Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



10.03.2023 00:17

Ieri,


A A

Protestul părinților de la Școala din Răzvad

Protestul părinților de la Școala din Răzvad

*„O parte a părinților au afirmat că s-au folosit de presă și presa de dânșii. Aceasta este afirmația lor și au fost mai mulți martori. Au spus că nu au știut că noi suntem deschiși dialogului”, a declarat inspectorul școlar general al IȘJ Dâmbovița, Ileana Nicolaescu


Elevul de clasa a III-a care a fost mutat la trei școli până acum pentru că ar fi avut un comportament agresiv față de colegi, dar și față de profesori, a creat un adevărat haos în județul Dâmbovița. Joi, 9 martie, părinții elevilor de la școala din Valea Voievozilor, unde copilul agresiv a fost transferat recent, au organizat din nou un protest care a început în fața unității de învățământ, după care, în grup organizat, aceștia s-au deplasat către Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, instituția care a aprobat transferul elevului care a provocat mai multe probleme la Școala Coresi din Târgoviște.

Pe surse am aflat că, de câteva zile, părinții din Valea Voivozilor nu și-au mai lăsat copiii la școală, iar băiatul este singur în clasă, dar și în școală, toți elevii fiind acasă. Ieri, în jurul orei 14:00, „protestatarii” au ajuns în fața Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, unde au fost chemați la discuții de conducerea instituției. Contactată telefonic, inspectorul școlar general. prof. Ileana Nicolaescu, ne-a declarat că nu s-a ajuns momentan la o hotărâre definitivă în cazul copilului agresiv.

„Am discutat cu reprezentanții Consiliului Administrativ al Părinților de la Școala din Valea Voievozilor, în prezența tuturor factorilor care au elaborat acel plan de acțiune despre care s-a vorbit și este în aplicare. De asemenea, am avut un dialog și cu părinții, deși noi puteam să nici nu dialogăm, pentru că vorbisem deja cu reprezentanții dumnealor, dar din respect pentru dânșii, i-am invitat și i-am poftit pe toți în sala de ședință când au venit la protest. Nu am putut lua decizii în urma unei discuții în contradictoriu, mai ales în momentul în care vorbesc 34 de persoane o dată. Vom ieși curând cu un comunicat de presă, noul purtător de cuvânt va transmite acest comunicat în timp util. Momentan, suntem într-o ședință cu părinții pe județ, în acest moment se desfășoară întâlnirea cu părinții din consiliul reprezentativ al părinților din județul Dâmbovița. Activitatea o conduce președintele părinților pe județ, domnul Marian Păiș. Sunt prezenți 100 de reprezentanți în sală, din toate școlile județului Dâmbovița. Discutăm punctual pe legislație, de ceea ce ne permite legea să facem. Dânșii trebuie să înțeleagă că avem drepturi și responsabilități. O parte a părinților au afirmat în cadrul întâlnirii că s-au folosit de presă și presa de dânșii. Aceasta este afirmația lor și au fost mai mulți martori. Au spus că nu au știut că noi suntem deschiși dialogului”, a declarat inspectorul școlar general al IȘJ Dâmbovița, Ileana Nicolaescu.

 

 

Ștefan Khalil



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Va fi România la masa marii producții de baterii? (III)
Proiect pentru amenajarea unui centru social
CJD a relansat Programul Județean de Dezvoltare Locală
Părintele vicar Ionuț Ghibanu, reales președinte al Crucii Roșii Dâmbovița
Muzeele dâmbovițene au trecut la programul de vară
Va fi România la masa marii producții de baterii? (II)
Dotări importante la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
Sindicatele din Poliție nu vor opri protestele
Ziua Unirii Basarabiei cu România, sărbătorită la Muzeul „Casa Romanței”
Digitalizarea la Biblioteca Județeană Dâmbovița



Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Va fi România la masa marii producții de baterii? (III)

Potrivit Institutului Geologic Român, țara noastră are zăcăminte de resurse aflate pe lista recent actualizată a materiilor prime strategice, esențiale pentru lanțul valoric al bateriilor. De pildă, Europa are un necesar de 7% litiu pentru producția de baterii litiu-ion dar produce doar 3%, deci este necesară dublarea producției. Ștefan Marincea, fost director al Institutului Geologic Român spune că țara noastră... [citește tot...]


Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale