Votăm pentru redeschiderea României”

Reprezentanții partidelor politice din județul Dâmbovița care s-au înscris în cursa pentru ocuparea unui loc în Parlamentul României, dar și oficialități locale și județene au votat ieri fie în municipiul Târgoviște, fie în localitățile de domiciliu, fiecare cu gândul la o viață mai bună pentru dâmbovițeni, pentru români și nu în ultimul rând pentru un viitor mai bun pentru tânăra generație, pentru copiii acestei țări. „Astăzi am venit să votez pentru viitorul județului Dâmbovița, pentru viitorul României și, nu în ultimul rând, pentru viitorul copiilor noștri. Astăzi am venit alături de colegii mei să votăm pentru redeschiderea școlilor, a piețelor, pentru redeschiderea României. Cred că avem cu toții datoria să fim uniți, astăzi, pentru un viitor de patru ani, pentru binele nostru, al dâmbovițenilor și al tuturor românilor’’, a declarat la ieșirea de la vot, președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Virgil Guran, candidat PNL Dâmbovița la Senat: „Vreau ca Dâmbovița să nu mai fie un județ sărac, cu drumuri proaste și oameni nefericiți”

„Am votat pentru ca România să aibă dreptul de a se rupe de un trecut cenușiu. Am votat pentru ca România să aibă Guvernul care să-i asigure dezvoltarea. Am votat pentru ca sănătatea și viețile românilor să fie apărate, nu folosite pe post de element de propagandă. Am votat pentru o economie sănătoasă, pentru dezvoltare, pentru locuri de muncă și pentru un trai mai bun. Vreau ca Dâmbovița să nu mai fie un județ sărac, cu drumuri proaste și oameni nefericiți. Există soluții pentru toate problemele, dar schimbarea începe aici, la urna de vot. Îi îndemn pe toți dâmbovițenii cărora le pasă de viața lor, de familia lor, de viitorul lor să meargă la vot. Doar așa putem asigura copiilor noștri un viitor mai bun în țara lor’’, a declarat președintele PNL Dâmbovița, Virgil Guran, candidat PNL Dâmbovița la Senat.

Alexandru Oprea, PMP Dâmbovița la Senat: „Am votat cu gândul la acest județ”

„Este o zi importantă pentru creștinătate, este sărbătoarea Sfântului Nicolae, ocrotitorul celor mulți. Am votat astăzi cu gândul că România are nevoie de o clasă politică schimbată, are nevoie de oameni care să aibă viziune și am votat cu gândul la acest județ pentru că Dâmbovița are nevoie să fie reprezentată în Parlamentul României de oameni din Dâmbovița, de oameni care cunosc problemele locului, de oameni care au dovedit ceva în decursul carierei profesionale și de oameni care au demonstrat că au soluții pentru acest județ. Deci nu avem nevoie de oameni importați sau doar trecători prin acest județ’’, a declarat Alexandru Oprea.

Reclamații privind turismul electoral

Ieri, PSD Dâmbovița a remis redacției noastre un comunicat de presă prin care acuza: „PSD Dâmbovița solicită Inspectoratului de Poliție al Județului Dâmbovița să stopeze transportul alegătorilor către secțiile de votare din Aninoasa. Mai multe persoane care nu au domiciliul sau reședința în niciunul dintre satele comunei transportă cetățeni din afara localității către secțiile de votare. Este mai mult decât suspicios faptul că, deși locuiesc la câțiva km de casă, Bucșani, Târgoviște, Glodeni, Viișoara sau Gura Ocniței, mai mulți cetățeni au decis să voteze, astăzi, la Aninoasa. La nivelul întregului județ cifra alegătorilor care au votat pe listele suplimentare este foarte mare, fapt ce ar trebui să atragă atenția organelor abilitate în controlul și sancționarea unor derapaje de la spiritul și litera legii”.

Forțele de ordine, suplimentate din cauza pandemiei de COVID-19

Ieri, forțele de ordine înregistraseră, până la ora 19:30, un număr de 18 sesizări cu privire la contravenții sau infracțiuni electorale. În urma verificărilor efectuate până la această oră, trei dintre acestea nu s-au confirmat. Au fost sesizate 2 infracțiuni care au legătură cu procesul electoral, polițiștii desfășurând activități de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de împiedicarea exercitării drepturilor electorale și coruperea alegătorilor, fapte prevăzute de art. 385, respectiv art. 386 din Codul Penal. De asemenea, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 27 500 de lei. De exemplu, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Poiana au fost sesizați prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112 de un bărbat din localitate, cu privire la faptul că nu a fost lăsat să-și exercite dreptul de vot, deși are stabilită reședința pe raza localității Poiana. În urma verificărilor efectuate, aspectele sesizate s-au confirmat, polițiștii constatând că respectivul bărbat are adresa de domiciliu în localitatea Corbeanca, dar are stabilită și reședința, pe raza localității Poiana, viza fiind valabilă până în anul 2021. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicarea exercitării drepturilor electorale, faptă prevăzută de art. 385 din Codul Penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă. Structurile teritoriale din cadrul M.A.I, angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din 6 decembrie a.c., au luat toate măsurile pentru asigurarea unui climat de ordine și liniște publică. Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei de COVID – 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat pentru îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Nod rutier cu acces direct la Autostrada A3
Evoluția forței de muncă și șomajului în județul Dâmbovița
Programul „Masă Sănătoasă", extins în județul Dâmbovița
Turismul, în creștere în Dâmbovița
„Tinere mame defavorizate, sprijin pentru creșterea copiilor”
Se fac investiții în societățile din industria de Apărare
Investiții masive în infrastructură
„Salariul minim european va fi introdus în România în acest an!”
Centrul de Zi de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice
Precizări despre regulile campaniei electorale


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)

GEORGE COANDĂ


Un binecunoscut filosof francez Bernard-Henri Levy a deconspirat cum că „suntem în mijlocul celui de-al Treilea Război Mondial”, și că pericolul de moarte, cu toate că pare paradoxal, ne vine din pricina acelei „mari alianțe între islamismul radical și ortodoxia rusă”. Beijingul, totuși, în înțelepciunea lui milenară îndeamnă „părțile relevante... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale