Teme principale

Prima pagină (PDF)

Newsletter

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



11.01.2018 00:21

Agenția de Dezvoltare Sud Muntenia a adus vești bune administrației și locuitorilor orașului stațiune


A A

Proiecte europene la Pucioasa

Proiecte europene la Pucioasa

❚ Proiectul în valoare de aproape 2,3 milioane de lei, care privește construirea unui centru social pentru persoanele vârstnice din localitate, a trecut cu brio de etapa de evaluare tehnică și financiară și are drum liber la implementare ❚ Și proiectul privind anveloparea termică a unor clădiri și blocuri din oraș a făcut un pas înainte, acesta a fost declarat eligibil, iar acum urmează să intre în ultima etapă de evaluare

ANA MARIA POPESCU

 


 

Se anunță un an bun pentru orașul Pucioasa. Pe final de an 2017, conducerea administrativă a orașului de la poalele Patranei a primit o serie de vești bune care privesc dezvoltarea localității cu fonduri europene. De când a preluat frâiele administrative ale orașului, actuala conducere a pus un accent deosebit pe întocmirea de proiecte pentru obținerea de finanțare externă, înțelegând că aceasta este singura șansă reală ca localitatea să se dezvolte, în condițiile în care resursele financiare proprii sunt limitate și nu permit realizarea unor investiții de mare anvergură. Proiectele au fost depuse, autoritățile locale au primit garanția că acestea sunt bine întocmite și îndeplinesc condițiile de eligibilitate, iar acum au început să apară rezultatele muncii echipei administrative de la conducerea orașului Pucioasa.

„2018 începe să arate bine”

Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia a anunțat Primăria Pucioasa că proiectul în valoare de aproape 2,3 milioane de lei, care privește construirea unui centru social pentru persoanele vârstnice din localitate, a trecut cu brio de etapa de evaluare tehnică și financiară și are drum liber la implementare. Și veștile bune nu se opresc aici... Și proiectul privind anveloparea termică a unor clădiri și blocuri din oraș a făcut un pas înainte, acesta a fost declarat eligibil, iar acum urmează să intre în ultima etapă de evaluare. „Sfârșitul de an a venit cu vești bune pentru orașul nostru. ADR Sud Muntenia ne-a informat că a fost finalizată evaluarea tehnică și financiară pentru proiectul «Înființare centru social pentru persoane vârstnice prin reabilitare clădire P+2», ce a fost depus pe Axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale, iar rezultatul este cel pe care cu toții îl așteptam, proiectul nostru a fost admis, intrând astfel în faza de precontractare. Valoarea acestei investiții se ridică la suma de 2.276.951 lei, iar contribuția noastră la realizarea ei este de doar 63.383 lei și, prin finalizarea acestui proiect, vom aduce, prin facilitățile create, un real avantaj celor aproape 3800 de pensionari din orașul nostru. Este proiectul pentru care am avut cele mai mari emoții, pentru că forma existentă a Ghidului de finanțare ne punea, prin prisma punctajului, în inferioritate față de solicitanții din mediul rural, iar numărul de proiecte depuse a fost mare. Însă, din cele 12 proiecte depuse în zona noastră, respectiv 7 județe, au fost admise doar 5, printre care și al nostru. De asemenea, am fost înștiințați, tot de către ADR Sud Muntenia, că proiectul depus pe Axa 3, prioritatea 3.1 - «Eficientizarea energetică prin reabilitarea și consolidarea clădirilor rezidențiale din orașul Pucioasa, bloc 1, 2 și 3 din Strada Avram Iancu» a trecut de etapa verificării Conformității Administrative și eligibilității, intrând acum în ultima etapă de evaluare. 2018 începe să arate bine, așa cum ne dorim cu toții”, a declarat primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Debut "exploziv" la rețeaua de gaze
Laboratorul de restaurare, în plină activitate
"Ein mann, ein wort"? Nein!
Mătăsaru, pe valul investițiilor
Niculești, prioritate pentru apă, canalizare și gaze
Șantier pe drumurile Bucegilor
Reabilitări ample în Târgoviște
În bătaia vântului
"Trumpismul" geopolitic
Accident frontal la Comișani


Editorial

"Ein mann, ein wort"? Nein!

GEORGE COANDĂ


Cred că niciodată țara nu a fost sub ape ca la începutul acestei luni. A fost un dezastru national și o tristețe care i-a cuprins pe români într-un zăbranic de durere. Și ploile parcă nu mai conteneau. Acest dezastru m-a determinat să revin, chiar și mai târziu, asupra modului în doi peri în care guvernanții și Cotroceniul au tratat această drama națională.

[citește tot...]

Follow artpress_tgv on Twitter






Poșta redacției: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in secțiunea dedicată postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale